În general, meconiul este eliminat la scurt timp după naștere. Unii bebeluși ajung să aibă primul scaun în timp ce se află încă în burtica mamei, în caz de sarcină întârziată.
Sindromul de aspirație de meconiu
Cu tratamentele propuse de specialiști și medici cei mai mulți copii depășesc sindromul de aspirație de meconiu și revin la o viață sănătoasă. Aspirația de meconiu are loc atunci când fătul se află în condiții de stres și înghite aer în timp ce se află în burtica mamei sau în primele secunde de la naștere.
Atunci când trag aer în piept, nou-născuții pot inhala lichid amniotic ce conține meconiu. Bebelușii sunt predispuși la aspirația de meconiu atunci când mămicile au avut o naștere dificilă, s-au născut după data limită, mama are o problemă de sănătate ( diabet sau tensiune arterială), mama a fumat sau a consumat droguri în timpul sarcinii, nu s-au dezvoltat complet în timpul sarcinii.
Bebelușii care sunt stresați și au un nivel scăzut de oxigen sau infecții, pot avea primul scaun înainte de a veni pe lume. Atunci când meconiul ajunge în fluidul amniotic, există șansa ca acesta să fie inhalat de copil în plământ, înainte, în timpul sau după naștere, arată kidshealth.org. Cei mai mulți dintre micuți nu au sindromul de aspirație de meconiu dacă acesta ajunge în lichidul amniotic.
Semnele și simptomele sindromului de aspirație de meconiu
Înainte sau la naștere, doctorul va lua în considerare unul sau mai multe semne. Printre acestea se numără culoarea lichidului amniotic ( verde), petele de meconiu care apar pe bebeluș, nou-născutul are dificultăți în respirație și nu mișcă.
Diagnosticarea se face atunci când copilul are probleme de respirație și nu există niciun alt motiv pentru acestea. O radiografie în zona pieptului poate confirma ipoteza. Doctorul poate realiza și alte teste peste a elimina probleme ale inimii sau pneumonie, arată healthline.com.
Cei mai mulți bebeluși sunt transferați pe secția de neonatologie intensivă și li se oferă oxigen. Cei care primesc oxigen, dar suferă în continuare vor respira printr-un aparat special.
Cum este tratat și cum poate fi prevenit sindromul de aspirație de meconiu
Copiii cu un astfel de simptom sever vor avea nevoie de tratament adițional precum surfactanți pentru a le deschide plămânii, inhalarea oxigenului nitric sau oxigenarea cu membrană extracorporală ( ECMO). Cei mai mulți bebeluși revin la o stare normală de sănătate în doar câteva săptămâni. Acest lucru depinde și de cantitatea de meconiu pe care au inhalat-o.
Pentru femeile însărcinate care au depășit termenul și nu au născut, doctorul poate sugera travaliul indus. Este necesar pentru a preveni sindromul aspirației de meconiu. Dacă lichidul amniotic începe să se scurgă și observă pete verzi sau orice altă neregularitate, specialistul ar trebui să fie consultat imediat.
În trecut, doctorii foloseau amnioinfuzia pentru a dilua meconiul din lichidul amniotic. De asemenea, pentru a aspira aceste rămășite din gura bebelușului la naștere. Aceste tratamente nu au prevenit sindromul aspirației de meconiu așa că nu s-au mai utilizat. Copiii care suferă de această afecțiune pot dezvolta anumite infecții ale plămânilor în primul an de viață. Cei mai mulți cu sindrom de aspirație de meconiu își revin complet.
Potrivit cercetărilor, 10% dintre copiii care se nasc dezvoltă acest sindrom. Este mai frecvent în zonele unde sunt mai frecvente nașterile înainte de termen.