Reclamă

Programul Săptămâna Verde are reguli noi: școala trebuie să se asigure că toți elevii pot participa la activități

Ministrul Educației, Ligia Deca și ministrul Mediului, Mircea Fechet au dat în consultare publică Metodologia de organizare pentru programul „Săptămâna verde”. Există o modificare importantă faţă de anul trecut. Părinţii pot decide să susţină financiar activităţile desfăşurate în cadrul programului. Pot face asta numai prin asociaţia de părinţi cu personalitate juridică.

Doi copii care strâng gunoaie în pădure
Tot părinții sunt cei care pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare / Shutterstock

E importantă și obligatorie respectarea prevederilor legale în domeniul financiar. Tot părinții sunt cei care pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare.

Programul Săptămâna Verde are reguli noi

Potrivit documentului, este interzisă şi constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau a personalului din unitatea de învăţământ în strângerea de fonduri de la părinţi. De asemenea, nu e legală gestionarea fondurilor asociaţiei de părinţi utilizate în derularea programului „Săptămâna verde” de către cadrele didactice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
Reclamă

Programul „Săptămâna verde” are ca scop dezvoltarea atât a competenţelor din curriculumul naţional, cât şi a unor competenţe complementare acestora de investigare inter şi transdisciplinară a realităţii înconjurătoare. Se ține cont de formarea unor comportamente responsabile faţă de mediul înconjurător. Programul este centrat pe obiectivele de învăţare la vârsta antepreşcolară, respectiv pe nevoile de învăţare ale preşcolarilor şi elevilor, identificate la nivelul unităţii de învăţământ.

„Programul ‘Săptămâna verde’ are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar. Se desfăşoară în baza unei planificări, la decizia fiecărei unităţi de învăţământ. Aceasta trebuie făcută conform prevederilor ordinului ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar, valabil în anul şcolar respectiv. Programul ‘Săptămâna verde’ nu se derulează simultan cu programul ‘Şcoala altfel’ „, mai scrie în proiectul înaintat de Ligia Deca.

În cadrul programului ”Săptămâna verde” se realizează activităţi educaţionale care contribuie la prevenirea schimbărilor climatice şi la protejarea mediului.

Ce activități se pot derula în programul Săptămâna Verde

În perioada alocată programului „Săptămâna verde” se pot desfăşura activităţi educaţionale precum următaorele. Lecţii în natură, dezbateri, jocuri de rol, fotografie vorbită, exerciţii de construcţie participativă a unor scenarii de viitor, vizionări de documentare, experimente, biblioteci vii, teatru forum, teatru legislativ, proiecte de servicii în folosul comunităţii, ateliere, voluntariat, expediţii şi excursii în parcuri naturale şi arii protejate, fără a se limita la acestea.

Totodată, cadrele didactice şi partenerii au acces la o platformă dedicată educaţiei pentru schimbări climatice şi pentru mediu (https://www.saptamanaverde.edu.ro/ro). Platforma cuprinde o bibliotecă digitală cu resurse educaţionale pe teme de mediu şi climă. Se mai regăsesc exemple şi oferte de activităţi, o hartă interactivă a disponibilităţilor de cazare gratuită din ariile naturale protejate. Sunt prezentate și exemple cu privire la orarul şi proiectarea activităţilor, precum şi la evaluarea acestora.

Reclamă

„Activităţile din cadrul programului ‘Săptămâna verde’ se pot realiza în unitatea de învăţământ sau în afara acesteia, respectându-se prevederile legale cu privire la siguranţa preşcolarilor/elevilor pe durata activităţii respective. Orice deplasare în afara unităţii de învăţământ trebuie să aibă un caracter educativ. Nu sunt permise deplasări ale preşcolarilor/elevilor pe durata întregului program (5 zile sau mai mult). Sunt interzise deplasările în afara localităţii care presupun costuri pentru care unitatea de învăţământ nu a identificat surse de finanţare”, mai prevede metodologia pusă în consultare.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Educației, Ligia Deca, participă la festivitatea de deschidere a anului școlar, la Școala Gimnazială 162, în București
Elevii cu medii mai mici de nota 2 primesc burse de merit. De ce încasează 450 de RON pe lună
Elevii cu medii mai mici de nota 2 primesc burse de merit. De ce încasează 450 de RON pe lună
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
6
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
7
O fetiță care joacă cărți
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Crazy Eights este un joc clasic de cărți, potrivit pentru toate vârstele. Află cum se joacă Crazy Eights și descoperă sfaturi utile care îi vor ajuta pe cei mici să joace și să câștige. Dacă vrei un joc de cărți ușor de învățat,......
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Parteneri
Cele mai noi
Un bol alb plin cu supă de primăvară cu legume și carne de pui
15 mai, 09:39
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței
12 mai, 15:10
(P) Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței: de la bebeluș la adolescent în câțiva pași. 
(P) Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței: de la bebeluș la adolescent în câțiva pași. 
mână de femeie și mână de bărbat pe un fundal deschis la culoare cu un test de sarcină
12 mai, 09:40
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Carucioare practice: O mamă își plimbă copilul în cărucior.
28 aprilie, 18:58
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
Copil își roade unghiile
21 aprilie, 09:56
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală
17 aprilie, 17:44
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
Închide