Care sunt cele mai frecvente tulburări de dezvoltare la copii

Care sunt cele mai frecvente tulburări de dezvoltare la copii

Cei de la verywllfamily.com, trec în revistă cu ajutorul specialiștilor, cele mai comune tulburări de dezvoltare la copii. Iar printre acestea se numără și următoarele:

Tulburarea de spectru autism

Acesta este o tulburare de dezvoltare complexă, care afectează comunicarea, comportamentul și interacțiunile sociale. Copiii cu autism pot avea dificultăți în a înțelege emoțiile altora, pot prezenta comportamente repetitive și pot fi suprasensibili sau insensibili la stimuli senzoriali.

Cauzele autismului sunt complexe și încă nu sunt pe deplin înțelese de specialiști. Tocmai de aceea, cercetătorii susțin că la baza lui ar sta atât factorii genetici, cât și anumiți factori de mediu sau anumite medicamente sau probleme medicale ale părinților.

De asemenea, trebuie menționat faptul că autismul este o afecțiune extrem de diversă, cu o gamă largă de manifestări. Nu există două persoane cu autism care să aibă exact aceleași simptome sau aceleași nevoi. Și nu în ultimul rând, trebuie subliniat că teoriile vechi și discreditare, cum ar fi cea care leagă vaccinările de autism, au fost respinse în mod categoric de comunitatea științifică.

ADHD-ul, una din cele mai frecvente tulburări de dezvoltare la copii

ADHD-ul  este caracterizat prin dificultăți de concentrare, comportament impulsiv și, în unele cazuri, hiperactivitate. Copiii cu ADHD pot avea dificultăți în a urma instrucțiuni, în a se organiza și în a finaliza sarcini.

În ciuda numeroaselor cercetări, nu există o singură cauză cunoscută pentru ADHD. Tocmai de aceea, se consideră că multiplele influențe interconectate contribuie la manifestarea acestei tulburări. Studiile genetice indică o componentă ereditară puternică, sugerând că ADHD poate fi mai frecvent în unele familii.

De asemenea, cercetările au identificat anumite diferențe structurale și funcționale în creierul persoanelor cu ADHD, inclusiv în zonele ce reglează atenția, autocontrolul și inhibiția. Factorii de mediu, precum expunerea la toxine, consumul de alcool sau fumatul în timpul sarcinii, și nașterea prematură sau cu o greutate scăzută la naștere, au fost de asemenea asociate cu un risc crescut de a dezvolta ADHD.

Sindromul Down

Sindromul Down este o afecțiune genetică cauzată de prezența unui cromozom 21 suplimentar, cunoscută și sub numele de trisomia 21. Această particularitate cromozomială se traduce prin caracteristici fizice distinctive și un spectru variabil de deficiențe cognitive și dezvoltare fizică.

Copiii cu Sindromul Down pot prezenta trăsături faciale specifice, întârziere în creștere și o incidență mai mare a anumitor afecțiuni medicale, cum ar fi problemele cardiace și deficiențele auditive. Deși Sindromul Down este asociat cu unele limitări în învățare și dezvoltare, fiecare copil cu această tulburare are propriile  talente, abilități și personalitate. Cu un suport educațional adecvat, intervenții terapeutice timpurii și îngrijire medicală atentă, copiii cu Sindromul Down pot duce vieți împlinite și active. Ei se pot integra în comunitate, pot munci și își pot întemeia o familie, mai târziu, în viață. 

Tulburările de învățare specifică (TIS)

Acestea includ o gamă variată de tulburări care afectează abilitățile academice specifice. Printre acestea se numără dislexia (dificultăți în citire), disgrafia (dificultăți în scris) și discalculia (dificultăți în învățarea matematicii).

Deși cauzele exacte ale tulburărilor de învățare nu sunt complet înțelese, studiile confirmă că factorii genetici și neurobiologici joacă un rol semnificativ. De asemenea, cercetătorii sugerează că TIS poate avea o componentă ereditară. Cu tendința de a apărea în familiile în care unul sau mai mulți membri au avut dificultăți similare. Ce este important de reținut este faptul că micuții afectați pot excela în anumite domenii. Asta, dacă sunt ajutați și dacă urmează terapiile necesare.

Tulburări de coordonare motorie

Dispraxia, cunoscută și sub denumirea de tulburare de dezvoltare a coordonării, implică dificultăți în planificarea și executarea mișcărilor coordonate. Astfel, această tulburare afectează activitățile zilnice și abilitățile motorii fine și grosiere.

Dispraxia nu este legată de inteligența generală. Dar poate coexista cu alte tulburări de învățare sau de atenție, precum ADHD sau dislexia. Cauzele exacte ale tulburării rămân încă neclare. Dar se crede că implică o combinație de factori genetici și neurologici care afectează dezvoltarea neurologică. Deși dispraxia nu poate fi „vindecată”, terapiile specifice, cum ar fi terapia ocupațională sau fizică și intervențiile educaționale adaptate, pot ajuta semnificativ la îmbunătățirea abilităților motorii și la gestionarea efectelor dispraxiei în viața de zi cu zi.

Recunoașterea timpurie și intervenția adecvată sunt esențiale în gestionarea acestor tulburări de dezvoltare. Prin terapie, suport și, în unele cazuri, medicație, copiii cu tulburări de dezvoltare pot învăța să gestioneze provocările  și să progreseze  semnificativ.