Statisticile arată că în ultimii ani, din ce în ce mai mulți copii au tendințe spre obezitate. Potrivit unui nou studiu condus de Colegiul Imperial din Londra și Organizația Mondială a Sănătății, numărul copiilor și adolescenților obezi (cu vârste între 5 și 19 ani) din întreaga lume a crescut de zece ori în ultimele patru decenii. Studiile au identificat o serie de factori care contribuie la apariția obezității la copii, cum ar fi alimentația necorespunzătoare, lipsa activității fizice, mediul familial și social, genetica, stresul și influențele mediului înconjurător.
10 cele mai mari greșeli de alimentație pe care le fac părinții
Obiceiurile alimentare se formează încă din copilăria mică. De fapt, din momentul în care începe diversificarea. Acesta este și motivul pentru care medici și părinți deopotrivă se străduiesc ca procesul în sine să decurg lin, sănătos și cât mai natural.
Însă, copiii sunt diferiți și din diverse motive ajung să refuze un aliment sau altul. Sau, în unele cazuri, ajung să refuze orice fel de mâncare. Și, surprinzător sau nu, chiar și cei mai atenți părinți pe acest aspect pot face unele greșeli de alimentație.
Oferă recompense alimentare
O greșeală obișnuită este asocierea alimentației sănătoase cu recompense sau pedepse. Părinții ar trebui să evite să ofere dulciuri sau alimente nesănătoase ca recompensă, deoarece acest lucru poate crea legături nesănătoase între emoții și mâncare. În plus, poate duce la adoptarea unei alimentații pretențioase.
Ignorară mesajele de sățietate
Mulți părinți îi încurajează pe copii să mănânce tot conținutul farfuriei, ignorând semnalele corpului care indică sățietatea. Acest obicei poate duce la supraalimentare și poate afecta capacitățile copiilor de a regla cantitatea de hrană necesară.
Nu oferă un model alimentar sănătos
Părinții sunt modele pentru copii inclusiv în ceea ce privesc alegerile alimentare. Dacă aceștia adoptă obiceiuri alimentare nesănătoase sau dacă nu acordă suficientă atenție nutriției, copiii ar putea prelua aceleași obiceiuri.
Oferă băuturi zaharoase
O altă greșeală frecventă este oferirea frecventă a băuturilor îndulcite sau a sucurilor care conțin cantități mari de zahăr. Acestea pot contribui la creșterea riscului de obezitate și alte probleme de sănătate.
Înlocuiesc mesele principale cu gustări nesănătoase
Uneori, părinții le oferă copiilor gustări sau alimente nesănătoase în locul meselor principale. Ceea ce poate duce la un aport nutrițional insuficient și la dependența de alimente procesate.
Nu-i implică pe copii în alegerile alimentare
Un alt aspect important este neimplicarea copiilor în procesul de alegere și preparare a alimentelor. Învățarea copiilor elemente despre alimentația sănătoasă și implicarea lor în bucătărie îi ajută să devină conștienți de importanța unei alimentații echilibrate.
Le oferă alimente semi-preparate
Viața agitată îi determină pe unii părinți să le ofere copiilor alimente procesate. Acestea sunt bogate în grăsimi saturate, zahăr și sodiu, contribuind la creșterea riscului de obezitate și la apariția bolilor de inimă.
Impun prea multe restricții alimentare
Limitarea severă a alegerilor alimentare poate duce la neplăceri și la o relație stresantă cu mâncarea. Este important ca părinții să aibă o abordare echilibrată și sănătoasă în loc să impun restricții alimentare.
Încurajează în exces alimentele sănătoase
Deși alimentele sănătoase sunt esențiale, încurajarea excesivă a acestora poate duce la o obsesie nesănătoasă pentru alimentație, precum și la anxietate legată de mâncare.
Nu discută despre alimente și alimentație
Mulți părinți evită să discute sincer și deschid despre alimente și alimentație. Iar acest lucru duce la confuzie sau la dezvoltarea unor obiceiuri alimentare negative.
În concluzie, este important ca părinții să fie conștienți de influența pe care o au asupra alegerilor alimentare ale copiilor lor. Promovarea unei alimentații echilibrate, încurajarea unei atitudini pozitive față de mâncare și implicarea în educația nutrițională pot contribui semnificativ la sănătatea și dezvoltarea copiilor.