Epidemia de înstrăinare parentală, o îngrijorare pentru experți. De ce decid adulții să renunțe la părinții lor

Epidemia de înstrăinare parentală, o îngrijorare pentru experți

Generația Baby boomers a fost crescută de părinți care fac parte din generația ce a trecut prin marea depresie. Generația care a luptat în al Doilea Război Mondial. Acea generație a avut neșansa să aibă un părinte autoritar. Acesta nu ezita să spună că „copiii erau menți să fie văzuți și nu auziți”.

Pedepsele corporale erau una dintre cele mai populare modalități de a disciplina copiii. Copiilor le era adesea frică de părinți, în special de tați. Mamele își amenințau adesea copiii că tatăl va ajunge acasă și atunci vor vedea ei ce se întâmplă dacă nu sunt cuminți. Copiii care se temeau de părinți era ceva normal în acea perioadă. Și nu numai atât, această metodă autoritară de disciplină era privită ca o strategie esențială pentru asigurarea unui comportament bun.

Când copiii se comportau în afara limitele deja stabilite, se considera că au această atitudine din cauza educației care nu a fost suficient de strictă.

Părinții de azi vor ca copiii lor să nu ducă lipsă de nimic

Copiii acelor părinți din generația Boomer și-au crescut adesea copiii în moduri total opuse. A venit ca o reacție la nemulțumirea lor față de modul în care au fost tratați de părinții lor. Aceștia consideră acum că au experimentat viața cu un părinte neimplicat. Acum ei doresc să fie foarte implicați în viața copiilor lor. În zilele noastre, acest stil de parenting a fost denumit sub termenul de „părinte elicopter”.

Părinții din ziua de azi sunt hotărâți să fie un părinte diferit față de cei care i-au crescut. Acum tații sunt pe picior de egalitate cu mamele în creșterea copiilor. Sunt implicați și hotărâți să le ofere celor mici mult mai mult față de ceea ce au avut ei.

Acești copii Millennial ai generației Boomer se străduiesc, de asemenea, să creeze relații solide cu copiii lor și au respins folosirea fricii ca strategie de educație. În loc să răspundă la comportamentul mai puțin frumos al copilului prin pedepse, ei caută pacea și armonia în familie. Aceste generații de părinți nu sunt deloc de acord să intre în conflict cu copiii lor. De asemenea, ezită să stabilească limite ferme despre care cred că ar risca respingerea lor de către copii.

Ei sunt mai predispuși să folosească comunicarea și gândirea rațională ca strategie disciplinară principală.

Copiii generației Boomers, părinții de azi, au avut mare succes în eforturile lor de a crește copii cărora nu le este frică de ei. Cu toate acestea, acest stil de parenting vine cu o consecință. Generația care a crescut temându-se de părinții lor se teme deseori de respingerea copiilor lor.

Datorită stilului permisiv de educație, copiii din ziua de azi au mai puține oportunități de a experimenta genul de furie și dezamăgire față de părinți. Psihologii spun că acestea sunt o parte importantă a învățării despre rezolvarea sănătoasă a conflictelor.

Suprimarea stării de conflict poate avea consecințe nesănătoase asupra stării mentale

În generațiile anterioare, relația ierarhică dintre părinți și copii a fost un adjuvant care a suprimat gesturi de furie și dezamăgire pe care copiii și tinerii adulți le au în mod natural față de eșecurile părinților lor.

În absența acestor interdicții, furia copiilor a devenit mai mare.

Pe măsură ce noile generații se maturizează și se desprind din familiile lor, este posibil ca lipsa lor de experiență cu mânia sănătoasă, dezamăgirea și rezolvarea conflictelor cu părinții să le facă mai dificilă acceptarea sentimentele normale de furie și dezamăgire.

Renunțarea la părinți poate fi o modalitate de a se apăra împotriva sentimentelor rele. Ajung chiar să dea vina pe părinții lor pentru crearea acestora.

În cazuri extreme, mai ales dacă nu au avut multe experiențe de soluționare sănătoasă a conflictelor în familiile lor, ei pot face pasul extrem de a renunța complet la familiile lor. Acesta e un soi de efort de a elimina emoțiile pe care le trăiesc.

Înstrăinarea de părinți poate începe chiar în timpul terapiei

Experții mai atrag atenția asupra faptului că nu este neobișnuit ca înstrăinarea să înceapă ca urmare a intrării unui copil adult în psihoterapie. Terapeuții mai tineri, crescuți de părinții Boomer, pot fi, de asemenea, mai puțin confortabili cu mânia. Sunt mai puțin încrezători în capacitatea lor de a tolera sentimente puternice la pacienții lor.

În consecință, ei sunt mai puțin dispuși să-și sfătuiască pacienții să dea piept cu acele sentimente. Cel mai bun sfat ar fi să învețe cum să gestioneze aceste sentimente în interesul rezolvării sănătoase a conflictului. Atunci când acești terapeuți mai puțin experimentați lucrează cu părinți care au fost crescuți într-un stil autoritar și au rupt legătura cu familia, ei pot agrava în mod neintenționat sentimentele de neputință și deznădejde ale pacienților lor. Pot ajunge să-i sfătuiască să se teamă de copiii lor, să-și muște limba și să nu vorbească cu copiii lor despre impactul pe care l-au avut ei în copilărie.

Concluzia este că generația care a crescut cu frică de părinți ajunge să se teamă să nu abandonată de copiii lor.