Analize de bază în timpul sarcinii: cele mai frecvente teste

Analize de bază în timpul sarcinii

Pentru o femeie care tocmai a aflat că este însărcinată, e foarte important ca aceasta să găsească un medic specialist care să-i monitorizeze sarcina. La primul control se vor descrie etapele sarcinii, dar și cât de importantă este evaluarea constantă a sănătății lor și a bebelușului.

Testele de screening prenatal din primul trimestru

Screeningul din primul trimestru este o combinație de ecografii și teste de sânge matern. Acesta poate ajuta la aflarea unor posibile malformații congenitale. Testele de screening pot fi realizate singure sau împreună cu alte teste. Screeningul din primul trimestru are 3 părți.

Testul de translucență nucală (NT)

Screening-ul de translucență nucală folosește un test cu ultrasunete pentru a verifica zona din spatele gâtului fetal pentru depistarea unor lichide suplimentare sau îngroșare.

Două teste de sânge matern

Aceste teste măsoară două substanțe găsite în sângele tuturor femeilor însărcinate:

Screeningul proteinelor plasmatice asociate sarcinii (PAPP-A). Este o proteină produsă de placentă la începutul sarcinii. Nivelurile anormale sunt legate de un risc mai mare de probleme cromozomiale.

Gonadotropină corionică umană (hCG). Acesta este un hormon produs de placentă la începutul sarcinii. Nivelurile anormale sunt legate de un risc mai mare de probleme cromozomiale.

Atunci când sunt utilizate împreună, aceste teste au o capacitate mai mare de a afla dacă fătul ar putea avea un defect genetic, cum ar fi sindromul Down (trisomia 21) și trisomia 18. Dacă rezultatele acestor teste sunt anormale, medicul specialist va sugera consiliere genetică. Este posibil să ai nevoie de mai multe teste. Acestea pot include prelevarea de vilozități coriale, amniocenteză, ADN fetal fără celule sau alte ecografii.

Teste de screening prenatal din al doilea trimestru

Screening-ul prenatal din al doilea trimestru poate include mai multe teste de sânge. Acestea se numesc markeri multipli. Ele oferă informații despre riscul unei femei de a avea un copil cu anumite afecțiuni genetice sau defecte congenitale. Screening-ul se face adesea prin prelevarea unei mostre de sânge între săptămânile a 15-a și a 20-a de sarcină. Markerii multipli sunt enumerați mai jos.

Screening Alfa fetoproteina (AFP)

Acest test de sânge măsoară nivelul alfa-fetoproteinei din sângele tău în timpul sarcinii. AFP este o proteină produsă în mod normal de ficatul fetal. Se află în lichidul din jurul fătului (lichid amniotic) și traversează placenta în sânge. Testul de sânge AFP se mai numește și MSAFP
Nivelurile anormale de AFP pot fi un semn pentru:

• Defecte de tub neural deschis (ONTD), cum ar fi spina bifida;
• Sindromul Down;
• Alte probleme cromozomiale;
• Probleme în peretele abdominal al fătului;
• Gemenii. Mai mult de un făt produce proteina;
• O dată incorectă a nașterii. Nivelurile de AFP variază pe parcursul sarcinii.

Alți markeri sunt:

• hCG. Acesta este hormonul gonadotropină corionică umană. Se face din placentă.
• Estriol. Acesta este un hormon produs de placentă.
• Inhibină. Acesta este un hormon produs de placentă.

Rezultatele anormale ale AFP și ale altor markeri pot însemna că ai nevoie de mai multe teste. Deseori se face o ecografie pentru a confirma datele sarcinii. De asemenea, se analizează coloana vertebrală a fătului și alte părți ale corpului pentru a depista eventualele probleme. Este posibil să ai nevoie de o amniocenteză pentru un diagnostic precis, în cazul în care rezultatele sunt anormale.

Screeningul cu markeri multipli nu este diagnostic. Aceasta înseamnă că nu este 100% precis. Este doar un test de screening pentru a afla dacă o femeie însărcinată ar trebui să facă mai multe teste pentru sarcină. Testele arată rezultate fals pozitive. Aceasta înseamnă că arată o problemă atunci când fătul este de fapt sănătos. Sau rezultatele pot fi fals negative. Aceasta înseamnă că arată că fătul este normal atunci când fătul are de fapt o problemă de sănătate.

Efectuarea testelor de screening în primul cât și în cel de-al doilea trimestru de sarcină pot depista o problemă dacă există una decât efectuarea unui singur screening. Până la 19 din 20 de cazuri de sindrom Down pot fi descoperite atunci când sunt utilizate atât screening-ul din primul trimestru cât și cel din al doilea.

Ce este amniocenteza

O amniocenteză este un test care prelevează o mică probă de lichid amniotic. Se face pentru a diagnostica problemele cromozomiale și defecte ale tubului neural deschis (ONTD), cum ar fi spina bifida. Testul poate căuta și alte probleme și tulburări genetice dacă există antecedente familiale. Aceste alte rezultate depind și de laboratorul care efectuează testarea. O amniocenteză este efectuată femeilor însărcinate între săptămânile 15 și 20 de sarcină care prezintă un risc mai mare de probleme cromozomiale. Amniocenteza se face doar dacă femeia însărcinată a avut un test de screening anormal al sângelui matern.

Cum se face amniocenteza

O amniocenteză implică introducerea unui ac lung și subțire prin abdomen în sacul amniotic. Medicul retrage o mică probă de lichid amniotic. Lichidul amniotic are celule vărsate de făt. Aceste celule au informații genetice. Detaliile specifice ale fiecărui test variază ușor, dar o amniocenteză urmează adesea acest proces:

• Echipa medicală curăță abdomenul cu un antiseptic.
• Medicul care efectuează amniocenteza poate folosi un anestezic local pentru a amorți pielea.
• Medicul folosește ultrasunetele pentru a ajuta la ghidarea acului în sacul amniotic.
• Medicul retrage o mică probă de lichid pentru a fi trimisă la un laborator.

După test, nu face nicio activitate intensă timp de 24 de ore. Este posibil să simți unele crampe în timpul sau după amniocenteză.

Dacă ești însărcinată cu gemeni sau tripleți, vei avea nevoie de eșantionare din fiecare sac amniotic pentru a studia fiecare copil.

Proba de fluid este trimisă la un laborator de genetică, astfel încât celulele să poată crește și să fie testate. AFP este, de asemenea, măsurată pentru a exclude un defect deschis al tubului neural, cum ar fi spina bifida. AFP este o proteină produsă de făt și se află în lichid.

Rezultatele sunt adesea disponibile în 10 zile până la 14 zile, în funcție de laborator.

Discută riscurile acestei proceduri cu medicul care îți monitorizează sarcina. Uneori amniocenteza nu se poate face. Depinde de poziția bebelușului, de placentă, de cantitatea de lichid și de anatomia ta. Ea este pe lista de analize de bază în timpul sarcinii, dar se face numai la recomandarea specialistului.

Ce este Biopsia de vilozități coriale (CVS)

Biopsia de vilozități coriale (CVS) este un test prenatal. Acesta implică prelevarea unei mostre dintr-o parte din țesutul placentar. Acest țesut are adesea același material genetic ca și fătul. Poate fi testat pentru probleme cromozomiale și alte probleme genetice. Testul poate căuta și alte probleme și tulburări genetice dacă există antecedente familiale. Spre deosebire de amniocenteză, CVS nu oferă informații despre defectele tubului neural, cum ar fi spina bifida. Din acest motiv, femeile care fac CVS au nevoie și de un test de sânge efectuat între săptămânile 16 și 18 de sarcină pentru a detecta defecte ale tubului neural. Ea este pe lista de analize de bază în timpul sarcinii, dar se face numai la recomandarea specialistului.

Cum se face CVS

CVS se efectuează dacă ai un risc mai mare de probleme cromozomiale. CVS se face de obicei între săptămânile a 10-a și a 13-a de sarcină. Metoda exactă pentru CVS variază, dar procedura implică introducerea unui tub mic (cateter) prin vagin și în colul uterin. De obicei urmează acest proces:

• Medicul folosește ultrasunetele pentru a ghida cateterul în poziție în apropierea placentei.
• Medicul îndepărtează țesutul folosind o seringă la celălalt capăt al cateterului.
• Pentru un CVS transabdominal, medicul va introduce un ac prin abdomen și în uter pentru a preleva o probă de celule din placentă.
• Este posibil să simți unele crampe în timpul și după procedura CVS.

Dacă ai sarcină gemelară sau cu tripleți, vei avea nevoie de eșantionare din fiecare placentă. CVS nu este întotdeauna recomandat pentru sarcinile multiple, deoarece procedura este complicată și placenta poate să nu fie într-o poziție bună pentru a obține o probă viabilă.

Probele de țesut sunt trimise la un laborator genetic pentru a crește și a fi testate. Rezultatele sunt adesea disponibile în 10 zile până la 14 săptămâni, în funcție de laborator.

Este posibil ca unele femei să nu poată face CVS sau să nu obțină rezultate 100% exacte. Ar putea avea nevoie de o amniocenteză ulterioară. În unele cazuri, o infecție vaginală activă, cum ar fi herpesul sau gonoreea, va interzice procedura. Alteori, medicul va colecta o probă care nu are suficient țesut pentru a crește în laborator. Acest lucru poate duce la rezultate incomplete sau neconcludente.

Discutați riscurile CVS cu medicul înainte de a face procedura. Ea este pe lista de analize de bază în timpul sarcinii, dar se face numai la recomandarea specialistului.

Ce este monitorizarea fetală

În timpul sarcinii și în timpul travaliului, medicul poate dori să urmărească ritmul cardiac fetal și alte funcții vitale. Monitorizarea ritmului cardiac fetal este o modalitate de a verifica frecvența și ritmul bătăilor inimii fetale. Frecvența cardiacă fetală medie este între 110 și 160 de bătăi pe minut. Se poate schimba pe măsură ce fătul răspunde la condițiile din uter. O frecvență cardiacă anormală poate însemna că fătul nu primește suficient oxigen sau că există alte probleme. De asemenea, poate însemna că este necesară o naștere de urgență sau cezariană.

Cum se face monitorizarea fetală

Cel mai elementar tip de monitorizare a frecvenței cardiace fetale este realizat prin utilizarea unui tip de stetoscop numit fetoscop. Un alt tip de monitorizare este cu un dispozitiv Doppler portabil. Acesta este adesea folosit în timpul vizitelor prenatale pentru a număra ritmul cardiac fetal. În timpul travaliului, este adesea utilizată monitorizarea fetală electronică continuă. Detaliile specifice pot varia ușor, dar monitorizarea electronică a fătului urmează adesea acest proces:

• Medicul pune un gel pe abdomen pentru a ajuta traductorul cu ultrasunete să funcționeze corect.
• Medicul atașează traductorul cu ultrasunete la abdomen cu curele și trimite bătăile inimii fetale la un aparat care înregistrează datele. Ritmul cardiac fetal este afișat pe un ecran și poate fi imprimat pe hârtie.

În timpul contracțiilor, un dispozitiv de monitorizare (tocodinamometru extern) este plasat peste partea superioară a uterului cu o centură. Acest dispozitiv poate înregistra tiparul contracțiilor.

Uneori, monitorizarea fetală internă este necesară pentru o citire mai precisă a ritmului cardiac fetal. Această monitorizare se poate face atunci când nașterea este aproape. Sacul tău amniotic trebuie să fie rupt și colul uterin trebuie să fie parțial dilatat pentru a face acest lucru. Monitorizarea fetală internă implică introducerea unui electrod prin colul uterin dilatat. Electrodul este atașat de scalpul fătului.

Ce sunt testele de provocare la glucoză și de toleranță la glucoză

Primul test de o oră și este un test de provocare a glucozei. Dacă rezultatele sunt anormale, se face un test de toleranță la glucoză.

Un test de toleranță la glucoză se face adesea în săptămânile 24 până la 28 de sarcină. Acesta măsoară nivelul de zahăr (glucoză) din sânge. Nivelurile anormale de glucoză pot fi un semn al diabetului gestațional.

Cum se face un test de toleranță la glucoză

Testul de toleranță la glucoză se face dacă ai un test de provocare la glucoză cu niveluri crescute. Detaliile specifice pot varia ușor, dar un test de toleranță la glucoză urmează adesea acest proces:

• Ți se poate cere să bei numai apă în ziua în care faci testul.
• Medicul va extrage o probă de sânge dintr-o venă.
• Ți se va administra o soluție specială de glucoză.

Medicul va extrage sânge de mai multe ori în câteva ore pentru a măsura nivelurile de glucoză din organism.

Ce este o cultură de streptococ de grup B

Streptococul de grup B (GBS) este dat de bacterii găsite în tractul genital inferior la aproximativ 1 din 4 femei. Infecția cu GBS adesea nu cauzează probleme la femei înainte de sarcină. Dar poate provoca boli grave pentru mamă în timpul sarcinii. GBS poate provoca corioamnionita. Aceasta este o infecție severă a țesuturilor placentare. De asemenea, poate provoca infecție postpartum. Infecțiile tractului urinar cauzate de GBS pot duce la travaliu și naștere prematură, sau pielonefrită și sepsis.

GBS este cea mai frecventă cauză a infecțiilor care pun viața în pericol la nou-născuți, inclusiv pneumonia și meningita. Nou-născuții se infectează în timpul sarcinii sau din tractul genital al mamei în timpul travaliului și al nașterii.

Specialiștii recomandă ca toate femeile însărcinate să fie testate pentru streptococul de grup B vaginal și rectal între săptămânile 35 și 37 de sarcină. Dacă ai anumiți factori de risc sau un rezultat pozitiv, ar trebui să primești tratament cu antibiotice. Acest lucru va reduce riscul de a transmite GBS copilului. Copiii ale căror mame primesc antibiotice pentru un test GBS pozitiv sunt de 20 de ori mai puțin probabil să dezvolte boala decât cei ale căror mame nu primesc tratament.

Ce este o ecografie

O scanare cu ultrasunete este un test care utilizează unde sonore de înaltă frecvență pentru a realiza imagini ale organelor interne. O ecografie de screening se face uneori în timpul sarcinii pentru a verifica creșterea normală a fătului și pentru a se asigura de data nașterii. Ecografiile pot fi efectuate în diferite momente de-a lungul sarcinii din mai multe motive.

În primul trimestru

• Pentru a afla data nașterii.
• Pentru a afla numărul de bebeluși și a vedea placentele.
• Pentru a diagnostica o sarcină ectopică sau un avort spontan.
• Pentru a privi uterul și alte anatomii pelvine.
• În unele cazuri pentru a găsi probleme fetale.

La jumătatea trimestrului

• Pentru a confirma data nașterii. O dată stabilită în primul trimestru este rareori schimbată.
• Pentru a ajuta la testele prenatale, cum ar fi amniocenteza.
• Pentru ca medicul să se uite la anatomia fetală pentru a vedea dacă există probleme.
• Pentru a verifica cantitatea de lichid amniotic.
• Pentru a vedea tiparele fluxului sanguin.
• Pentru a urmări comportamentul și activitatea fetală.
• Pentru a măsura lungimea colului uterin.
• Pentru a verifica creșterea fetală.

Al treilea trimestru

• Pentru a verifica creșterea fetală.
• Pentru a verifica cantitatea de lichid amniotic.
• Pentru a completa un profil biofizic.
• Pentru a afla poziția unui făt.
• Pentru a verifica placenta.

Cum se face o ecografie cu ultrasunete

Detaliile specifice pot varia ușor, dar ecografiile cu ultrasunetele urmează adesea același proces. În timpul sarcinii se pot face două tipuri de ecografii. Ele sunt pe lista de analize de bază în timpul sarcinii.

Ecografia abdominală. Într-o ecografie abdominală, medicul pune gel pe abdomen. Traductorul cu ultrasunete alunecă peste gel pentru a crea imaginea de pe un monitor.

Ecografia transvaginală. Într-o ecografie transvaginală, medicul folosește un traductor cu ultrasunete mai mic. Medicul specialist pune traductorul în vagin și îl sprijină pe spatele vaginului pentru a crea o imagine pe monitor. O ecografie transvaginală oferă o imagine mai clară. Este adesea folosită la începutul sarcinii.

Tipuri de ecografii cu ultrasunete

Există mai multe tipuri de tehnici de imagistică cu ultrasunete. Cea mai comună ecografie este cea de tip 2D.

Dacă sunt necesare mai multe informații, se poate face un examen cu ultrasunete 3D. Această tehnică oferă o imagine 3D. Dar imaginea 3D permite medicului să vadă lățimea, înălțimea și adâncimea imaginilor. Acestea pot fi utile în diagnostic. Imaginile 3D pot fi, de asemenea, salvate pentru revizuire ulterioară.

Cea mai recentă tehnologie este ecografia cu ultrasunete 4D. Acesta permite medicului să vadă fătul în mișcare în timp real. Cu imaginile 4D, o imagine 3D este actualizată continuu. Aceste imagini au adesea o culoare aurie care ajută la afișarea umbrelor și a luminii.

Ecografiile cu ultrasunete sunt în mod constant îmbunătățite. Ca în cazul oricărui test, este posibil ca rezultatele să nu fie complet exacte. Dar ultrasunetele pot oferi informații valoroase părinților și medicilor pentru a ajuta la gestionarea și îngrijirea sarcinii și a fătului. De asemenea, ultrasunetele le oferă părinților o șansă specială de a-și vedea copilul înainte de naștere. Acest lucru îi ajută să se unească cu fătul și să stabilească o relație.

Care sunt riscurile și beneficiile ecografiilor

Ecografia fetală nu are alte riscuri cunoscute în afară de un ușor disconfort. Acest lucru se datorează presiunii exercitate de traductor pe abdomen sau în vagin. Nu se utilizează radiații în timpul procedurii.

Ecografia transvaginala necesita ca traductorul de ultrasunete sa fie acoperit într-o manta de plastic sau latex. Acest lucru poate provoca o reacție la femeile cu alergie la latex.

Procedura cu ultrasunete în sine este considerată sigură. Se recomandă efectuarea ecografiei de către personal medical calificat, care poate înțelege corect rezultatele.

Ce este testarea genetică preconcepțională

Multe probleme genetice pot fi diagnosticate înainte de naștere. Medicul te poate sfătui să faci testarea genetică în timpul sarcinii dacă tu sau partenerul aveți antecedente familiale de tulburări genetice sau ai avut un făt sau un copil cu o problemă genetică.

Exemple de tulburări genetice pentru care sunt de obicei examinate includ:

• Fibroză chistică.
• Distrofie musculară spinală.
• X fragil.
• Talasemia.
• Anemia celulelor secera.
• boala Tay-Sachs.