Dacă încă n-ai planuri pentru un picnic vara aceasta, iată 5 motive să nu mai aştepţi:
Petreci timp în natură
Un picnic e o ocazie grozavă să petreci mai mult timp în natură, fără să pleci prea departe de casă. De foarte multe ori, excursiile în natură nu sunt uşor de organizat, fie din cauza costurilor, fie din cauza lipsei de timp sau de energie. Dacă vrei o modalitate simplă şi la îndemână de a petrece timp în natură, în apropierea casei, atunci pune la cale un picnic.
Poţi să organizezi un picnic în grădina botanică, în parc, pe plajă sau pe malul unui lac. Bineînţeles, cea mai bună variantă este cea accesibilă pentru tine. Important e să alegi un loc înconjurat de natură, în care tu şi cei dragi să vă simţiţi bine.
Socializezi
Un picnic alături de prieteni, rude, colegi şi/sau familie este un prilej bun de socializare. Uneori, poate fi dificil să găseşti timp pentru socializare, mai ales dacă munceşti mult sau ai un program încărcat. O activitate uşor de organizat precum picnicul te poate ajuta să socializezi mai mult, fără costuri ridicate. Ba mai mult, dacă mergi la picnic într-o zonă dedicată ai chiar oportunitatea de a cunoaşte oameni noi şi de a forma noi conexiuni.
Te joci
Joacă nu este dedicată doar celor mici. Adulţii se pot bucura şi ei de joacă, ba chiar această aduce beneficii minunate, precum dezvoltarea abilitaţilor sociale şi/sau emoţionale. Picnicul e ocazia potrivită pentru o mulţime de jocuri, de la mima şi până la jocuri de societate. De asemenea, jocurile în aer liber, precum leapşa sau şotronul se pretează şi ele pentru picnic.
În plus, la un picnic se pot aduce mai multe jocuri, de la LEGO şi până la Activity, Twister sau şah, pentru un program cât mai variat.
Ai libertate la organizare
Organizarea unui picnic îţi permite să dai frâu liber creativităţii. La o astfel de activitate pot participa 2 persoane sau 25, iar ea poate avea loc în parc, pe plajă, în grădina sau în zone special amenajate din parcuri naturale. Bugetul este şi el flexibil. Fiecare invitat poate aduce câteva ceva de mâncare sau de băut ori se poate comanda mâncare de la restaurant. De asemenea, pentru un picnic confortabil, nu ai nevoie de mai mult de o pătură cozy, protecţie solară şi un spray anti-insecte.
Economiseşti bani
Picnicul poate să fie cât de ieftin îţi doreşti. Poţi chiar să nu cheltui niciun ban dacă iei mâncare şi băutura pe care le ai deja acasă, o pătură din dulap şi nişte jocuri pe care le ai deja. În plus, există locaţii de picnic 100% gratuite, precum parcurile sau plajele.
O astfel de activitate te poate ajuta să economiseşti bani când vine vorba de distracţie şi ieşiri cu prietenii, iar în plus câştigi timp petrecut în natură şi voie bună.
Picnicul se număra printre cele mai versatile, accesibile şi uşor de organizat activităţi. Se pretează pentru o mulţime de spaţii, de la parcuri şi până la plaje, se mulează pe aproape orice tip de buget şi poate include tot felul de activităţi, de la jocuri la sport. Vara e momentul perfect să te bucuri de picnic alături de cei dragi. Poţi organiza o astfel de activitate exact aşa cum ai chef, iar dacă n-ai inspiraţie, găseşti online o mulţime de idei.