Reclamă

Deficiențele nutriționale la copii. Sfaturi pentru a le preveni

Realitatea este că din ce în ce mai mulți copii se confruntă cu deficiențe nutriționale. Acestea apar din varii motive, inclusiv din cauza agitației, a timpului petrecut în fața ecranelor, dar și din cauza unei alimentații deficitare. Vestea bună e că există soluții pentru a preveni deficiențele nutriționale la copii, dar și pentru a le trata.

Mama îi dă bebelușului să mănânce
Pentru a vedea dacă micuțul are deficiențe nutriționale, este indicat să-i faci analize de sânge / Shutterstock

Organizația Mondială a Sănătății susține că obiceiurile de consum alimentar ale copiilor s-au schimbat în ultimele decenii, iar aceștia consumă acum prea multe grăsimi. În special, grăsimi saturate și băuturi îndulcite. Ei nu mănâncă suficiente fructe sau legume și, în consecință, nu consumă suficiente fibre. Cei mai mulți copii din familiile cu venituri mici și medii consumă mai puțin lapte, mai puțină brânză, carne, legume și fructe. Doar o cincime dintre copii consumă cantitatea zilnică recomandată de fructe și legume.

Cele mai frecvente deficiențe nutriționale la copii

Cele mai frecvente deficiențe nutriționale în rândul copiilor sunt cele legate de calciu, fibre, acid folic, fier, magneziu, potasiu și vitamina E. De asemenea, cercetătorii au constatat că cele mai frecvente  două deficiențe observate la copiii, în general, sănătoși sunt deficiențele de fier și vitamina D. Carențele clasice de nutrienți duc la întârzieri în creștere (energie, proteine și zinc), rahitism (vitamina D) și alte anomalii ale oaselor (cupru, zinc, vitamina C).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
Reclamă

Deficitul de vitamina D

Deficitul sever de vitamina D provoacă rahitism și poate afecta creșterea copilului. În mare parte, deficitul de vitamina D este cauzat de lipsa expunerii la soare, de deficitul vitaminei D al mamei în sarcină și alăptare, dar și de o dietă vegană. Pentru a preveni un astfel de deficit nutrițional, include în alimentația copilului gălbenușul de ou, peștele, laptele și produsele lactate. De asemenea, expunerea corectă la soare îl poate ajuta, dar și suplimentarea cu vitamina D.

Deficitul de fier

Fierul este necesar pentru sinteza celulelor roșii din sânge și ajută la prevenirea anemiei  la copii. Dacă micuțul nu are poftă de mâncare, este obosit și amețește, s-ar putea să aibă un deficit de fier. Pentru a preveni astfel de situații, include în alimentația lui legume cu frunze verzi, sfeclă roșie, prune, nuci și stafidele, ouă, pește și carne de pui, în special, ficăței.

Deficitul de calciu

Calciul este necesar pentru menținerea sănătății dinților și pentru dezvoltarea oaselor. Un deficit de calciu poate provoca dureri de oase sau articulare, întârzieri de creștere sau oboseală. Laptele și produsele lactate conțin cea mai mare cantitate de calciu. Însă la fel de bune sunt și legumele cu frunze închise la culoare, ouăle, nucile și semințele.

Deficit de vitamina A

Vitamina A este excelentă pentru prevenirea afecțiunilor oculare la copii, dar și pentru stimularea imunității. Cele mai bune surse de vitamina A sunt morcovii, portocalele, dovleacul, broccoli, laptele și produsele lactate, ouăle și ardeii capia.

Deficit de vitamina K

Vitamina K este o vitamină liposolubilă necesară pentru coagularea sângelui și pentru prevenirea tulburările de sânge. Cele mai bune surse de vitamina K sunt broccoli, legumele cu frunze verzi, varza, conopida și carnea.

Reclamă

Cum îți dai seama că micuțul tău are deficiențe nutriționale

În mod surprinzător, unii copii cu deficiențe nutriționale pot avea un aspect normal, motiv pentru care e destul de dificil să-ți dai seama că are astfel de probleme. Cu toate acestea, există, susțin specialiștii, câteva semne care indică deficiențele nutriționale la copii. 

Anxietate sau depresie

Deficiențele nutriționale la copii pot duce la depresie și anxietate. Proteinele conțin aminoacizi care ajută la buna funcționare a creierului. Așadar, copilul ar trebui să primească cantitatea necesară de proteine în fiecare zi. Alimentele de origine animală conțin toți aminoacizii necesari. În plus, aceștia sunt mai ușor de absorbit de către organism. Iar o dietă cu proteină de înaltă calitate poate ajuta un copil care suferă de deficit de proteine. Proteinele din plante au mai puțini aminoacizi.

Piele și păr uscat

La copii, pielea uscată indică o deficiență de vitamina liposolubile, precum vitamina A, D, E și K2. Așadar, dacă sunt observate aceste simptome, copilul ar trebui să aibă o dietă bogată în fructe și legume cu conținut ridicat din aceste vitamine.

Răceli frecvente

Un sistem imunitar fragil duce evident la răceli frecvente. Pentru a împiedica această situație, organismul copilului are nevoie de o dietă echilibrată care să conțină toate substanțele nutritive.

Carii dentare

Cariile dentare pot apărea și din cauza unui deficit de vitamine liposolubile. Astfel, pe lângă reducerea porțiilor de alimente bogate în zaharuri, introducerea legumelor verzi în dieta copilului și a laptelui poate ajuta la prevenirea cariilor.

Oboseală și iritabilitate

Un copil sănătos nu ar trebui să fie obosit sau să aibă stări de iritabilitate. Dacă se întâmplă să le observi, ar trebui să iei în considerare o lipsă de fier. Aceasta duce la oboseală cronică, lipsă de concentrare și atenție și energie scăzută.

Cum să combați deficiențele nutriționale la copii

Pentru a combate deficiențele nutriționale, poți lua următoarele măsuri.

Oferă-i copilului 3 mese principale și 2 gustări pe zi. Acestea trebuie să includă toate cele 5 grupe de alimente, astfel încât să-i asigure substanțele nutriționale necesare.

Nu îi da copilului mâncare procesată  sau semi-preparată. Cel mai sănătos mod de alimentare este gătitul în casă, cu produse sănătoase, din surse sigure.

Asigură-te că doarme suficient, astfel încât să nu fie obosit.

De asemenea, copilul are nevoie să-și petreacă cel puțin 30 de minute în aer liber. Și, neapărat, trebuie să facă zilnic mișcare.

Te-ar mai putea interesa și
Doi părinți care pregătesc masa cu fiica lor
Deficiențe nutriționale la copii. Vitaminele și mineralele care ar putea să lipsească din dieta micuțului tău
Deficiențe nutriționale la copii. Vitaminele și mineralele care ar putea să lipsească din dieta micuțului tău
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Un copil care face teme cu mama sa
De ce copiii gifted se simt nemotivați sau se levenesc
Copiii gifted sunt acei copii care demonstrează un nivel excepțional de inteligență, creativitate sau talent într-un anumit domeniu, comparativ cu alți copii de aceeași vârstă. În ciuda faptului că au aceste abilități, mulți părinți......
De ce copiii gifted se simt nemotivați sau se levenesc
2
O mamă epuiazată în parc
Ce este „încărcătura mentală a mamelor”. Se vorbește prea puțin despre ea
În ultimii ani, s-a discutat mult despre „încărcătura mentală a mamelor”. Deși tot mai mulți oameni conștientizează această problemă, multe familii încă se luptă cu împărțirea echitabilă a responsabilităților. Ce este......
Ce este „încărcătura mentală a mamelor”. Se vorbește prea puțin despre ea
3
Un bol plin cu supă cremă de morcovi și catofi dulci pentru copii
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
În zilele în care vrei să-i surprinzi pe cei mici poți să încerci să prepari o rețetă de supă cremă de morcovi și cartof dulce. Această supă de morcovi și cartofi dulci este cremoasă, reconfortantă și plină de savoare. Supa este......
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
4
Femeie însărcinată, îmbrăcată cu o bluză mov și pantaloni albi, care stă în living, având în spate un televizor, puțin aplecată, ținând o mână pe spate și una sub burtă, ilustrând înțepăturile vaginale în sarcină
Înțepăturile vaginale în sarcină. Care sunt cauzele acestora și când să discuți cu un medic
Atunci când te apropii de sfârșitul sarcinii, te poți confrunta cu diferite tipuri de simptome, mai mult sau mai puțin ciudate. De exemplu, la un moment dat, poți simți o înțepătură fulgerătoare în vagin, care durează mai puțin de un......
Înțepăturile vaginale în sarcină. Care sunt cauzele acestora și când să discuți cu un medic
5
Copil alergic la polen stă pe iarbă și strănută
Mituri și adevăruri despre alergiile de primăvară la copii
Alergiile de primăvară – realitate sau exagerare? Mulți părinți se întreabă dacă micuții lor chiar suferă de alergii sezoniere sau dacă simptomele sunt doar o răceală banală. În plus, circulă o mulțime de mituri despre alergiile......
Mituri și adevăruri despre alergiile de primăvară la copii
Parteneri
Cele mai noi
Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală
17 aprilie, 17:44
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
16 aprilie, 10:27
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
14 aprilie, 13:17
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Copil agresiv
9 aprilie, 12:21
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Fetiță este încântată de porția de paste cu legume
7 aprilie, 16:22
Rețete de mâncăruri vegetariene pentru copii
Rețete de mâncăruri vegetariene pentru copii
Un tată care îi dă mâncare copilului
2 aprilie, 06:53
Fraze comune pe care tații le spun copiilor lor și care, de fapt, sunt forme de manipulare, potrivit specialiștilor
Fraze comune pe care tații le spun copiilor lor și care, de fapt, sunt forme de manipulare, potrivit specialiștilor
Închide