Reclamă

Copiii care au fost protejați în exces ar putea manifesta aceste obiceiuri la maturitate. La ce să fii atentă pentru a crește un adult sănătos

Despre copiii care au fost protejați în exces s-a scris că ar putea manifesta aceste obiceiuri la maturitate. Află la ce comportamente e recomandat să fii atentă dacă vrei ca micuțul tău să crească într-un adult sănătos. Specialiștii în parenting îți vin în ajutor cu câteva sfaturi simple și utile.

O mamă care își ceartă fiica, o femeie deja adultă, care stă la masă și își sprijină capul în mâini
Despre copiii care au fost protejați în exces s-a scris că ar putea manifesta aceste obiceiuri la maturitate. Află la ce comportamente e recomandat să fii atentă / Shutterstock

Nu este ușor să crești un copil, în special în această eră în care circulă atât de mult informații contradictorii în mediul online. Totuși, specialiștii de pretutindeni sunt de acord că un copil protejat în exces s-ar putea să ajungă la maturitate să dezvolte un comportament anxios.

Copiii care au fost protejați în exces ar putea manifesta aceste obiceiuri la maturitate

Primul copil este o adevărată provocare pentru un părinte. De altfel, specialiștii au ajuns la concluzia că ordinea la naștere poate influența personalitatea adultului în care se va transforma cel mic la maturitate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Grija în exces față de copil a primit numele de „supra parenting”  sau „părinte – elicopter ”și poate afecta profund copii, având repercusiuni ireversibile în viața sa de adult.

Chiar dacă acest stil de parenting poate deriva din intenții pure și bune ale părinților, el poate împiedica dezvoltarea abilităților vitale de viață și a independenței copilului.

În consecință, copiii vor ajunge să aibă aceste comportamente chiar și în viața lor adultă. Mai jos poți să observi cu ce probleme s-ar putea confrunta un copil care a fost protejat în exces.

Reclamă

Îți este greu să iei o decizie

Copiii care au crescut cu părinți care i-au proteja în exces ajung să ducă o adevărată luptă interioară.

Experții spun că acești copiii devin adulți care au probleme atunci când vine vorba de luarea deciziilor și asumarea responsabilităților.

Reclamă

Această provocare devine o consecință directă a implicării excesive a părinților în viața lor. Cel mai adesea, acești adulți au fost copiii care nu au luat decizii singuri și care au fost mereu influențați de opiniile părinților. În copilărie, rareori li s-a oferit acestor copii oportunitatea de a face singuri alegeri.

Această lipsă de a practica luarea deciziilor în timpul anilor de formare poate duce la un fel de „paralizie” atunci când vor ajunge să se confrunte cu momentele dificile în viața adultă.

Astfel de adulți vor ajunge să evite momentele ce presupun luarea unor decizii.

Relațiile cu ceilalți pot fi afectate, iar alegerile legate de carieră vor deveni o adevărată provocare pentru acești adulți. Copiii care au fost protejați în exces trebuie să înțeleagă că valoarea lor nu este dată de o decizie luată greșit.

Simți nevoia de validare

Al doilea aspect pe care îl poți observa la adulții care au crescut cu acei părinți mult prea protectori este dorința constantă de validare.

Acești adulți caută mereu validarea oamenilor din viața lor. Această „ștampilă de aprobare” pusă de părinți îi face pe adulți să fie dependenți de a primi atenție și susținere din partea celorlalți.

Ca adulți, acest lucru se poate traduce ca u căutare constantă de aprobare a persoanelor din viața lor. Acești adulți vor căuta mereu aprobare pentru acțiunile și deciziile lor, iar în unele cazuri, chiar și pentru identitatea lor.

Această nevoie se poate extinde în toate domeniile vieții, spun specialiștii de la Parents.com. Astfel de persoane se pot confrunta cu probleme legate de stima de sine. Lisa încrederii vine și din lipsa validării pe care ar putea să nu o mai primească în viața adultă.

Eliberarea de un astfel de tipar necesită conștientizarea și depunerea unui efort constant pentru a se produce o schimbare. Construirea încrederii în sine este o călătorie care începe cu acceptarea sinelui.

Există în tine tendința de perfecționism

O altă consecință a grijii excesive se traduce prin tendința adultului de a fi perfecționist. Este posibil ca acești indivizi să fi fost crescuți într-un mediu în care greșelile nu erau tolerate, iar standardele părinților erau unele foarte înalte.

Rezultatul va fi o credință constantă a adultului că trebuie să se ridice la așteptările pe care și le-a setat.

De cele mai multe ori, aceste așteptări pot fi complet nerealiste. Această căutare a perfecțiunii poate duce și la așteptări nerealiste, la niveluri ridicate de stres, iar în unele cazuri la epuizare.

De asemena, astfel de comportament poate aduce cu sine și reticența la lucrurile noi, existând o teamă constantă față de eșec.

Există dificultăți în stabilirea limitelor

Un copil care a fost protejat în exces de părinți ar putea întâmpina și alte probleme în viața sa de adult. O altă parte caracteristică la adulții crescuți de părinți – elicopter este provocarea acestora în stabilirea limitelor.

Acest lucru se poate datora faptului că implicarea părinților a depășit granițele personale.

Dacă în copilărie nu și-au afirmat dorințele și nevoile, atunci acest lucru s-ar putea întâmpla și în viața adultă. Acest lucru se poate manifesta diferit la fiecare persoană adultă, dar poate avea consecințe similare.

Recunoașterea nevoilor și valorilor este crucială pentru a dezvolta relații sănătoase. Comunicarea ar trebui să fie asertivă pentru a putea stabili limite clare și a impune consecințe pentru cei care le încalcă.

Există sentimente crescute de anxietate

Un alt comportament care este adesea afișat de adulții care au fost protejați în exces în copilărie este sentimentul crescut de anxietate.

În viața adultă, aceste persoane dezvoltă sentimente puternice de anxietate. Copilul poate crește într-un adult care experimentează niveluri ridicate de stres legate de performanță și succes.

Aceste persoane se pot îngrijora în mod constant de îndeplinirea așteptărilor. Starea constantă de anxietate pote fi periculoasă pentru sănătatea psihică a adultului.

Recunoașterea acestor sentimente este crucială pentru menținerea bunăstării emoționale generale.

Există o codependență în relațiile cu ceilalți

Adulții crescuți de părinți mult prea atenți pot avea, de asemenea, o înclinație profundă spre a fi codependenți în relații.

Condiționați să se bazeze pe îndrumarea părinților, acești adulți ar putea adopta acest comportament și la maturitate. În viața lor adultă, aceste persoane se luptă adesea să atingă un echilibru în relațiile lor cu cei din jurul lor.

Aceste persoane își caută parteneri care să oglindească rolurile parentale pe care obișnuiau să se bazeze cândva, spun cei de la HackSpirit.

În consecință, acești adulți ajung într-o dinamică codependentă, în care sprijinul emoțional depind de validarea partenerului. dEpășirea codependenței poate fi un proces îndelungat și gradual.

Cum poți să depășești aceste comportamente în viața de adult

Odată ce aceste tipare sunt identificate, specialiștii spun că adulții ar putea începe să lucreze la ei. Munca depusă îi va ajuta să se elibereze de efectele grijii excesive a părinților.

Este important ca adultul să recunoască comportamentele pe care le are și să înțeleagă cum au ajusn să se înrădăcineze în educația lor.

Această conștientizare de sine poate ajuta la înțelegerea sinelui în profunzime. Căutarea ajutorului profesional, cum ar fi terapia, poate fi extrem de benefică pentru creșterea personală.

Un profesionist autorizat poate oferi instrumentele și strategiile necesare pentru a face față provocărilor din viața de adult. Îngrijirea sinelui este, de asemenea crucială.

Este important ca adultul să-și facă timp pentru el și să se implice în activități care îl facă să fie prezent. Acest lucru poate ajuta, de asemenea, la reducerea stresului și la promovarea unei mentalități pozitive. 

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
mână de femeie și mână de bărbat pe un fundal deschis la culoare cu un test de sarcină
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
6
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
7
O fetiță care joacă cărți
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Crazy Eights este un joc clasic de cărți, potrivit pentru toate vârstele. Află cum se joacă Crazy Eights și descoperă sfaturi utile care îi vor ajuta pe cei mici să joace și să câștige. Dacă vrei un joc de cărți ușor de învățat,......
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Parteneri
Cele mai noi
Un bol alb plin cu supă de primăvară cu legume și carne de pui
15 mai, 09:39
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței
12 mai, 15:10
(P) Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței: de la bebeluș la adolescent în câțiva pași. 
(P) Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței: de la bebeluș la adolescent în câțiva pași. 
mână de femeie și mână de bărbat pe un fundal deschis la culoare cu un test de sarcină
12 mai, 09:40
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Carucioare practice: O mamă își plimbă copilul în cărucior.
28 aprilie, 18:58
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
Copil își roade unghiile
21 aprilie, 09:56
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală
17 aprilie, 17:44
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
Închide