Reclamă

Beneficiile timpului petrecut alături de familie

Fiecare membru este ocupat în cursul săptămânii cu câte ceva, care concurează cu timpul petrecut în familie. Poate fi vorba de muncă, școală, rezolvarea temelor și activităților de după școală, dar și de întâlnirile cu prietenii sau cumpărăturile. Cu toate acestea, printre beneficiile timpului petrecut alături de familie se numără construirea unor relații puternice, dar și îmbunătățirea performanțelor școlare și reducerea problemelor de comportament.

Publicat: 11 februarie 2024, 06:10
Familie așezată, mama și fiica citesc pe o carte verde, iar tatăl ține o lanternă îndreptată spre ele, sub un cort improvizat în living, decorat cu luminițe, așezat pe un covor alb, pufos, iar lângă el e așezată o pernă, o veioză și niște globulețe
Printre beneficiile timpului petrecut alături de familie se numără legăturile mai puternice între membrii și crerea de amintiri / Shutterstock

Atunci când părinții își fac timp pentru a face activități distractive cu copiii, se simt speciali. Ba chiar și simplele comisioane de zi cu zi  sau luarea cinei pot constitui o experiențe extraordinare de apropiere.

Beneficiile timpului petrecut alături de familie

Faptul că sunt prinși în activități comune, copiii sunt nu mai sunt la fel de tentați să folosească ecranele. Iată câteva dintre beneficiile de care te poți bucura și tu alături de familia ta.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
Reclamă

Legături între membrii familiei

Petrecerea timpului liber în familie a fost asociată cu legătură emoțională mai mare între membrii. Atât activitățile obișnuite, precum jucatul unui joc de societate, vizionarea unui film, grădinăritul sau joaca în aer liber, cât și activitățile care necesită o investiție mai mare de planificare, timp și bani, precum vacanțele pot avea un impact major asupra sănătății generale a unei familii, potrivit cercetării publicate de Consiliul Național pentru Relații Familiale, conform pittsburghparent.com.

Simpla obișnuință de a manifesta interesul pentru bunăstarea membrilor familiei poate duce la o disponibilitate de a împărtăși problemele și de a construi un respect reciproc între părinți și copii.

Performanța școlară

Părinții care se ocupă și se interesează de educația copiilor tind să aibă rezultate mai bune, decât cei ai căror părinți și-au petrecut timpul acasă ocupându-se de propriile hobby-uri, potrivit unui studiu publicat pe familyfacts.org. Prin oferirea îndrumărilor și asistarea la teme, dar și folosirea jocurilor educaționale, au un impact pozitiv asupra copiilor. Acest lucru poate crește bunăstare emoțională și îi poate ajuta să atingă niveluri mai ridicate de succes în plan educațional, pe măsură ce cresc.

Abilități de comunicare

Petrecerea timpului împreună cu familia poate ajuta la formarea unor relații mai puternice între părinți și copii, dar și la o comunicare mai bună. Modelul parental este foarte important pentr copii, mai ales că învățarea comportamentului și a comunicării se face prin imitație.

Chiar și câteva ore pe zi petrecute împreună sunt esențiale . Astfel, familiile înveță să se asculte, să aibă încredere și să se înțeleagă reciproc, dar și să dezvolte comportamente adecvate.

Reclamă

Modelează comportamentul

Potrivit familyfacts.org, adolescenții care comunică și petrec mai mult timp cu familiile lor tind să prezinte niveluri mai scăzute de agresivitate și comportamente negative. Asta în comparație cu colegii cu părinți mai puțin implicați. Relațiile mai apropiate dintre membrii familiei  a fost asociată și reducerea violenței, a comportamentului delincvent, a abuzului de substanțe și a consumului de tutun.

De asemenea, comunicarea și petrecerea timpului împreună pot ajuta la ameliorarea sentimentelor de anxietate sau furie. În plus, contribuie la reducerea impulsurilor de a participa la comportamente riscante.

Creează amintiri

Printre cele mai importante beneficii ale petrecerii timpului împreună se numără crearea de amintiri, care vor dura o viață întreagă. Amintirile pozitive sunt bunuri dragi care dau membrilor familiei un sentiment de apartenență și pot contribui la consolidarea familiei.

Pentru a putea să vă focusați unul asupra celuilalt, este important este să vă deconectați de la lumea digitală. Puteți juca ceva împreună, puteți participa la un eveniment sau puteți merge în vacanță. O idee minunată este și aceea de a vă așeza în jurul mesei pentru a vorbi și a spune glume.

Te-ar mai putea interesa și
Băiat se uită la televizor
Cum să gestionezi timpul petrecut de copii în fața ecranelor în vacanța de iarnă
Cum să gestionezi timpul petrecut de copii în fața ecranelor în vacanța de iarnă
Cei doi copii își îmbrățișează mama care tocmai a venit acasă de la muncă
Cariera și familia: cum să găsești echilibrul între timpul petrecut la muncă și acasă
Cariera și familia: cum să găsești echilibrul între timpul petrecut la muncă și acasă
Faimie cu doi copii, fetiță și băiat, la mare, la apus de soare, toți stau cu spatele, se țin de mână și stau cu picioarele în apă, iar băiețelul a sărit și are genunchii flexați și o mână în lateral, ilustrând beneficiile vacanței pentru copii
Beneficiile vacanței pentru copii
Beneficiile vacanței pentru copii
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
6
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
7
O fetiță care joacă cărți
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Crazy Eights este un joc clasic de cărți, potrivit pentru toate vârstele. Află cum se joacă Crazy Eights și descoperă sfaturi utile care îi vor ajuta pe cei mici să joace și să câștige. Dacă vrei un joc de cărți ușor de învățat,......
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Parteneri
Cele mai noi
Un bol alb plin cu supă de primăvară cu legume și carne de pui
15 mai, 09:39
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței
12 mai, 15:10
(P) Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței: de la bebeluș la adolescent în câțiva pași. 
(P) Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței: de la bebeluș la adolescent în câțiva pași. 
mână de femeie și mână de bărbat pe un fundal deschis la culoare cu un test de sarcină
12 mai, 09:40
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Carucioare practice: O mamă își plimbă copilul în cărucior.
28 aprilie, 18:58
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
Copil își roade unghiile
21 aprilie, 09:56
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală
17 aprilie, 17:44
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
Închide