Psihologii au fost mult timp interesați de modul în care părinții afectează dezvoltarea copilului. Cu toate acestea, găsirea unor legături reale cauză-efect între acțiunile specifice ale părinților și comportamentul ulterior al copiilor este foarte dificilă.
Copiii părinților permisivi vs. copiii părinților autoritari
Unii copii crescuți în medii diferite pot crește și pot avea personalități remarcabil de similare. Pe de altă parte, și copiii care împart o casă și sunt crescuți în același mediu pot dezvolta personalități foarte diferite, deși au același stil de parenting.
Cele mai frecvente stiluri parentale sunt stilul parental autoritar, stilul parental permisiv, stilul parental neimplicat.
Parenting autoritar
În acest stil de parenting, copiii sunt educați să respecte reguli stricte stabilite de părinți. Nerespectarea acestora duce de obicei la pedeapsă. Nici părinții autoritari nu explică raționamentul din spatele acestor reguli. Dacă i se cere să explice, părintele ar putea să răspundă pur și simplu: „Pentru că eu am spus asta”.
Alte caracteristici ale stilului autoritar sunt cele de mai jos:
- deși acești părinți au cerințe mari, ei nu sunt foarte receptivi la copiii lor;
- ei se așteaptă ca copiii lor să se comporte excepțional și să nu facă greșeli, dar ei oferă puține direcții despre ceea ce ar trebui să facă sau să evite în viitor;
- greșelile sunt pedepsite, adesea destul de aspru, dar celor mici nu li se oferă nicio explicație legată de greșeala lor.
Specialiștii spun că acești părinți „sunt orientați spre ascultare și statut și se așteaptă ca ordinele lor să fie respectate fără explicații”. Ei sunt adesea descriși ca dominatori și dictatoriali. Ei se așteaptă ca copiii să asculte fără îndoială.
Efectele parentingului autoritar
Stilurile parentale autoritare duc, în general, la copii ascultători și pricepuți, dar pot duce, de asemenea, la creșterea anxietății, la scăderea încrederii în sine și la o motivație intrinsecă redusă.
Parenting permisiv
Părinții permisivi, denumiți uneori părinți indulgenți, emit foarte puține pretenții de la copiii lor. Acești părinți rareori își disciplinează copiii, deoarece au așteptări relativ scăzute de maturitate și autocontrol.
Alte caracteristici comune ale parentingului permisiv sunt:
- părinții permisivi au dorința să fie prietenul copilului lor decât să fie părinte;
- sunt calzi și atenți, tind să stabilească puține reguli, rareori să le impună și au puține așteptări;
- ei le permit copiilor lor să ia propriile decizii.
Părinții permisivi sunt receptivi la copiii lor, dar nu sunt deloc exigenți. Deoarece nu se așteaptă la un comportament matur de la copiii lor, copiii s-ar putea lupta să își stabilească limite.
Părinții permisivi sunt, în general comunicativi cu copiii lor, deseori asumând statutul de prieten mai mult decât de părinte. Acest lucru îi poate ajuta pe copii să devină mai autosuficienți și independenți, dar pot avea de asemenea o autoreglare slabă.
Efectele parentingului permisiv
Parentingul permisiv duce adesea la copii care au un rang scăzut în fericire și autoreglare. Acești copii sunt mai predispuși să se implice în comportamente cu risc crescut și tind să aibă rezultate slabe la școală.