Reclamă

7 expresii pe care psihologii îi sfătuiesc pe părinți și bunici să nu le folosească cu copilul mijlociu

Copilul mijlociu, crescând la mijloc, între un frate mai mare și unul mai mic, poate să se simtă adesea pierdut în dinamica familiei. Acesta poate experimenta o varietate de emoții: de la nevoia de atenție, la competiție și până la gelozie. Frazele pe care le auzim adesea adresate copiilor mijlocii, deși bine intenționate, pot să contribuie la nesiguranțe sau frustrări pe termen lung. Iată șapte expresii pe care psihologii îi sfătuiesc pe părinți și bunici să nu le mai spună copilului mijlociu.

Tatăl și fetița stau pe canapea și discută
Fii atentă și la nevoile copilului mijlociu, chiar dacă nu pare că are nevoie de tine / Shutterstock

Copilul mijlociu se remarcă adesea printr-o combinație unică de trăsături influențate de poziția sa în familie. Fiind prins între fratele mai mare, care adesea primește mai multe responsabilități, și cel mai mic, care atrage atenția prin nevoile sale, copilul mijlociu tinde să dezvolte abilități puternice de negociere și mediere.

De multe ori, caută să își definească propria identitate și poate fi independent sau creativ în încercarea de a se diferenția de frații săi. Totuși, poate simți uneori nevoia de mai multă atenție și recunoaștere, fiind adesea perceput ca „cel uitat” din familie. Tocmai de aceea, există câteva expresii pe care psihologii îi sfătuiesc pe părinți și bunici să nu le mai spună copilului mijlociu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

7 expresii pe care psihologii îi sfătuiesc pe părinți și bunici să nu le folosească cu copilul mijlociu

Psihologul  Hannah Yang a declarat pentru cei de la parade.com că  „Frazele pe care adulții din viața noastră le spun în timpul copilăriei sunt unele dintre cele mai importante informații care formează modul în care ne vedem pe noi înșine și lumea. Copiii mijlocii nu își cer ordinea nașterii, dar merită să își dezvolte o viziune pozitivă despre ei înșiși și despre lume”.

Reclamă

”Nu te poți purta ca și fratele tău mai mare?”

Când compari copilul mijlociu cu fratele mai mare nu faci decât să alimentezi o competiție nesănătoasă. Când îi spui că nu se comportă ca fratele mai mare, îi transmiți mesajul că modul său de a fi nu este suficient de bun. Această comparație constantă poate duce la o scădere a încrederii în sine. Și la frustrarea că nu va ajunge niciodată la nivelul fratelui mai mare. Chiar dacă acesta este doar puțin mai avansat în vârstă.

În loc să folosești această frază, încearcă să apreciezi calitățile unice pe care le are copilul mijlociu. Încurajează-i abilitățile și oferă-i spațiu să se dezvolte în propriul său ritm. Fără presiunea de a fi la fel ca frații.

”Ar trebui să fii mai înțelegător decât fratele tău mai mic”

Este ușor să ceri copilului mijlociu să fie mai răbdător sau mai înțelegător față de fratele mai mic. Dar această frază pune o responsabilitate prea mare pe umerii ei. Chiar dacă este mai mare decât cel mai mic, acest lucru nu înseamnă că ar trebui să fie întotdeauna cel care cedează. Toți copiii au dreptul la emoțiile și limitele lor, indiferent de ordinea în care s-au născut.

În loc să-i ceri să fie „mai înțelegător”, încearcă să îl înveți să își gestioneze emoțiile. Și să colaboreze, fără să fie forțat să preia mereu rolul de „cel mai mare”.

Reclamă

”Ești la fel de important ca și frații tăi”

Deși această frază sună pozitivă, implică faptul că poate, undeva, nu ar fi la fel de important. Ceea ce doar întărește o nesiguranță latentă. Copilul mijlociu, de multe ori, simte că nu primește la fel de multă atenție ca frații săi. Iar o astfel de afirmație doar subliniază acest lucru. Deși intenția ta este de a-l asigura că este important, el ar putea percepe că trebuie să i se reamintească asta tocmai pentru că se simte ignorat.

În loc să folosești cuvinte care să îl reasigure, arată-i prin acțiuni. Acordă-i timp individual și implică-te în activitățile care îi plac. Astfel, va simți că este apreciat fără să fie nevoie să o exprimi constant.

”Arată-i fratelui mai mic cum se face…”

Îi ceri copilului mijlociu să-i fie exemplu fratelui mai mic? Deși poate părea o cerință logică, îi poate pune o presiune suplimentară și, adesea, nedorită. Rolul de „învățător” poate să îl facă să se simtă mai responsabil decât și-ar dori să fie. În plus, acest lucru poate provoca resentimente. Mai ales dacă simte că trebuie să renunțe la propriile nevoi pentru a-l ghida pe cel mai mic.

În schimb, lasă lucrurile să curgă natural. Fratele mai mic va învăța oricum prin observare și imitație.

”Nu totul este o competiție”, o afirmație pe care să nu o mai folosești când vorbești cu copilul mijlociu

Fiecare copil tinde să vadă relația cu frații printr-o prismă competitivă. Mai ales copilul mijlociu, care simte nevoia să își găsească locul între doi poli opuși. Când îi spui că „nu totul este o competiție”, de fapt, ignori emoțiile reale și dorința de a fi recunoscut sau validat. În loc să minimizezi nevoia lui de a se remarca, ar fi mai bine să îl încurajezi să se concentreze pe dezvoltarea personală.

Încurajează-i realizările individuale și ajut-l să înțeleagă că fiecare are propriul drum. Astfel, îi vei diminua tendința de a se compara constant cu frații.

”Nu mai fii gelos pe frații tăi”

Gelozia este un sentiment absolut normal, mai ales în cazul copiilor mijlocii. Ei pot simți că nu primesc la fel de multă atenție ca ceilalți frați și, de aici, apare frustrarea. Să-i spui să nu mai fie gelos nu doar că îi invalidează emoțiile, dar și îl face să creadă că nu ar trebui să simtă acest lucru.

În loc să negi aceste sentimente, încearcă să-l asculți și să-l ajuți să înțeleagă de unde vin. Validează-i emoțiile și oferă-i spațiul necesar pentru a discuta despre ce îl deranjează.

”Fă ce vor frații tăi”, o frază pe care să nu o mai folosești în dialogul cu copilul mijlociu

Atunci când îi spui copilului mijlociu să „facă ce vor frații”, îi transmiți indirect că opinia lui nu este la fel de importantă. Această frază poate crea o dinamică de putere în familie. Unde copilul mijlociu este în permanență obligat să se supună dorințelor celorlalți. Pe termen lung, acest lucru poate afecta încrederea în sine și poate duce la frustrare sau chiar izolare.

În schimb, oferă-i ocazia să ia decizii și să-și exprime preferințele. Implică toți copiii în discuții despre activitățile de familie și arată-le că fiecare părere contează.

Te-ar mai putea interesa și
Doi frați care stau supărați pe o canapea verde, băiețelul stă cu fața și cu mâinile încrucișate și fetița stă întoarsă cu spatele
Rivalitatea dintre frați. Care este cauza apariției rivalității și cum să o gestionezi
Rivalitatea dintre frați. Care este cauza apariției rivalității și cum să o gestionezi
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
6
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
7
O fetiță care joacă cărți
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Crazy Eights este un joc clasic de cărți, potrivit pentru toate vârstele. Află cum se joacă Crazy Eights și descoperă sfaturi utile care îi vor ajuta pe cei mici să joace și să câștige. Dacă vrei un joc de cărți ușor de învățat,......
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Parteneri
Cele mai noi
o mămică care își îmbrățișează fiica și aplică parenting blând
30 iunie, 13:10
Parentingul blând poate fi o metodă dificilă pentru anumiți părinți. La ce concluzii au ajuns specialiștii
Parentingul blând poate fi o metodă dificilă pentru anumiți părinți. La ce concluzii au ajuns specialiștii
Tânără gravidă îi explică medicului că respiră greoi
26 iunie, 10:52
Respirație dificilă la începutul sarcinii? De ce apare?
Respirație dificilă la începutul sarcinii? De ce apare?
o mamă care stă pe canapea și își mângâie fiica care își ține fața în palme și plânge
23 iunie, 11:51
Cum să recunoști și să gestionezi semnele de depresie la copii
Cum să recunoști și să gestionezi semnele de depresie la copii
Mama își ține fetița strâns în brațe
19 iunie, 09:41
3 capcane frecvente ale parentingului
3 capcane frecvente ale parentingului
femeie care își ține mâna în zona abdominală și se află într-o baie
16 iunie, 10:44
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă
femeie care are un calendar în mână și își ține mâna la burtă
12 iunie, 14:53
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii
Închide