Reclamă

Ce trebuie să știi despre infecția cu E.coli: cauze, simptome și tratament

Bacteria E.coli (Escherichia coli) trăiește în intestine ajutând la digerarea alimentelor, iar majoritatea tulpinilor sunt inofensive. Din păcate, uneori este posibil să mănânci alimente sau să bei apă care sunt contaminate cu E. coli și poți ajunge să te confrunți cu anumite afecțiuni. Atunci când infecția este ușoară, va provoca o scurtă criză de diaree. Alte tulpini pot provoca reacții severe precum diareea cu sânge, vărsături, dureri de stomac și crampe. 

Mână acoperită cu o mănușă albastră, care ține un recoltator de probă rotund, pe care scrie E. coli, iar în spate se vede o salată si eprubete portocalii
Majoritatea cazurilor de infecții cu E. coli sunt relativ ușoare și nu provoacă un risc grav pentru sănătate / Shutterstock

Dacă nu există alte probleme de sănătate, după o infecție cu această bacterie, ar trebui să te recuperezi în aproximativ o săptămână, fără niciun tratament. Totuși, trebuie să fii atentă că o tulpină poate duce la insuficiență renală dacă nu este gestionată corespunzător. 

Ce este E. coli

Escherichia coli (E. coli), deși este o bacterie care trăiește în mod normal în intestinele oamenilor sănătoși și ale animalelor, poate fi periculoasă. Se cunosc 6 tulpini diferite de E. coli care provoacă diaree. Aceste tulpini sunt:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
  • E. coli producătoare de toxină Shiga. Aceasta este bacteria cea mai frecvent cunoscută pentru contaminarea alimentelor cu E. coli. Mai este denumită și E. coli enterohemoragic și E. coli producător de verocitotoxină.
  • E. coli enterotoxigenă. Această tulpină este cunoscută în mod obișnuit ca fiind o cauză a diareei călătorilor.
  • E. coli enteroagregant.
  • E. coli enteroinvaziv.
  • E. coli enteropatogen.
  • E. coli cu aderență difuză.

Bacteria poate supraviețui în afara organismului de la câteva ore la câteva luni. În general, poate trăi în sol timp de aproximativ 130 de zile, în apa râurilor timp de 27 de zile și în gunoiul de grajd timp de 10 zile. De asemenea, pe oțel inoxidabil, s-a demonstrat că E. coli supraviețuiește mai mult de 60 de zile, iar pe tocătoarele din lemn cel puțin 12 ore.

Reclamă

Cum te îmbolnăvește E. coli

Cele mai cunoscute tulpini de E. coli care te îmbolnăvesc o fac prin producerea unei toxine numite Shiga. Această toxină deteriorează mucoasa intestinului subțire și provoacă diareea.

Practic, orice persoană care intră în contact cu o tulpină ce cauzează boli, se poate infecta. Persoanele care prezintă cel mai mare risc sunt:

  • Nou-născuții și copiii.
  • Persoanele în vârstă.
  • Persoanele care au un sistem imunitar slăbit (de exemplu, cele cu cancer, diabet, HIV și femeile însărcinate).
  • Persoanele care călătoresc în anumite țări.

Simptomele unei infecții cu E. coli producătoare de toxină Shiga

De obicei, simptomele pot apărea în decurs de 3-5 zile după ce ai băut sau ai mâncat alimente contaminate cu această bacterie. Cu toate acestea, le-ai putea resimți chiar și la o zi după expunere sau chiar 10 zile mai târziu. Persoanele care fac infecții cu tulpina Shiga pot avea următoarele simptome:

  • Dureri de stomac și crampe.
  • Diaree care poate varia de la apoasă la sângeroasă.
  • Oboseală.
  • Pierderea poftei de mâncare sau greață.
  • Vărsături.
  • Febră scăzută, 38,5 °C (nu toate persoanele au acest simptom).

Cum se diagnostichează o infecție cu E. coli

Infecțiile E. coli producătoare de toxină Shiga sunt diagnosticate prin trimiterea unei mostre de scaun la un laborator. Pentru colectarea probei la domiciliu, trebuie să ții cont de câteva lucruri:

Reclamă
  • Mai întâi, spală-te pe mâini cu apă și săpun.
  • Ar fi bine să urinezi înainte de colectarea scaunului.
  • Pentru a colecta diaree, lipește o pungă din plastic pe scaunul toaletei. 
  • Apoi, spală-te bine pe mâini cu apă și săpun.
  • Scrie-ți numele și data pe recipient, pune-l în interiorul unei alte pungi, spală-ți din nou mâinile și predă proba. Dacă nu poți preda imediat proba, o poți păstra în frigider, pentru o perioadă de până la 24 de ore.
  • Nu colecta proba din vasul de toaletă și nu o amesteca cu hârtie igienică, săpun sau apă.

Care sunt cauzele infecției

Această bacterie nu se transmite prin aer. Infecția o poți dezvolta prin ingerarea anumitor tulpini de bacterii. Aceasta se deplasează în tractul digestiv, eliberând o toxină distructivă numită toxina Shiga. Aceasta deteriorează mucoasa intestinului subțire, provocând simptomele enumerate mai sus.

Poți intra în contact cu E. coli prin consumul de alimente și apă contaminate sau prin atingerea gurii cu mâinile contaminate.

Alimente contaminate

  • Carnea. Carnea se contaminează cu E. coli în timpul procesului de sacrificare, atunci când E. coli din intestinele animalelor ajunge pe bucățile de carne și mai ales atunci când carnea de la mai multe animale este tocată împreună. De asemenea, dacă mănânci carne insuficient gătită, te poți infecta cu E. coli.
  • Lapte nepasteurizat. E. coli de pe ugerul vacii și/sau de pe echipamentul de muls poate ajunge în lapte. Consumul de lapte nepasteurizat contaminat poate duce la o infecție cu E. coli deoarece nu a fost fiert pentru a distruge bacteriile.
  • Brânzeturi făcute din lapte nepasteurizat.
  • Fructe și legume. Culturile care cresc în apropierea fermelor de animale pot fi contaminate atunci când fecalele de animale care conțin E. coli se combină cu apa de ploaie, iar scurgerea pătrunde în sol și ajunge pe produsele cultivate. Dacă nu speli bine produsele, E. coli intră în corpul tău atunci când consumi aceste alimente.
  • Cidru de mere nepasteurizat și alte sucuri nepasteurizate.

Apă contaminată

E. coli din fecalele de la animale și de la oameni poate ajunge în toate tipurile de surse de apă, inclusiv în iazuri, lacuri, râuri, fântâni, bazine de înot/piscine pentru copii și chiar în rezervele de apă din oraș, care nu au fost dezinfectate. Evident, dacă înghiți apă contaminată, te poți îmbolnăvi.

Mâini contaminate

Poți înghiți bacteria atunci când se transferă de pe mâini direct în gură sau pe alimentele pe care le mănânci. Mai mult, ajunge pe mâini dacă atingi fecalele sau dacă intri în contact cu mâinile altor persoane infectate.

Complicațiile infecției cu E. coli

Majoritatea cazurilor de infecții sunt relativ ușoare și nu provoacă un risc grav pentru sănătate. Cu toate acestea, unele tulpini pot provoca simptome severe și chiar complicații, care pun viața în pericol. Este vorba despre sindromul hemolitic uremic, care poate duce la insuficiență renală și deces.

Sindromul hemolitic uremic poate apărea în special copiii cu vârsta de până la cinci ani. În această afecțiune, toxinele din intestine provenite de la bacteria producătoare de toxină Shiga provoacă diaree, se deplasează în fluxul sanguin, distrug globulele roșii și afectează rinichii. Această boală care poate pune viața în pericol se dezvoltă la aproximativ 5%-10% dintre persoanele infectate.

Simptomele timpurii ale sindromului hemolitic uremic includ:

  • Diaree (de obicei cu sânge).
  • Febră.
  • Dureri de stomac.
  • Vărsături.

Pe măsură ce boala progresează, simptomele includ:

  • Diminuarea urinării, sânge în urină.
  • Senzație de oboseală.
  • Piele cu aspect palid.
  • Vânătăi ușoare.
  • Ritm cardiac rapid.
  • Amețeală.
  • Somnolență, confuzie, convulsii.
  • Insuficiență renală.

Dacă dezvolți diaree severă (care durează mai mult de trei zile sau dacă nu te poți menține hidratată) sau dacă ai diaree cu sânge, mergi la spital, pentru îngrijiri de urgență. În cazul în care sindromul hemolitic uremic se dezvoltă, apare în medie la 7 zile de la apariția primelor simptome. Se tratează cu fluide intravenoase, transfuzii de sânge și dializă (pentru o perioadă scurtă de timp).

Tratarea infecției cu E. coli

Din fericire, majoritatea infecțiilor cu E. coli dispar de la sine și le poți gestiona bând multe lichide, pentru a înlocui ceea ce ai pierdut prin diaree și/sau vărsături. De asemenea, este important să te odihnești cât mai mult. 

De obicei, antibioticele nu sunt administrate pentru infecția cu toxina Shiga, deoarece acestea pot agrava boala și te pot expune la riscul de sindrom hemolitic uremic. Ar trebui să începi să te simți mai bine la aproximativ 5-7 zile de la primele simptome.

Când să consulți medicul

Este bine să consulți medicul cu privire la o infecție cu E. coli dacă ai diaree mai mult de 3 zile și:

  • Nu poți să menții niciun lichid în organism.
  • Ai sânge în scaun.
  • Te simți foarte obosită.
  • Ai multe accese de vomă.
  • Ai o febră mai mare de 38,8 °C.
  • Nu poți urina foarte mult.
  • Îți pierzi culoarea roz din obraji și din interiorul pleoapelor inferioare.

Cum pot preveni sau evita infecția

Cel mai important lucru pe care îl poți face pentru a te proteja împotriva infecției cu E. coli este să te speli frecvent pe mâini. Fă acest lucru înainte și după ce gătești, dar și după ce manipulezi carne crudă sau atingi păsări de curte. În plus, spală-ți mâinile după ce folosești toaleta, schimbi scutece sau după contactul cu animalele.

Ca să eviți infectarea, freacă-ți energic mâinile cu săpun și apă caldă și curăță-te sub unghii, unde bacteriile pot rămâne. Usucă-ți mâinile cu prosoape de hârtie, pentru a evita transferul de bacterii.

De asemenea, poți reduce riscul de infectare urmând aceste sfaturi de pregătire și gătire a alimentelor.

Când decongelezi carnea

  • Nu decongela carnea neambalată direct pe blatul de bucătărie.
  • Păstrează carnea congelată într-o pungă din plastic, separată.

Când pregătești alimentele

  • Nu clăti carnea înainte de a o găti pentru că s-ar putea răspândi bacteriile pe suprafețele din apropiere, pe ustensile și pe alte alimente.
  • Folosește un tocător din plastic sau ceramică pentru a tăia carnea crudă, pentru că pot fi curățate mai ușor și mai temeinic decât cel din lemn.
  • Dacă ai tăiat carne crudă pe un tocător, spală-l bine cu săpun și apă caldă, înainte de a pune alte alimente (cum ar fi o legume). Cel mai bine este să folosești tocătoare diferite.
  • Clătește toate fructele și legumele crude sub jet de apă rece, înainte de a le consuma, dar nu folosi detergent sau săpun.

Când gătești și servești carnea

  • Gătește bine toată carnea, pentru că acest lucru ucide bacteriile.
  • Folosește un termometru pentru alimente atunci când gătești carnea, pentru a alege temperaturile sigure.
  • Nu pune un hamburger gătit pe o farfurie care a avut pe ea carne tocată crudă.
  • Pune imediat la frigider resturile de mâncare.
Te-ar mai putea interesa și
Băiețel care nu se simte bine stă întins pe pat
Epilepsia la copii: cauze, tipuri și tratament
Epilepsia la copii: cauze, tipuri și tratament
Mai mulți copii cu rucsacul în spate mergând spre școală
Ce să faci când copilul nu vrea la școală. Sfaturile specialiștilor
Ce să faci când copilul nu vrea la școală. Sfaturile specialiștilor
Un băiețel care bate cu pumnul în masă
Care sunt cauzele depresiei la copii și cum poate fi gestionată
Care sunt cauzele depresiei la copii și cum poate fi gestionată
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Copil își roade unghiile
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
Te-ai întrebat vreodată ce face diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii la copii? De multe ori, e greu să le diferențiezi, dar înțelegerea acestora poate face o mare diferență în abordarea corectă și în......
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
6
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
7
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Cele mai noi
Carucioare practice: O mamă își plimbă copilul în cărucior.
28 aprilie, 18:58
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală
17 aprilie, 17:44
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
Fetiță este încântată de porția de paste cu legume
7 aprilie, 16:22
Rețete de mâncăruri vegetariene pentru copii
Rețete de mâncăruri vegetariene pentru copii
Un tată care îi dă mâncare copilului
2 aprilie, 06:53
Fraze comune pe care tații le spun copiilor lor și care, de fapt, sunt forme de manipulare, potrivit specialiștilor
Fraze comune pe care tații le spun copiilor lor și care, de fapt, sunt forme de manipulare, potrivit specialiștilor
Un copil care face teme cu mama sa
1 aprilie, 07:06
De ce copiii gifted se simt nemotivați sau se levenesc
De ce copiii gifted se simt nemotivați sau se levenesc
Copil alergic la polen stă pe iarbă și strănută
31 martie, 06:26
Mituri și adevăruri despre alergiile de primăvară la copii
Mituri și adevăruri despre alergiile de primăvară la copii
Închide