Un șalazion poate începe cu o umflătură la fel de mică precum dimensiunea unei semințe de mac și, în decurs de zile sau săptămâni, poate crește până la dimensiunea unui bob de mazăre. Este posibil să observi de asemenea că ochiul copilului lăcrimează puțin, dar afecțiunea nu este contagioasă.
Care este diferența între șalazion și orjelet
Șalazionul poate fi ușor confundat cu orjeletul. Cu toate acestea, trebuie menționat că un orjelet este mai aproape de suprafața pielii și prezintă adesea secreții, roșeață și umflături. Orjeletul este cauzat de o infecție a pielii și poate fi dureros. Un șalazion în schimb nu este sensibil sau dureros (cu excepția cazului în care se infectează), dar poate dura mai mult decât un orjelet
Un șalazion mic nu va afecta vederea copilului, dar unul mare poate pune presiune asupra globului ocular și poate provoca distorsionarea vederii.
Chiar dacă un șalazion nu este o afecțiune contagioasă sau dureroasă, este important un consult oftalmologic pentru ca lucrurile să nu scape de sub control. Medicul va efectua un examen oftalmologic pentru a confirma diagnosticul sau pentru a exclude o infecție oculară mai gravă.
Șalazionul la copii: cum se tratează
Șalazionul dispare de obicei de la sine în decurs de câteva săptămâni sau luni. Cu tratament, acesta poate dispărea mai repede.
Dacă șalazionul este încă în stadii incipiente, unii medici vor recomanda aplicarea de comprese calde. Acestea pot ajuta la drenajul canalului blocat prin înmuierea uleiurilor întărite care blochează conducta.
Cu toate acestea, deși e ceva ce se poate face acasă, e important să ții cont de câteva sfaturi.
- Spală bine mâinile înainte de a atinge zona afectată pentru a nu introduce un nou tip de bacterii și a provoca o infecție secundară. E importantă și o bună igienă a mâinilor copilului.
- Ține copilul în poală.
- Aplică o compresă caldă pe zonă timp de 10 până la 15 minute, de cel puțin patru ori pe zi, până când nodulul a dispărut.
- Utilizează o compresă sterilă cu apă foarte caldă. Va trebui să uzi continuu compresa pentru a o menține caldă.
- După aplicarea compresei, poți încerca să masezi ușor zona din jurul chistului pentru a ajuta la deblocarea canalului înfundat.
Ce se întâmplă dacă șalazionul nu dispare
Dacă chalazionul nu răspunde la compresele calde, medicul poate recomanda un tratament suplimentar. Oftalmologul poate decide să injecteze șalazionul cu steroizi, care ar trebui să oprească inflamația și să facă ca nodulul să dispară într-o săptămână sau două.
Dacă injecțiile nu funcționează, nodul poate fi îndepărtat chirurgical. Cu excepția cazului în care copilul este suficient de mare pentru a sta nemișcat în timp ce este treaz (cel puțin de vârstă școlară), procedura trebuie efectuată folosind anestezie generală.
Cum poți preveni apariția șalazionului
Odată ce un copil a avut un șalazion, șansele să mai facă sunt destul de mari.
Unii medici spun că nu există nicio modalitate de a preveni dezvoltarea acestor chisturi la persoanele care sunt predispuse la ele.
Alți medici recomandă un regim zilnic de spălare a pleoapelor pentru a îndepărta bacteriile și celulele moarte ale pielii, astfel încât porii să rămână deschiși.
Dacă medicul prescrie spălarea pleoapelor, cere instrucțiuni detaliate. Întreabă cum să o faci și ce soluție e cel mai recomandat să folosești.