Reclamă

copilărie nefericită

Trăsături care ”dezvăluie” o copilărie nefericită
Parenting 2.0 6 ianuarie 2024

Trăsături care ”dezvăluie” o copilărie nefericită

În dezvoltarea noastră ca indivizi, copilăria joacă un rol fundamental, punând bazele comportamentului, emoțiilor și relațiilor noastre de mai târziu. Însă nu toate copilăriile sunt pline de căldură și sprijin. Unele sunt umbrite de neglijare, critică sau lipsa afecțiunii și atenției necesare. Astfel de experiențe din copilărie pot lăsa urme adânci, manifestându-se prin anumite trăsături care ”dezvăluie” o copilărie nefericită.
Trăsături care ”dezvăluie” o copilărie nefericită
Cum îți dai seama că ai avut o copilărie nefericită
Parenting 2.0 14 octombrie 2023

Cum îți dai seama că ai avut o copilărie nefericită

Ești mereu în gardă, ți-e frică să nu fii rănită sau nu te poți conecta emoțional cu cei din jurul tău? Cum ar fi să începi să descoperi care ar putea fi cauzele acestor trăiri? Mulți adulți se identifică în majoritatea timpului cu astfel de simptome. Iar cele mai noi studii susțin că ele ar putea fi explicate prin faptul că au avut parte de o experiențe mai puțin plăcute. Cum îți dai seama că ai avut o copilărie nefericită.
Cum îți dai seama că ai avut o copilărie nefericită
Cele mai noi articole
Ce să faci când copilul își schimbă brusc comportamentul
5 noiembrie, 08:16
Ce să faci când copilul își schimbă brusc comportamentul
Ce să faci când copilul își schimbă brusc comportamentul
Cum să-i ajuți pe copii să își facă singuri temele, fără să devii „polițistul” lor
2 noiembrie, 08:13
Cum să-i ajuți pe copii să își facă singuri temele, fără să devii „polițistul” lor
Cum să-i ajuți pe copii să își facă singuri temele, fără să devii „polițistul” lor
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
29 octombrie, 08:12
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
Când echipamentul de parenting devine mai inteligent decât sfaturile bunicii
28 octombrie, 12:18
Când echipamentul de parenting devine mai inteligent decât sfaturile bunicii
Când echipamentul de parenting devine mai inteligent decât sfaturile bunicii
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
26 octombrie, 08:01
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
22 octombrie, 08:11

Închide