Chiar dacă excursiile alături de cei mici au reputația de a fi extrem de lungi, stresante și pline de drame, este posibil să ajungeți la destinație mult mai relaxați decât ați plecat dacă urmați câteva sfaturi simple.
Cum să călătorești cu copii mici
Secretul stă întotdeauna în planificare. De la timpul ideal pe care ar trebui să-l respectați atunci când plecați de acasă, până la alegerea jucăriilor pentru drum, vei face călătoria mult mai ușoară și mai plăcută pentru toți participanții.
Iată tot ce trebuie să știi în acest sens și ce anume semnifică de fapt să eviți anumite greșeli care cel mai probabil mai mult vă vor îndepărta. Dacă vrei să ai o călătorie de success cu cei mici este important să ai mai multe opriri decât de-ai fi așteptat. De asemenea, gustările și jocurile nu trebuie să lipsească. Nu scoate din ecuație ideea că micuțul poate adormi.
Respectă ora de plecare
Dacă ai stabilit alături de familie o oră de plecare, este important să o respecți. Specialiștii spun că dimineața sau seara după ora de culcare sunt cele mai bune alegeri în acest sens. De asemenea, se pot bifa pentru plecare și orele de somn din timpul prânzului. Aici trebuie să iei totuși în considerare faptul că traficul poate fi blocat și micuțul să nu se odihnească așa cum ți-ai imaginat.
Planifică fiecare oprire
Atunci când călătorești cu cel mic, un drum de șase ore poate fi o adevărată provocare. Dacă este posibil, încearcă să faci opriri chiar pentru a dormi și a oferi spațiu tuturor de odihnă înainte de a pleca din nou la drum. Indiferent cât de lung este drumul, pregătește să faci opriri lungi și dese. Copilul va dori cel mai probabil să se joace în parcări și să se bucure de momentel în care nu se află în scăunelul de mașină.
Încurajează-l să-și întindă picioarele și să-și consume energia cu o minge ( dacă există locuri sigur pentru acest joc) sau cu un alt joc mai potrivit pentru locul în care ați oprit.
Folosește o hartă
Dacă pornești în călătorie cu famila, este important să cunoști exact locurile în care poți opri. Vor fi momente de joacă, pentru a consuma gustări sau pur și simplu pentru a vă odihni. Indiferent de motiv, planifică de la început totul pentru a evita petrecerea altor ore până la cel mai apropiat punct de oprire.
Pregătește rucsacul cu surprize
Micuțul ar putea fi tentat să privească pe fereastră pentru o perioadă. La un moment totuși va deveni nerăbdător. Atunci ar trebui să fii pregătită cu tot arsenalul de jucării și activități care să îl țină ocupat o bună perioadă de timp.
Diverse obiecte mai mici pe care poate să le țină în mână și să le manevreze după bunul plac. Sunt de preferat acestea celor incomode. Jucăriile tip marionetă pe care le poate purta pe degete sau mâini sunt de asemenea recomandate de către specialiști, arată whattoexpect.com. Creioanele colorate, cărți de colorat, dar și jucării cu muzică sunt de apreciat de către cei mici.
Ia în considerare faptul că poți împrumuta jucării și de la prietenii cu copii. Obiectele care nu le sunt familiare îi pot ține ocupați mai mult decât cele cu care sunt obișnuiți deja. Evită orice fel de jucărie care include piese mici. Acestea pot cădea foarte ușor sub scaun și de acolo lucrurile se complică.
Nu oferi toate jucăriile în același timp
Oferă-i celui mic o singură jucărie, o singură activitate sau o singură gustare la momentul potrivit. Astfel, vei evita să se plictisească și călătoria va continua așa cum îți dorești. Dacă mergi la drum cu un alt însoțitor, este important să faceți schimb. Astfel, fiecare să aibă ocazia de a sta în spate cu copilul. Astfel, acesta nu va epuiza jocurile și se va simți mult mai protejat.
Răul de mașină și stresul
Dacă simți că micuțul tău începe să aibă rău de mașină, deschide puțin geamul pentru care aerul să îl ajute în reglarea respirației. Încurajează-l să privească pe geam în detrimentul jucăriilor sau ale cărților. Dacă nu ajută, oprește mașina pentru a putea să-și întindă picioarele și a se relaxa pentru o perioadă.
Există și momente în care răul de mașină apare neanunțat. De aceea, este bine să fii pregătit cu pungi și haine de schimb, dar și șervețele umede și mirositor de mașină, spun cei de la thefamilyvoyage.com.
Copiii nu au răbdare în mașină, astfel că este important să te pregătești pentru proteste. De asemenea, încearcă să nu te entuziasmezi prea tare atunci când porniți în călătorie. Astfel, așteptările nu îți vor fi năruite.