Reclamă

Comunicarea deschisă: cum încurajezi copilul să vorbească sincer cu tine

Comunicarea deschisă între părinți și copii este importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a acestora din urmă. Un copil care se simte în siguranță să-și exprime gândurile și emoțiile va avea o imagine de sine mai bună și va dezvolta relații mai bune atât în familie, cât și în afara acesteia. Iată așadar, câteva idei despre cum încurajezi copilul să vorbească sincer cu tine.

Mama stă de vorbă pe canapea cu fiica ei
Adoptă câteva metode prin care să încurajezi copilul să comunice deschis / Shutterstock

Comunicarea deschisă are numeroase beneficii pentru dezvoltarea emoțională și socială a copilului. Prin încurajarea exprimării libere a gândurilor și sentimentelor, copilul învață să-și gestioneze emoțiile în mod eficient, să dezvolte empatie și să stabilească relații sănătoase cu cei din jur. Această practică consolidează încrederea în sine, deoarece copilul care este ascultat și înțeles se simte valorizat și respectat.

De asemenea, comunicarea deschisă îl ajută pe copil să-și dezvolte capacitatea de a rezolva conflicte și de a lua decizii. Cu alte cuvinte, comunicarea deschisă îl ajută pe copil  să navigheze cu succes în complexitățile interacțiunilor sociale și să devină un adult empatic și conștient.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cum încurajezi copilul să vorbească sincer cu tine

Chiar dacă micuțul tău este mai reținut, ușor introvertit sau pur și simplu este într-o perioadă în care nu mai comunică atât de deschis și sincer, ai la îndemână câteva metode prin care încurajezi copilul să comunice deschis.

Reclamă

Asigură-i un mediu sigur în care se poate deschide

Pentru a încuraja comunicarea deschisă, este important să creezi un mediu în care copilul să se simtă confortabil și în siguranță. Unul în care să-și exprime gândurile și emoțiile fără teama de a fi judecat sau de a-i fi frică de pedepse. Arată-i un interes sincer și oferă-i toată atenția când copilul vorbește. Evită să-l întrerupi și să-i oferi soluții rapide. Totodată, încurajează-l să vorbească despre orice. De la activitățile zilnice până la cele mai profunde gânduri ale lui.

Fii un model de urmat

După cum probabil știi sau ai putut observa, copilul învață prin imitare. La fel se întâmplă și în acest caz. El are nevoie de comportamente similare pentru a putea fii deschis și comunicativ.  Așadar, oferă-i aceste exemple. Exprimă-ți propriile sentimente și gânduri.  Fă-o într-un mod respectuos și adecvat contextului, arătându-i că este normal și sănătos să vorbești despre ceea ce simți.

Stabilește rutine de comunicare

Da, ajută foarte mult dacă introduci în rutina voastră zilnică sau săptămânală sesiuni de comunicare. Ce se întâmplă în aceste sesiuni?  Discutați deschis despre ceea ce vi s-a întâmplat. Spre exemplu, seara la cină puteți să povestiți despre cum a fost ziua voastră, a fiecăruia.  O dată pe săptămână, puteți avea o oră dedicată pentru a vorbi despre lucrurile bune și provocările întâmpinate.

Ajută-l să recunoască emoțiile și să le verbalizeze

Ajutând copilul să înțeleagă și să-și exprime emoțiile, îl pregătești pentru o comunicare mai deschisă. Iar recunoașterea și verbalizarea emoțiilor sunt pași necesari premărgători gestionării lor. Folosește jocuri și cărți care au ca subiect identificarea emoțiilor. Jucați-vă cu ele câteva zile la rând, până când copilul le înțelege. De asemenea, de mare folos pot fi jocurile de rol în care strecori diverse comportamente.

Reclamă

Răspunde pozitiv la situațiile expuse de copil

Atunci când copilul îți povestește despre un subiect sensibil sau dificil, modul în care răspunzi îi poate întări sau slăbi încrederea în tine și în reacțiile tale. Așadar, fii atentă la felul în care îi accepți ți reconoști emoțiile. Dar și la modul în care răspunzi la situații. În loc să-l critici, oferă-i sprijin și, dacă este necesar, ajută-l să găsească soluții la problemele sale.

Te-ar mai putea interesa și
Un bărbat care discută cu tatăl său
Conversații dificile pe care adulții ar fi vrut ca tații lor să aibă curajul să le poarte cu ei când erau copii
Conversații dificile pe care adulții ar fi vrut ca tații lor să aibă curajul să le poarte cu ei când erau copii
Doi părinți care se ceartă de față cu copiii lor într-o bucătătrie
Lucruri pe care părinții nu ar trebui să le discute în fața copiilor. Ce spun specialiștii în parenting despre aceste subiecte
Lucruri pe care părinții nu ar trebui să le discute în fața copiilor. Ce spun specialiștii în parenting despre aceste subiecte
O mamă care are grijă de fiica sa cu durere abdominală
Când și cum să discuți cu fiica ta despre prima menstruație. Pregătirea ei este importantă
Când și cum să discuți cu fiica ta despre prima menstruație. Pregătirea ei este importantă
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
6
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
7
O fetiță care joacă cărți
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Crazy Eights este un joc clasic de cărți, potrivit pentru toate vârstele. Află cum se joacă Crazy Eights și descoperă sfaturi utile care îi vor ajuta pe cei mici să joace și să câștige. Dacă vrei un joc de cărți ușor de învățat,......
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Parteneri
Cozonac spirală de post
Rețete Fel De Fel
Cozonac spirală de post
Rețeta de cozonac spirală de post este potrivită atât pentru masa de duminică, cât și pentru sărbătorile din timpul postului. Este un desert simplu, aromat și aspectuos, care dovedește că preparatele de post pot fi la fel de generoase și pline de gust ca cele tradiționale. Cozonacul este unul dintre cele mai iubite preparate din bucătăria românească, nelipsit de pe mesele de sărbătoare și de la mesele de familie. În perioadele de post, gospodinele au adaptat rețeta tradițională astfel încât să păstreze aceeași bogăție de gust și aceeași textură fragedă, chiar și fără ouă, lapte sau unt. Din această dorință s-au născut numeroase variante de cozonac de post, unele simple, altele mai elaborate, cu umpluturi generoase sau forme deosebite. Un exemplu îl poți descoperi pe site la rețeta de cozonac de post cu umplutură mixtă. Este un cozonac foarte reușit, n-ai zice că nu conține ingrediente de origine animală. Aluatul este frumos colorat cu puțin turmeric. Sau poate te inspiră această rețetă de cozonac de post cu suc de portocale și glazură de cacao. Despre rețeta de cozonac spirală de post Cozonacul spirală este o variantă spectaculoasă, dar în același timp foarte ușor de realizat. În locul împletiturii clasice, foaia de aluat se întinde, se umple și apoi se rulează într-un sul care se răsucește ușor și se așază în tavă sub forma unei spirale. La final, când cozonacul este tăiat, fiecare felie dezvăluie cercuri frumoase de aluat și umplutură, dispuse concentric. Aspectul este deosebit, iar felia are o distribuție uniformă a umpluturii. În varianta de post, aluatul se bazează pe drojdie, apă sau lapte vegetal, ulei și zahăr. Coaja de citrice, vanilia sau romul sunt cele care dau aroma specifică, foarte apropiată de cea a cozonacului clasic. Pentru umplutură se poate folosi cacao, nucă măcinată, rahat sau chiar o combinație între acestea. În această rețetă, umplutura de cacao și nucă creează un contrast frumos cu aluatul pufos și ușor dulce. Un alt avantaj al acestei forme este faptul că aluatul crește uniform în tavă, iar cozonacul rămâne fraged și aerat. Spirala permite și porționarea foarte ușoară, fiecare felie fiind aproape identică. Descoperă mai jos lista de ingrediente și pașii necesari pentru a prepara și tu rețeta de cozonac spirală de post.
Cele mai noi
Mama, tata și cei doi copii sunt în bucătărie și pregătesc masa
08:31
5 moduri de a încuraja relațiile de familie
5 moduri de a încuraja relațiile de familie
Bebeluș, îmbrăcat cu bluză albă și salopetă neagră, care stă pe spate, zâmbește și are pe un braț un buchet de lalele roz, ilustrând bebelușii născuți în martie
9 martie, 08:38
Bebelușii născuți în martie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în martie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Crizele de furie ale copiilor mici sunt bune pentru dezvoltarea lor, arată cele mai recente studii
5 martie, 08:23
Crizele de furie ale copiilor mici sunt bune pentru dezvoltarea lor, arată cele mai recente studii
Crizele de furie ale copiilor mici sunt bune pentru dezvoltarea lor, arată cele mai recente studii
Greșeala pe care o fac părinții când îi învață pe copii despre sex
2 martie, 09:53
Greșeala pe care o fac părinții când îi învață pe copii despre sex
Greșeala pe care o fac părinții când îi învață pe copii despre sex
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
26 februarie, 09:09
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
Copilul aruncă în jurul său cu obiecte? Iată care este explicația
23 februarie, 08:55
Copilul aruncă în jurul său cu obiecte? Iată care este explicația
Copilul aruncă în jurul său cu obiecte? Iată care este explicația
Închide