Toate familiile se ceartă. E firesc. Uneori din cauza oboselii, alteori din frustrare sau pur și simplu din nevoia de a fi auziți. Însă atunci când copilul este de față, fiecare cuvânt, ton sau privire capătă o greutate uriașă. Specialiștii spun că nu certurile în sine îi rănesc pe copii, ci modul în care sunt purtate și încheiate.
Poate fi greu de recunoscut, dar și părinții, oricât de mult și-ar iubi copiii, au momente de tensiune și neînțelegeri. Viața de familie aduce oboseală, responsabilități, presiuni financiare și lipsă de timp, iar uneori, toate acestea se adună până când o simplă discuție se transformă într-o ceartă. „Atunci când sistemul nostru emoțional este deja la limită, nu mai e nevoie de mult ca să izbucnim,” spune Beth Proudfoot, terapeut de familie și specialist în consilierea copiilor, cu peste 35 de ani de experiență.
Pandemia, tensiunile politice, schimbările climatice, instabilitatea economică, toate aceste probleme externe ne-au făcut mai vulnerabili emoțional. Iar când aceste situații stresante se suprapun peste micile nemulțumiri zilnice, poate fi suficientă o scânteie pentru ca un conflict să izbucnească.
Dar ce se întâmplă atunci când copiii sunt martori la astfel de momente? Este greșit să te cerți în fața lor? Sau, dimpotrivă, pot aceste momente să devină o lecție de viață despre cum se gestionează diferențele și emoțiile?
Ce se întâmplă când copiii asistă la certurile părinților
„E aproape imposibil să nu te cerți niciodată în fața copiilor,” recunoaște Beth Proudfoot. În special în timpul pandemiei, când familiile au fost nevoite să stea închise luni întregi în același spațiu, tensiunile s-au acumulat. „Una dintre marile probleme apărute atunci a fost lipsa de intimitate pentru cupluri. Copiii erau mereu acolo,” adaugă ea.
Totuși, faptul că cei mici asistă la o discuție aprinsă nu este neapărat un lucru negativ. Dacă părinții reușesc să ajungă la o soluție calmă, împăcarea în fața copiilor devine o lecție valoroasă despre rezolvarea conflictelor și comunicare.
„Cearta este o formă de comunicare. Neînțelegerile și nevoia de a găsi o rezolvare sunt naturale și fac parte din viața de familie,” explică Penny Mansfield, expertă în relații și directoare a organizației britanice One Plus One.
Ea atrage însă atenția asupra unui detaliu important, și anume acela că mulți părinți cred că e mai bine să se retragă și să închidă discuția în altă cameră, lăsând copilul neliniștit. „Greșeala este că începem o ceartă în fața copiilor, dar nu o terminăm tot acolo. Copiii au nevoie să vadă și rezolvarea, altfel continuă să se îngrijoreze,” spune Mansfield.
În esență, nu conflictul îi afectează, ci lipsa reconcilierii. Când vă împăcați, când vă cereți scuze sau ajungeți la un compromis, copilul învață că iubirea și respectul nu dispar odată cu un conflict.
CITEȘTE ȘI: 5 cauze comune ale certurilor in cuplu
Când devine cearta dăunătoare
Pe de altă parte, dacă discuțiile devin violente, pline de reproșuri sau ostile, consecințele pot fi serioase. Un studiu realizat de Universitatea din Oregon a arătat că bebelușii expuși la conflicte intense reacționează chiar și în somn la tonul furios al părinților, iar activitatea lor cerebrală crește în zonele asociate stresului.
Un alt studiu, realizat de Universitatea din Vermont, a descoperit că acei copii care cresc în familii unde certurile sunt frecvente procesează emoțiile altfel, adică pot deveni mai anxioși, mai retrași și pot întâmpina dificultăți în relațiile sociale la maturitate.
Pe scurt, nu orice ceartă dăunează, dar conflictele frecvente, agresive și nerezolvate îi pot face pe copii să se simtă nesiguri, neliniștiți și chiar vinovați.
Cum să te cerți „sănătos” în fața copiilor
Nicio familie nu este perfectă. Neînțelegerile vor exista mereu, însă modul în care le gestionăm poate face diferența între o lecție de viață și o rană emoțională.
Un studiu publicat în European Journal of Pediatrics a confirmat că certurile repetate și ostile dintre părinți pot afecta sănătatea mentală a copiilor și pot duce la probleme de comportament. Vestea bună este că există modalități prin care poți gestiona conflictele fără a-i răni pe cei mici.
Rămâi calmă și respiră
„Păstrează-ți calmul și lucrează la respirația ta,” recomandă Penny Mansfield. Respirația lentă și conștientă te ajută să nu ridici tonul și să rămâi stăpână pe emoții.
Ascultă cu adevărat
Poate că simți că ai dreptate, dar e important să lași și partenerul să-și exprime punctul de vedere. Potrivit Academiei Americane de Pediatrie, părinții ar trebui să coopereze, nu să concureze. Ascultarea activă nu înseamnă că trebuie să fii de acord, ci doar să arăți deschidere și empatie.
Rămâi la subiect
E ușor să transformi o mică neînțelegere într-o listă lungă de reproșuri. „Rămâi concentrată pe problema inițială,” recomandă Mansfield. Astfel, conflictul rămâne constructiv și nu se transformă într-o furtună.
Folosește „enunțuri de tip Eu”
În loc să spui „Tu faci mereu asta!”, încearcă să spui „Eu mă simt rănită când se întâmplă asta.” Asociația Americană de Psihologie arată că acest tip de comunicare reduce defensivitatea și ajută la exprimarea emoțiilor fără a acuza.
Este o metodă simplă, dar eficientă, prin care poți arăta vulnerabilitate și deschidere, fără să stârnești o reacție agresivă.
Alege momentul potrivit
Poate că vrei să discuți un subiect delicat, dar partenerul tocmai a terminat o zi grea de muncă. „Spune simplu: Aș vrea să vorbim despre ceva, dar nu acum, și alege un moment când amândoi sunteți calmi,” recomandă Mansfield.
Evită ostilitatea
Evitați agresivitatea, tonul ridicat, amenințările sau tratamentul tăcut („silent treatment”). Astfel de comportamente îi pot speria pe copii și îi pot face să creadă că familia se destramă.
Pune-te în locul copilului care asistă la ceartă
Uneori, cei mici vor încerca să intervină, să îi ceară unuia dintre voi să se calmeze sau să vă roage să nu vă mai certați. În acele momente, este vital să vă opriți.
„Luați o pauză și promiteți-vă că veți discuta mai târziu, când veți fi amândoi calmi,” recomandă Beth Proudfoot. „Apoi, cereți-le scuze copiilor și explicați-le că nu este treaba lor să intervină. Spuneți-le că îi iubiți și că veți găsi împreună o soluție atunci când emoțiile se vor liniști.”
Ea mai adaugă că este important să le reamintiți copiilor iubirea care vă leagă și faptul că nimeni nu ia decizii bune atunci când este furios. Iar dacă vor să vorbească despre ce au simțit în timpul certei, ascultați-i. Este felul lor de a se liniști.
Așadar, a te certa în fața copilului nu înseamnă că ești un părinte rău. Ești doar om. Copiii nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți care știu să se calmeze, să-și recunoască greșelile și să arate că dragostea nu dispare în mijlocul unui conflict.
CITEȘTE ȘI: Cum afectează traumele din copilărie stima de sine și cum să le vindeci.