Potrivit unui studiu realizat în 2021 de Asociația Salvați Copiii, aproximativ 20% dintre tinerii adulți din România au raportat că au avut o relație conflictuală sau distanțată cu unul dintre părinți în perioada adolescenței. Ceea ce poate reprezenta o bază pentru înstrăinarea copiilor de părinți. În plus, un sondaj din 2020 realizat de Institutul Român de Sondare a Opiniei Publice (IRSOP) arată că 15% dintre adulții români admit că au relații tensionate sau foarte reci cu părinții lor. Sugerând astfel că distanțarea emoțională nu este un caz izolat.
Un alt factor care influențează înstrăinarea copiilor de părinți în România este creșterea ratei divorțurilor. Aceasta a ajuns la aproximativ 25.000 de cazuri pe an conform datelor INS din 2022. În multe situații, divorțul creează o ruptură în dinamica familială, copiii fiind adesea prinși în conflictele dintre părinți. Ceea ce poate duce la o distanțare ulterioară. Aproximativ 40% dintre copii care provin din familii divorțate ajung să aibă o relație mai rece cu unul dintre părinți, contribuind la fenomenul de înstrăinare.
ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
Înstrăinarea copiilor de părinți: posibile motive
Înstrăinarea copiilor de părinți poate avea multiple cauze, de la traume din copilărie până la conflicte nerezolvate din perioada adultă. Printre cele mai comune motive se numără:
- abuzul emoțional sau fizic. Copiii care au fost abuzați sau neglijați în copilărie pot simți nevoia să se distanțeze de părinții care i-au rănit. De ce? Pentru a-și proteja sănătatea mentală.
- conflicte nerecunoscutele. Adesea, părinții nu realizează că acțiunile sau comportamentul lor au creat tensiuni pe termen lung. Lipsa de responsabilitate sau de recunoaștere a greșelilor din partea părinților poate agrava ruptura.
- diferențe de valori și stiluri de viață. Odată ce copiii devin adulți, pot apărea diferențe majore de viziune asupra vieții. De la orientări politice sau religioase până la alegeri personale legate de carieră sau relații.
- interferența excesivă. Părinții care nu își respectă limitele impuse de copiii adulți, continuând să se implice în deciziile personale ale acestora, pot cauza frustrări și conflicte.
- probleme de sănătate mentală. Atât în cazul părinților, cât și al copiilor pot avea probleme psihologice care complică interacțiunile. De exemplu, o personalitate narcisistă la unul dintre părinți poate duce la relații toxice și la decizia copiilor de a se distanța.
Divorțul contribuie la înstrăinarea copiilor de părinți?
Divorțul dintre părinți poate juca un rol semnificativ în deteriorarea relațiilor cu copiii adulți. În multe cazuri, copiii sunt prinși la mijloc. În acest caz, ei sunt nevoiți să ia partea unuia dintre părinți sau să facă față unei dinamici tensionate. Aceasta poate duce la:
- alegerea unui părinte în detrimentul celuilalt. După divorț, copiii pot simți presiunea de a alege unul dintre părinți. Dacă unul dintre părinți devine mai distant sau mai critic față de celălalt, acest lucru poate alimenta resentimentele și rupe legătura.
- conflicte prelungite. Divorțurile conflictuale sau care se întind pe perioade lungi pot crea o atmosferă toxică, care influențează pe termen lung relația copiilor cu ambii părinți.
- resentimentele legate de modul în care a fost gestionat divorțul. Dacă unul dintre părinți a fost perceput ca fiind responsabil pentru destrămarea familiei, copiii pot avea resentimente care, în timp, pot duce la înstrăinare.
Posibilitatea reconcilierii
Deși înstrăinarea dintre copiii adulți și părinți este adesea dureroasă, nu toate relațiile sunt pierdute pentru totdeauna. Există posibilitatea de reconciliere, dar aceasta necesită eforturi din partea ambelor părți.
Primul pas către reconciliere este adesea o conversație sinceră, în care ambii parteneri își exprimă durerea și nemulțumirile. Fiecare trebuie să fie dispus să asculte și să înțeleagă punctul de vedere al celuilalt.
Mai apoi, e nevoie de recunoașterea greșelilor. De multe ori, relațiile se pot repara dacă părinții își asumă responsabilitatea pentru comportamentele lor trecute și își cer scuze sincere.
Reclamă
Totodată, în unele cazuri, reconcilierea poate însemna stabilirea unor limite clare pentru a evita conflictele viitoare. De exemplu, părinții ar putea trebui să accepte că nu pot interveni în viața personală a copilului adult fără permisiune.
Și, nu în ultimul rând, terapia de familie poate fi o resursă valoroasă pentru cei care doresc să își repare relațiile. Un consilier neutru poate facilita discuțiile dificile și poate oferi strategii pentru a depăși resentimentele.
În concluzie, „divorțul” dintre copiii adulți și părinții lor este un proces complicat, înrădăcinat în ani de relații tensionate, neînțelegeri și adesea traume nerezolvate. Cu toate acestea, există speranță pentru reconciliere, dacă ambele părți sunt dispuse să facă eforturi pentru a repara legăturile.
