Tulburarea obsesiv-compulsivă și ticurile sunt două afecțiuni care pot apărea la copii, dar care au cauze și manifestări diferite. Deși ambele pot implica comportamente repetate, impactul lor asupra copilului și tratamentele recomandate sunt foarte diferite. Un studiu realizat de Societatea Americană de Psihiatrie a arătat că aproximativ 1-2% dintre copii sunt afectați de tulburarea obsesiv-compulsivă. În timp ce ticurile sunt mult mai frecvente, afectând până la 10-20% dintre copii, în special la vârste fragede. De aceea, este important să știi ce se află în spatele acestor comportamente și cum să le recunoști.
Așadar, cum îți dai seama când este vorba de ticuri și când sunt semnele unei tulburări obsesiv-compulsivă? Hai să descoperim împreună diferențele dintre ele.
ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
Ce sunt ticurile și cum le recunoști?
Ticurile sunt mișcări sau sunete bruște, repetitive, pe care copilul le face involuntar. De obicei, acestea sunt scurte și nu durează mult timp, dar pot apărea frecvent. Ticurile motorii, de exemplu, pot include clipirea excesivă, mișcări ale capului sau strângerea dinților. Ticurile vocale pot fi sunete sau cuvinte repetate. De obicei, aceste comportamente nu sunt legate de o anxietate profundă sau de gânduri intruzive. Ci mai degrabă au de-a face cu o tensiune temporară care se ameliorează atunci când copilul își manifestă ticurile.
Cel mai important lucru de știut este că ticurile nu sunt controlabile de către copil. Iar acestea pot apărea mai des atunci când acesta se simte obosit, stresat sau emoționat. Ticurile la copii sunt frecvent tranzitorii și pot dispărea de la sine în timp, de obicei până la vârsta adolescenței. Totuși, este important să monitorizezi comportamentul. Și să ceri ajutorul unui specialist dacă ticurile persistă pe termen lung sau se intensifică.
Ce este tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) și cum se manifestă?
Tulburarea obsesiv-compulsivă la copii, pe de altă parte, implică gânduri intruzive (obsesii) și comportamente repetate (compulsii) pe care copilul simte nevoia să le execute pentru a diminua anxietatea cauzată de aceste gânduri. De exemplu, un copil cu tulburara obsesiv-compulsivă poate simți nevoia de a-și spăla mâinile de mai multe ori din teama de a se îmbolnăvi. Sau poate verifica de mai multe ori dacă ușa este închisă corect. Spre deosebire de ticuri, aceste comportamente sunt legate de o anxietate crescută. Și pot interfera cu viața de zi cu zi a copilului, afectându-i activitățile, școala sau relațiile cu ceilalți.
Dacă observi că micuțul are gânduri sau comportamente pe care nu le poate controla și care cauzează un disconfort semnificativ, ar trebui să mergi la medic pentru a obține un diagnostic clar. Tulburarea obsesiv-compulsivă poate fi tratat eficient prin terapie cognitiv-comportamentală și, în unele cazuri, medicamente. Iar intervenția precoce poate ajuta copilul să își gestioneze mai bine simptomele.
Cum să faci diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii?
Deși atât ticurile, cât și tulburarea obsesiv-compulsivă implică comportamente repetate, diferența majoră constă în motivația din spatele acestor acțiuni. Ticurile sunt de obicei involuntare și nu sunt legate de un sentiment de teamă sau anxietate. Iar copilul nu simte nevoia să le execute pentru a alina un gând intruziv. Pe de altă parte, tulburarea obsesiv-compulsivă este adesea legată de gânduri persistente și deranjante. Iar comportamentele compulsive sunt folosite pentru a preveni ceva negativ care ar putea să se întâmple.
Reclamă
În timp ce ticurile pot fi frecvente în perioada copilăriei și pot trece de la sine, tulburarea obsesiv-compulsivă nu dispare ușor și necesită o abordare terapeutică specializată. Dacă observi că uneori comportamentele copilului tău sunt motivate de un sentiment de frică sau de dorința de a preveni ceva rău să se întâmple, este important să ceri ajutorul unui psiholog sau psihiatru pediatru.
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii poate fi uneori greu de observat. Dar trebuie să înțelegi contextul și motivul acestor comportamente pentru a oferi copilului cel mai bun suport.
