Reclamă

Greșeli de parenting care împiedică dezvoltarea mintală a copilului

Stilurile și tehnicile parentale joacă un rol important în formarea dezvoltării mintale și emoționale a copilului. În timp ce unii factori contribuie la progres, există și unele greșeli de parenting care împiedică dezvoltarea mintală a copilului.

Mama își ține fetița care râde în brațe
Cu cât descoperi aceste greșeli mai devreme, cu atât vei evita consecințele pe termen lung asupra copilului / Shutterstock

A fi părinte nu este deloc ușor. Unii ar spune că este chiar provocator, Însă, dacă îți dorești ca al tău copil să fie puternic, echilibrat și sănătos din toate punctele de vedere, atunci ar trebui să încerci să-l crești cât mai bine cu putință. Și să încetezi să mai faci unele greșeli de parenting  care pot avea efecte negative pe termen lung asupra sănătății emoționale și psihice a copilului.

Greșeli de parenting care împiedică dezvoltarea mintală a copilului

Potrivit specialiștilor, există unele greșeli de parenting pe care mulți dintre noi le facem. Fie cu intenție, fie fără intenție. Consecințele acestora pe termen lung se văd și se resimt în comportamentul și în dezvoltarea mintală a copilului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
Reclamă

Respingi sentimentele copilului

Un aspect important al parentingului este recunoașterea și validarea sentimentelor copilului. Atunci când părinții resping sau minimizează emoțiile copilului, acesta poate învăța că sentimentele sale nu sunt importante sau valide. De exemplu, replici precum „Nu plânge, nu e mare lucru” sau „Nu ar trebui să fii trist pentru asta” îi transmit copilului mesajul că emoțiile sale nu contează.

Acest tip de comportament poate duce la dificultăți în exprimarea și gestionarea emoțiilor în viața de adult. Copilul poate deveni incapabil să identifice și să proceseze corect sentimentele, ceea ce poate duce la probleme de anxietate, depresie și dificultăți în relațiile interpersonale.

Nu-l lași să-și confrunte eșecul

Protejarea excesivă a copilului de eșecuri poate părea o metodă de a-l feri de suferință, dar pe termen lung, aceasta poate fi dăunătoare. Copiii care nu sunt lăsați să experimenteze eșecul și să învețe din el pot dezvolta o teamă de a încerca lucruri noi sau de a-și asuma riscuri. Ei pot deveni dependenți de părinți pentru soluționarea problemelor și pot dezvolta o stimă de sine scăzută.

Eșecurile sunt o parte naturală a vieții și învățarea modului de a le face față este esențială pentru dezvoltarea rezilienței și a abilităților de rezolvare a problemelor. Ca părinte,  ar trebui să încurajezi copilul să înfrunte eșecurile și să-l sprijini în găsirea soluțiilor, mai degrabă decât să-i rezolve problemele în locul lui.

Te cerți cu partenerul în fața copilului

Conflictele între părinți sunt inevitabile, dar modul în care acestea sunt gestionate în prezența copilului este extrem de important. Certurile frecvente și intense în fața copilului pot crea un mediu nesigur și stresant, afectând sentimentul de siguranță și stabilitate al acestuia.

Reclamă

Un copil expus constant la certuri între părinți poate dezvolta anxietate, probleme de comportament și dificultăți în relațiile interpersonale. Este important  să gestionezi conflictele într-un mod calm și respectuos. Și, dacă este necesar, să vă rezolvați divergențele în absența lui, pentru a-i oferi un mediu familial sănătos.

Îi îndeplinești toate cerințele

Satisfacerea imediată a tuturor cerințelor copilului poate părea o metodă de a-l face fericit pe moment. Dar pe termen lung, aceasta poate duce la incapacitatea de a face față frustrărilor. Copiii care primesc tot ceea ce doresc, fără a învăța să aștepte sau să facă eforturi, pot deveni egoiști și lipsiți de empatie.

Este esențial să stabilești limite și să îl înveți pe copil valoarea muncii și a răbdării. Astfel, acesta va învăța să aprecieze efortul și să-și gestioneze mai bine frustrările și dezamăgirile.

Aștepți să fie perfect

Presiunea constantă de a fi perfect poate avea efecte devastatoare asupra sănătății mintale a copilului. Așteptările nerealiste pot crea un stres enorm și pot duce la anxietate, depresie și probleme de stimă de sine. Copiii care simt că trebuie să fie perfecți pentru a-și mulțumi părinții pot dezvolta o frică intensă de eșec și un sentiment constant de inadecvare.

Ca părinte, ar trebui să încurajezi efortul și progresul, nu perfecțiunea. Este important să-i  arăți copilului faptul că greșelile sunt o parte normală a procesului de învățare. Dar și că este valoros și iubit indiferent de realizările lui.

Parentingul este un echilibru delicat între oferirea de sprijin și încurajarea independenței.  Tocmai de aceea, este important ca părinte să fii conștient de impactul comportamentului tău. Și să adopți metode de parenting care să promoveze o dezvoltare emoțională și psihică echilibrată.

Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
6
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
7
O fetiță care joacă cărți
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Crazy Eights este un joc clasic de cărți, potrivit pentru toate vârstele. Află cum se joacă Crazy Eights și descoperă sfaturi utile care îi vor ajuta pe cei mici să joace și să câștige. Dacă vrei un joc de cărți ușor de învățat,......
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Parteneri
Cordon bleu cu sparanghel în interior
Rețete Fel De Fel
Cordon bleu cu sparanghel în interior
Rețeta de Cordon bleu cu sparanghel în interior reprezintă o reinterpretare elegantă a unui preparat clasic iubit de toată familia. Încearc-o și tu pentru a te bucura de o combinație interesantă de gusturi și texturi. Există rețete care nu își pierd niciodată farmecul, iar rețeta de cordon bleu este, fără îndoială, una dintre ele. Crocant la exterior, suculent la interior și cu o umplutură bogată, acest preparat clasic capătă o notă modernă și rafinată atunci când este îmbogățit cu sparanghel. Această combinație aduce un contrast plăcut de texturi și culori. Mai aduce și un echilibru subtil între gusturile intense ale cărnii și brânzei și prospețimea vegetală a sparanghelului. Descoperă aici și rețeta clasică de cordon bleu. Și tot din categoria rețetelor cu piept de pui încearcă și rețeta de rulouri din piept de pui învelite în bacon. Despre rețeta de cordon bleu cu sparanghel în interior În această variantă, pieptul de pui devine suportul perfect pentru o umplutură generoasă de șuncă, brânză topită și fire fragede de sparanghel. În timpul gătirii, sparanghelul își păstrează o ușoară fermitate. Astfel oferă o surpriză plăcută la fiecare mușcătură. Brânza se topește și leagă toate ingredientele. Iar șunca adaugă acea notă ușor sărată și intensă, specifică preparatului clasic. Crusta aurie, realizată din pesmet crocant, oferă un contrast perfect cu interiorul moale și suculent. Fie că alegi să îl prăjești sau să îl gătești la cuptor pentru o variantă mai ușoară, rezultatul este spectaculos. Este genul de preparat care poate transforma o masă obișnuită într-una specială. Este potrivit atât pentru prânzuri consistente, cât și pentru cine elegante. Aroma este complexă, dar bine echilibrată: gustul delicat al puiului este completat de savoarea brânzei topite, intensitatea șuncii și prospețimea sparanghelului. În plus, fiecare secțiune dezvăluie un interior colorat și apetisant, care face preparatul la fel de plăcut vizual pe cât este de gustos. Descoperă mai jos rețeta de cordon bleu cu sparanghel în interior detaliată pas cu pas.
Cele mai noi
Gravidă stă pe pat și se scarpină pe picioare
23 aprilie, 08:41
Mâncărimea picioarelor în sarcină. Tot ce trebuie să știi
Mâncărimea picioarelor în sarcină. Tot ce trebuie să știi
Mămică îmbrăcatată cu o rochie albă, cu un bebeluș în brațe, care stă pe un scaun alb, în camera bebelușului
20 aprilie, 08:19
Cum să pregătești casa pentru venirea bebelușului. Sfaturi utile pentru părinți 
Cum să pregătești casa pentru venirea bebelușului. Sfaturi utile pentru părinți 
Gravidă stă tristă pe pat
16 aprilie, 09:13
De ce trebuie să vorbim despre depresie în timpul sarcinii
De ce trebuie să vorbim despre depresie în timpul sarcinii
Mama epuizată stă la masă cu copilul care mănâncă
13 aprilie, 09:16
Ghid pentru părinții care se simt epuizați: Cum să îți recapeți energia și echilibrul
Ghid pentru părinții care se simt epuizați: Cum să îți recapeți energia și echilibrul
Bebeluș care stă pe o pajiște cu iarbă și flori galbene, având pe cap nisște urechi pufoase de iepuraș, alb cu roz, și lângă el un coș și niște ouă mari roz și albastre și o jumătate de coajă de ou albă, iar în maini ține câte un ou albastru, ilustrând bebelușii născuți în aprilie
9 aprilie, 08:26
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebeluș se târăște pe podea
6 aprilie, 08:30
Când începe bebelușul să se târască?
Când începe bebelușul să se târască?
Închide