Reclamă

Cum știi că ai fost copilul ”invizibil” din familia ta

Cu toții am auzit despre copiii ”vedetă”, cei care cântă, recită și se află mereu în prim plan. Mai ales când familia are musafiri, dar și la grădiniță sau la școală. Dar ai auzit și de copiii ”invizibili”? De obicei, aceștia sunt liniștiți, iar în familie, deseori, sunt ”trecuți cu vederea”. Despre cum știi că ai fost și tu copilul ”invizibil” al familiei, care sunt semnele și ce presupune această titulatură, afli în articolul de mai jos.

Două fetițe care stau în aceeași cameră, dar se joacă separat cu niște cuburi
În familie cu mai mulți copii există, de obicei, un copil ”invizibil”/ Shutterstock

Copilul ”invizibil” este acel copil cuminte, care nu creează niciun fel de probleme familiei, dar nici nu este ”vedeta” familiei. Este copilul cuminte, care trece neobservat, este, de obicei, ordonat, își face singur temele și nu ”deranjează” deloc dinamica familiei.

Semne că ai fost copilul ”invizibil” din familia ta

Deși e foarte probabil să nu fi auzit până acum această expresie de copil ”invizibil”, specialiștii susțin că există câteva semne care arată că ai fi putut cu ușurință să fii categorisit astfel. De obicei, copilul ”invizibil” are mai mulți frați. Acestea poate fi și principalul motiv pentru care ajunge să fie invizibil pentru părinți.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
Reclamă

Copleșiți de responsabilități și treburi casnice, cei mai mulți părinți cu doi, trei sau patru copii, au cel puțin un copil ”invizibil”. Nu intenționat se întâmplă, ci pur și simplu, ei își canalizează atenția înspre cei care sunt mai energici sau care știu să atragă atenția. Și astfel, copilul cuminte, liniștit care nu iese în evidență, ajunge să fie copilul ”invizibil”.

Ai fost mereu copilul care făcea pace

Dacă dintre frații tăi tu erai mereu cea care făcea pace, și își dorea să fie liniște, atunci e destul de evident că ai fi putut fi copilul ”invizibil”. Specialiștii susțin că acesta ar fi putut fi un mecanism de supraviețuire. Copilul „invizibil”, învață să se fac util și să evite conflictele cu orice preț. Mai mult, prin acest mod, copilul invizibil obțină puțin recunoaștere din partea părinților.

Te puteai adapta cu ușurință la orice situație

Dacă te adaptai ușor la orice situație sau îți schimbai comportamentul în funcție de personalitatea fiecăruia din familie, atunci mai mult ca sigur ai fost copilul ”invizibil. Se pare că această capacitate de adaptare extraordinară provine din nevoia de a evita să atragă prea multă atenție. Deseori, susțin specialiștii, acest lucru apare ca urmare a faptului că se simte ignorat sau eclipsat de frați. În timp, această capacitate de a se integra poate deveni atât de naturală încât se menține până la vârsta adultă.

Erai empatică

A fi copilul „invizibil” înseamnă adesea să observi mai mult decât să participi la dinamica familiei. Această perspectivă unică poate favoriza o înțelegere profundă a sentimentelor și motivațiilor celorlalți. Așadar, dacă avea capacitatea de a te pune cu ușurință în locul altcuiva sau dacă îți era ușor să-i înțelegi reacțiile și sentimentele, cel mai probabil ai fost copilul ”invizibil”. Această abilitate te poate însoți pe tot parcursul vieții, motiv pentru care, cel mai probabil ești catalogată ca fiind o excelentă ascultătoare.

Îți plăcea să-ți petreci timpul singură

Dacă ai crescut ca fiind copilul „invizibil”, este posibil să fi petrecut mult timp singură. Această singurătate poate duce la o apreciere profundă pentru propria companie. Ca adult, s-ar putea să-ți dai seama că-ți place să ai și astfel de perioade. Te ajută să reflectezi, să te încarci cu energie și să-ți pui în ordine gândurile.

Reclamă

Îți plăcea să-i îngrijești pe cei din jur

Această tendință nu este neobișnuită în rândul copiilor „invizibili”. Specialiștii susțin că acești copii învață de mici să se facă remarcați. Iar a-i îngriji pe alții le oferă o modalitate de a se simți valoroși. Acest obicei se poate păstra până la vârsta adultă și poate influența rolurile pe care și le asumă în viața personală și profesională.

Te-ar mai putea interesa și
O mămică care își ține fetița în spate și o ajută să zboare
Cum poți crește un copil puternic emoțional. Sfaturi pentru a-i crește stima de sine
Cum poți crește un copil puternic emoțional. Sfaturi pentru a-i crește stima de sine
Fetița stă supărată pe patul de dormitor
7 motive pentru care copilul nu vrea să meargă la culcare
7 motive pentru care copilul nu vrea să meargă la culcare
Doi băieți se joacă împreună și împart jucăriile
Cum îl înveți pe copil să împartă și de la ce vârstă
Cum îl înveți pe copil să împartă și de la ce vârstă
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
6
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
7
O fetiță care joacă cărți
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Crazy Eights este un joc clasic de cărți, potrivit pentru toate vârstele. Află cum se joacă Crazy Eights și descoperă sfaturi utile care îi vor ajuta pe cei mici să joace și să câștige. Dacă vrei un joc de cărți ușor de învățat,......
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Parteneri
Cele mai noi
Un bol alb plin cu supă de primăvară cu legume și carne de pui
15 mai, 09:39
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței
12 mai, 15:10
(P) Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței: de la bebeluș la adolescent în câțiva pași. 
(P) Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței: de la bebeluș la adolescent în câțiva pași. 
mână de femeie și mână de bărbat pe un fundal deschis la culoare cu un test de sarcină
12 mai, 09:40
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Carucioare practice: O mamă își plimbă copilul în cărucior.
28 aprilie, 18:58
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
Copil își roade unghiile
21 aprilie, 09:56
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală
17 aprilie, 17:44
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
Închide