Se spune că cei mici nu fac ceea ce aud, ci fac ceea ce văd. De cele mai multe ori, încă de la o vârstă fragedă își doresc să fie implicați în treburile casei. Așa că, profită de acest lucru și dezvoltă o muncă de echipă, cu atribuții specifice vârstei, desigur.
Ce treburi casnice trebuie să știe să facă copiii până la vârsta de 12 ani
Majoritatea copiilor de vârstă preșcolară pot începe să se implice în activitățile casei cu niște lucruri simple. Acest lucru îi învață ajută să-și dezvolte abilități practice și îi învață de asemenea ce e munca de echipă.
Ajutând la treburile casnice, copilul va simți cum îi crește stima de sine, se va simți validat și important. Cu toate acestea, specialiștii te sfătuiesc să nu te aștepți ca lucrurile să fie făcute ca la carte.
Totul este un proces de învățare, iar copiii își vor dezvolta abilitățile în timp. Laudă mereu efortul copilului în fiecare sarcină, nu rezultatul. Realizările mici duc la altele mai mari. Copiii își pot asuma mai multe responsabilități pe măsură ce cresc.
Treburi casnice pe categorii de vârstă
- 5–7 ani: își face singur patul, pune și curăța masa, curăță și adună frunzele, șterge praful, pune jucăriile la loc, aranjează rafturile de cărți, pune hainele murdare la coș, îi dă de mâncare animalului de companie, golește coșurile de gunoi, udă flori și spală vase în chiuvetă.
- 8–10 ani: Toate cele de mai sus, plus dat cu aspiratorul, ajută la prepararea cinei, la prepararea propriilor gustări, merge la plimbare cu un animal de companie, își pun rufele în dulap.
- 11–12 ani: Toate cele de mai sus, precum și curățarea bucătăriei, schimbarea lenjeriei de pat, aranjarea mașinii de spălat vase și rufe, curățarea băii, spălatul mașini, supravegherea fraților mai mici.
Pentru a ajuta la stabilirea treburilor casnice, un copil trebuie să înțeleagă că totul face parte dintr-o rutină a casei. O listă poate ajuta și oferă fiecărui copil un sentiment de realizare cu fiecare sarcină finalizată.
Cum se poate contrui ideea rutinei în viața unui copil
Pe măsură ce propriul tău copil își asumă mai multe responsabilități, probabil că va avea perioade în care amână sau are nevoie de ajutor. În aceste momente, încurajarea și îndrumarea îl vor ajuta să-și reia obiceiurile.
Construiește o structură și o rutină în viața ta de familie. Acest lucru poate oferi copilului âo șansă mai mare de a-și aminti de sarcinile zilnice. Încurajează-l să-și stabilească propriul program în fiecare zi.
Uneori, părinții pot cere prea mult de la copiii lor sau pot critica rezultatul sarcinii. Sau pot ajunge să atribuie prea multe responsabilități. Copiii se pot simți copleșiți și se pot opune responsabilității. Încearcă să evitați suprasolicitarea, asigurându-te totodată că cei mici își asumă un nivel adecvat de responsabilitate.
Copiii, desigur, diferă prin personalitate și temperament. Unii pot avea tendința de a renunța atunci când lucrurile se complică. Alții au dificultăți în a se organiza sau au dificultăți în a trece de la o activitate la alta. Ține cont de stilul copilului atunci când îi trasezi sarcinile și fă la fel și cu așteptările tale.