Reclamă

Copilul înjură. Cum poți corecta acest comportament

Copiii sunt foarte atenți la ce se întâmplă în jurul lor și absorb ca niște bureți informațiile, fie ele bune sau rele. Adesea, copilul înjură pentru că i-a auzit pe alții făcând același lucru sau că a auzit la televizor ori pe internet. Și chiar dacă nu înțeleg semnificația cuvintelor spuse, ei le pot repeta pe cele pe care le aud.

Fetiță, îmbrăcată cu o bluză cu flori roz și verz, stă lângă un zid și își ține mâinile la gură, ilustrând copilul înjură
În loc să te concentrezi pe faptul că ai auzit cum copilul înjură și nu ar trebui să facă asta, încearcă să încurajezi un limbaj respectuos / Shutterstock

Dacă ai stabilit ca regulă faptul că nu înjuri în casa sau, cel puțin, nu o faci în fața copiilor, s-ar putea să te simți stresată sau îngrijorată dacă se întâmplă ca cel mic să audă alte persoane făcând asta.

Ce poți face când copilul înjură

Modul în care abordezi discuția legată de înjurături depinde foarte mult de vârsta copilului, de discuțiile pe care le-ai avut cu acesta și de regulile pe care le-ai stabilit deja. În general, trebuie să-i comunici copilului că folosirea înjurăturilor nu este o alegere potrivită și că poate fi dureroasă pentru ceilalți. De aceea, psihologul Jennie David, de la Nationwide Children’s Hospital, recomandă să abordezi această problemă cu chibzuință. Iată câteva sfaturi după care te poți ghida atunci când copilul înjură:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rămâi calmă

Deși poate fi greu, psihologul David te sfătuiește să-ți păstrezi calmul și să încerci să rămâi neutră atunci când copilul înjură sau spune ceva care este nepotrivit. A avea o reacție exagerată poate avea un efect opus. „În schimb, atunci când copilul folosește cuvinte nepotrivite, amintește-i cu blândețe că acestea au multă putere“, spune ea.

Explică-i semnificația cuvintelor

Uneori, copiii, în special cei mici, nu înțeleg cuvintele pe care le folosesc. Implicit, nu își dau seama de impactul lor. „Când auzi copilul înjurând, este un bun motiv să profiți de această ocazie pentru a-l învăța despre semnificația din spatele a ceea ce a spus și despre cum îi poate afecta pe ceilalți“, spune consilierul în probleme mentale Kristen Souza, din Florida. Ai răbdare în timp ce vorbești cu copilul și fii dispusă să-i răspunzi la întrebări. 

Reclamă

Când copilul înjură, oferă-i alternative 

„Atunci când copilul înjură, este bine să ai pregătite niște alternative“, spune Souza. Fii creativă și gândește-te la cuvinte sau fraze amuzante pe care le-ar putea folosi în schimbul înjurăturilor. De exemplu, unii oameni ar putea spune lucruri de genul: „Doamne ferește!“, „Oompa Loompa“ sau orice ideea îți mai vine și care funcționează pentru copilul tău. „Cheia este să oferi un model alternativ, pentru a exprima ceea ce încearcă să spună“, spune consilierul.

Stabilește reguli clare pentru familie 

Dacă vrei să interzici înjurăturile în casă sau în anumite situații sociale, este important să stabilești câteva reguli clare pentru copiii. Asigură-te că aceștia știu ce cuvinte sunt interzise și de ce. De asemenea, poate ar fi bine să stabilești consecințe când copilul înjură, mai ales dacă este mai mare sau dacă o face în mod obișnuit. „Coboară la nivelul ochilor și poartă o conversație respectuoasă despre alegerea cuvintelor și despre ceea ce te aștepți“, sugerează Souza.

Copiii au nevoie de limite și reguli pentru a ști ce limbaj este adecvat. Acest lucru nu înseamnă că nu vor testa aceste limite sau că nu le vor sfida. Cheia este să te asiguri că știu ce se așteaptă de la ei atunci când vine vorba de alegerea cuvintelor, chiar dacă nu respectă întotdeauna regulile.

Reclamă

Descifrează sentimentele din spatele cuvintelor 

Atunci când copilul înjură, poate fi util să descifrezi cu blândețe ceea ce încearcă să spună, afirmă David. „Scoateți telefonul și roagă-ți copilul să aleagă emoji-ul care descrie ceea ce simte“, spune psihologul. „De asemenea, poți încerca să abordezi lucrurile spunând: «Mulțumesc că mi-ai povestit despre ziua ta de școală». Am observat că ai folosit un cuvânt despre care am mai vorbit că poate fi dureros pentru alte persoane. Se pare că încercai să-mi spui faptul că erai foarte supărat“.

Este important să îi ajutăm pe copii să eticheteze ceea ce simt, adaugă Souza. Ia în considerare sublinierea faptului că toate sentimentele sunt OK, dar că nu toate comportamentele sunt așa. Cu alte cuvinte, este în regulă să fim supărați, dar nu este în regulă să înjurăm atunci când suntem supărați.

Ești un model în alegerea cuvintelor

În calitate de părinte, ai un impact uriaș asupra comportamentelor copilului. Din acest motiv, este foarte important să te gândești la alegerea propriilor cuvinte în diferite situații. Încearcă să folosești cuvinte pe care speri să le imite copiii tăi.

„Modelarea unui limbaj respectuos pentru copilul tău este cel mai puternic mod în care poți descuraja înjurăturile“, spune Souza. „Întărește limbajul respectuos prin laude și îndrumă-ți copiii atunci când au nevoie de ajutor pentru a se exprima.“

Cum să încurajezi un limbaj respectuos când copilul înjură

Atunci când vine vorba de a-ți învăța copilul despre alegerea cuvintelor potrivite, încearcă să fii proactivă atunci auzi înjurături în public sau la televizor. În loc să te concentrezi pe faptul că folosirea înjurăturilor este greșită și că este ceva ce copilul tău nu ar trebui să facă, încearcă să încurajezi un limbaj respectuos.

„Spunându-i unui copil să nu facă ceva, poate să-l facă mai curios să încerce acel lucru“, explică David. „Atunci când copilul folosește un limbaj respectuos, laudă-l. Ai putea să-i spui: «Uau, ai vorbit frumos! Sunt mândră de tine!»“.

Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Copil își roade unghiile
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
Te-ai întrebat vreodată ce face diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii la copii? De multe ori, e greu să le diferențiezi, dar înțelegerea acestora poate face o mare diferență în abordarea corectă și în......
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
6
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
7
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Parteneri
Cele mai noi
O fetiță care joacă cărți
8 mai, 09:50
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Carucioare practice: O mamă își plimbă copilul în cărucior.
28 aprilie, 18:58
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală
17 aprilie, 17:44
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
Fetiță este încântată de porția de paste cu legume
7 aprilie, 16:22
Rețete de mâncăruri vegetariene pentru copii
Rețete de mâncăruri vegetariene pentru copii
Un tată care îi dă mâncare copilului
2 aprilie, 06:53
Fraze comune pe care tații le spun copiilor lor și care, de fapt, sunt forme de manipulare, potrivit specialiștilor
Fraze comune pe care tații le spun copiilor lor și care, de fapt, sunt forme de manipulare, potrivit specialiștilor
Un copil care face teme cu mama sa
1 aprilie, 07:06
De ce copiii gifted se simt nemotivați sau se levenesc
De ce copiii gifted se simt nemotivați sau se levenesc
Închide