Schimbările apar pentru fete în jurul vârstei de 14 ani, iar pentru băieți în jurul vârstei de 15 ani. Această categorie de vârstă este una normală, însă unii o depășesc și de aceea au nevoie de sfaturi suplimentare pentru a trece cu bine de următoarea etapă din viață.
Ce este pubertatea întârziată
Schimbările apar grație hormonilor. În cazul băieților este vorba despre testosteron și în cazul fetelor de estrogen. Sunt produși într-o cantitate mult mai mare decât înainte și aduc cu sine schimbări evidente. În cazul fetelor este vorba despre dezvoltarea sânilor, creșterea părului pubian, menstruație, corpul are o altă formă. În cazul băieților este vorba despre creșterea părului facial dar și pubian, creșterea penisului și testiculelor, corpul se schimbă ( mai ales în zona umerilor), mușchii sunt mai vizibili.
În cazul pubertății întârziate la băieți, penisul și testiculele nu încep să crească până la vârsta de 14 ani, creșterea genitală are o întârziere de 5 ani, statura mai mică comparativ cu colegii și prietenii. În cazul fetelor, nu există dezvoltarea sânilor până la vârsta de 14 ani, menstruația are loc cu 5 ani mai târziu sau când sânii încep să crească sau până la vârsta de 16 ani.
Pubertatea poate întârzia din mai multe motive. Cel mai adesea există o legătură cu istoricul familial și dezvoltarea propriu-zisă. Atât băieții cât și fetele pot afla povești despre părinți, unchi, mătuși, frați sau surori care au avut astfel de cazuri. Nu există niciun tratament în acest sens. În timp, tinerii se dezvoltă la fel de normal, doar că mai târziu decât ceilalți.
Alte detalii despre pubertatea întârziată
Problemele medicale pot fi un alt motiv pentru care pubertatea întârzie în unele cazuri. Cei cu diabet, fibroză chistică, boli ale ficatului chiar chiar astm trec prin fazele pubertății mult mai târziu. Se întâmplă pentru că bolile fac mai dificilă dezvoltarea corpului. Un tratament adecvat poate oferi un control susținut pe termen lung. Malnutriția poate fi o cauză a pubertății întârziate. Fetele cu probleme de alimentație experimentează mai des această problemă. De asemenea, problemele cu glanda tiroidă sau pituitară pot întârzia dezvoltarea corpului.
Tinerii care nu trec printr-o dezvoltare normală pot avea probleme cu cromozomii care sunt formați din ADN-ul nostru ce conține construcția completă a unui corp. Aceste probleme pot afecta procesul normal de creștere. În cazul fetelor este vorba de sindromul Turner. Are loc atunci când unul dintre cei doi cromozomi X este anormal sau lipsește. În cazul băieților este vorba despre sindromul Klinefelter. Are loc atunci când un mascul se naște cu un cromozon X în plus, arată kidshealth.org.
Cum este diagnosticată pubertatea întârziată
Pentru a avea o istorie completă a stării de sănătate al copilului, doctorul poate efectua teste de sânge. Radiografiile, examinările RMN și CT sunt de asemenea indicate. Testele de sânge sunt valabile pentru a verifica nivelul hormonilor, pentru a vedea dacă există boli cromozomiale sau boli cronice cum ar fi diabet sau anemie, arată standfordchildrens.org.
În cele mai multe dintre cazuri, înainte de a oferi un tratament, doctorul va căuta posibilele cauze pentru care există pubertate întârziată. Dacă aceste cauze sunt tratate, pubertatea continuă într-un mod normal. În alte cazuri, se poate începe terapia hormonală.
Cum îmi pot ajuta copilul în cazul pubertății întârziate
Pubertatea întârziată poate cauza rușine și anxietate în rândul adolescenților. Cei mai mulți au o dezvoltare normală, însă suportul emoțional din partea părinților este foarte important în acest caz. Cu siguranță este dificil ca prietenii să aibă o astfel de etapă normală. În același timp tinerii trebuie să știe că nimic din ceea ce se întâmplă nu îi are ca vinovați.
Chiar dacă doctorul sau părinții îi pot asigura pe copii că dezvoltarea este una la fel de naturală, poate fi dificil de gestionat un astfel de episod. Dacă trec prin situații depresie, tinerii sunt sfătuiți să vorbească despre acest lucru cu părinții. Doctorul sau alt adult de încredere pot găsi găsi un răspuns concret.