Atunci când vorbim despre o sarcină imaginară, putem indica și ziua exactă a concepției, iar simptomele sunt precise. Cu toate acestea, poate fi cu adevărat foarte confuz. Este imposibil ca un test de sarcină să ofere un răspuns pozitiv atunci când este realizat prea curând, spun specialiștii.
Cum știi dacă ai o sarcină imaginară
Să descoperi un astfel de fenomen poate fi destul de frustrant și confuz, mai ales dacă încerci să rămâi însărcinată de ceva timp. Dorința de a avea un copil aduce cu sine un amalgam de sentimente. Dacă se întâmplă să descoperi că ai o sarcină imaginară, tratamentul corespunzător te poate ajuta să-ți revii din această stare.
Sarcina imaginară se mai numește și pseudocieză sau pseudogestație. Are loc atunci când ai impresia că ești însărcinată, dar nu se întâmplă acest lucru. În acest caz vorbim chiar despre simptome ale unei sarcini. În unele cazuri, ideea unei sarcini poate creea așteptări iluzorii.
“Această idee a început să nu mai fie atât de prezentă ca în trecut, asta pentru că metodele de depistare a unei sarcini au evoluat. Toată lumea are acum acces la teste de sarcină și imagistică medicală.”, spune Nina Ross, doctor la Jersey Shore University în New Jersey. Este important de menționat faptul că pseudocieza este rară. Apare la 1 până la 6 cazuri din 22.000 de nașteri. Nu este totuși un fenomen foarte intens analizat.
Ce cauzează o sarcină imaginară
Chiar dacă nu sunt semnalate cu exactitate motivele pentru care apare o sarcină imaginară, există câteva teorii care merg în direcția aceasta. Unii experți susțin că dorința intensă de a rămâne însărcinată poate cauza efecte psihologice neobișnuite. Femeile pot crede că vor deveni mămici, ba chiar au simptome specifice în acest sens.
“În domeniul psihiatric este considerată somatizare sau atunci când o persoană crede că are anumite simptome fără ca aceastea să fie însoțite de explicații medicale. Este implicat și sistemul endocrin care eliberează hormoni ce duc la anumite simptome de sarcină. Factorii psihologici pot include teama de sarcină, reacțiile la stres, o istorie de abuz emoțional.”, spune Sarah Oreck, doctor și fondator al Mavida Health.
Există câteva dovezi care susțin că sarcina imaginară este cauzată de hiperprolactinemie sau creșterea nivelului de prolactină. Aceste episoade sunt legate de stres, conectat cu episoade psihotice. În unele cazuri, problemele hormonale sau tumorile pot mima semnele unei sarcini, arată parents.com.
Semne și simptome ale unei sarcini imaginare
Femeile care experimentează o pseudocieză pot experimenta aceleași simptome ca în cazul un sarcini tradiționale. Printre acestea se numără sânii grei, lipsa menstruației sau scurgeri, oboseală, creștere în greutate, dureri de spate sau abdomen umflat. Unele dintre acestea au raportat și greața de dimineață.
Dintre acestea, cele mai comune simptome sunt modificarea sânilor și schimbările menstruale. Au o durată de câteva săptămâni până la 9 luni și cele mai multe se întâmplă în cazul femeilor care se confruntă cu infertilitatea. Putem vorbi aici și despre perimenopauză.
Probleme medicale ca tumorile uterine, menopauza sau cancerul pot cauza schimbări la nivel hormonal. Acestea pot mima o sarcină, astfel că doctorul trebuie să scoată din calcul aceste boli înainte de a pune diagnosticul unei sarcini imaginare, spune cei de la clevelandclinic.org.
Cum este diagnosticată o sarcină imaginară
Pseudocieza este diagnosticată printr-un test de sarcină negativ realizat de specialiști. De asemenea, testele de sânge pot fi efectuate în acest sens, la fel și cele de urină. Poate fi adăugată și o ecografie cu ultrasunete pentru ca totul să fie complet. O sarcină imaginară este tratată ca o problemă psihologică.
Doctorii pot pune la punct un plan de tratament care presupune intervenții ca terapia și medicația. Este o experiență cu adevărat provocatoare și suportul psihologic este vital. Chiar și atunci când testele de sarcină ies negativ și ecografia arată că nu este vorba despre un făt care crește și se dezvoltă, poate fi dificil de realizat acest lucru pentru o femeie în această stare.
Să realizeazi că ai o sarcină imaginară poate cauza o varietate de emoții. Pot apărea episoadele depresive, mai ales dacă vorbim despre o dorință intensă de a avea un copil. Se mai poate întâlni și confuzia sau rușinea, dar și negarea. Izolarea de cei din jur este la fel de comună.
Suportul emoțional este cu adevărat indicat în acest caz. De asemenea, focusul pe carieră, hobby-uri sau relații poate aduce o îmbunătățire considerabilă. Trebuie menționat faptul că o sarcină imaginară nu este caracterizată drept o iluzie, asta pentru că sunt semnalate simptomele unei sarcini reale. Ambele situații sunt tratate diferit.