Reclamă

Metoda Lamaze. De ce să mergi la astfel de curs

Metoda Lamaze este una dintre cele mai utilizate metode de pregătire pentru nașterea naturală, care a fost dezvoltată de obstetricianul francez Fernand Lamaze. Acesta a introdus, în 1951, o metodă de naștere prin încorporarea unor tehnici pe care le-a observat în Rusia.

Publicat: 29 octombrie 2023, 07:00
Femei însărcinate, care stau pe mingi mari, colorate, alături de partenerii lor și un specialist, la un curs la care predă metoda Lamaze
La un curs la care se predă metoda Lamaze vei afla tot ce trebuie să știi despre travaliul și naștere, dar și despre perioada de după naștere / Shutterstock

Apoi, în 1958, fizioterapeutul Elisabeth Bing și Marjorie Karmel, care a născut cu DR. Lamaze și este autoarea cărții „Thank You, Dr.Lamaze“ s-au întâlnit și au început să lucreze împreună pentru a preda metoda Lamaze la cât mai multe femei. În 1960, ele au format ASPO/Lamaze, care acum se numește Lamaze International, o organizație non-profit, compusă din părinți, doula, furnizori de asistență medicală și alți profesioniști din domeniul sănătății.

Femeile însărcinate pot participa la un asfel de curs împreună cu partenerul sau doula.  Pe parcursul orelor, tu și partenerul sunteți încurajați să vă împărtășiți gândurile, temerile și sentimentele și sunteți învățați să aveți încredere unul în celălalt și să lucrați împreună.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ce vei învăța despre metoda Lamaze la un curs specializat

Filozofia Lamaze este de a promova „nașterea este normală, naturală și sănătoasă“ și că „femeile au dreptul de a naște fără intervenții medicale de rutină“, conform Lamaze International.

Reclamă

De asemenea, femeile sunt învățate să îți dea consimțământul atunci când sunt necesare intervenții sau administrarea de medicamente pentru ameliorarea durerii. Iată care sunt principalele lucruri pe care le vei învăța la un astfel de curs:

  • Travaliul trebuie să pornească de la sine, excepție făcând cazul în care există motive medicale și trebuie indus.
  • Femeile trebuie încurajate să fie active și să-și schimbe pozițiile în timpul travaliului, iar nașterea pe spate trebuie evitată.
  • Pe parcursul travaliului, mamele ar trebui să aibă sprijinul partenerului  sau a unei doula.
  • Trebuie evitate intervențiile medicale inutile.
  • Femeile ar trebui să urmeze îndemnurile corpului lor de a împinge.
  • Mama și bebelușul trebuie să stea împreună de la naștere.

La ce ar trebui să te aștepți la un curs care aplică metoda Lamaze?

Cursul Lamaze constă într-un anumit număr de ore, la care trebuie să participi cu partenerul sau persoana care va fi lângă tine când vei naște. Ar trebui să te înscrii la un astfel de curs în trimestrul 3 de sarcină. Iată care sunt principalele teme abordate:

  • Cum să fii activă și informată pe parcursul travaliului și al nașterii.
  • Tehnici de respirație concentrată, special dedicate travaliului.
  • Tehnici de relaxare și strategii naturale care să te ajute să ameliorezi durerile din travaliu, precum masajul, hidroterapia, mersul pe jos, dar și cum să-ți schimbi poziția.
  • Sfaturi pentru ca partenerul sau doula să te încurajeze și să te sprijine în timpul travaliului.
  • Valoarea sprijinului profesional individual în timpul travaliului.
  • Cum să comunici cu echipa de asistență medicală pentru ca nevoile tale să fie satisfăcute.
  • Ce complicații care ar putea surveni în timpul travaliului și al nașterii și ce intervenții medicare ar putea fi necesare.
  • Despre anestezia epidurală și alte opțiuni pentru ameliorarea durerii cu medicamente.
  • Cum să interacționezi cu bebelușul din primele secunde de la naștere.
  • Beneficiile alăptării.
Te-ar mai putea interesa și
O femeie însărcinată care stă pe canapea si are în spatele ei o doula care îi face masaj
Ce este o doula și care e rolul ei. Cum te poate ajuta înainte și după naștere
Ce este o doula și care e rolul ei. Cum te poate ajuta înainte și după naștere
articol cu video
Alina Bordea și Laura Cosoi, împreună la interviul DePărinți.ro
Alina Bordea a vorbit despre ce se întâmplă cu mama și copilul în timpul unei nașteri naturale la DePărinți.ro | Parenting 2.0 cu Laura Cosoi
Alina Bordea a vorbit despre ce se întâmplă cu mama și copilul în timpul unei nașteri naturale la DePărinți.ro | Parenting 2.0 cu Laura Cosoi
O femeie care a fost fotografiată în timpul travaliului, într-o sală de nașteri
Ce trebuie să știi despre nașterea naturală
Ce trebuie să știi despre nașterea naturală
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
6
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
7
O fetiță care joacă cărți
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Crazy Eights este un joc clasic de cărți, potrivit pentru toate vârstele. Află cum se joacă Crazy Eights și descoperă sfaturi utile care îi vor ajuta pe cei mici să joace și să câștige. Dacă vrei un joc de cărți ușor de învățat,......
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Cele mai noi
femeie care își ține mâna în zona abdominală și se află într-o baie
10:44
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă
femeie care are un calendar în mână și își ține mâna la burtă
12 iunie, 14:53
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii
Sandalele sunt dintre cele mai bune alegeri pentru încălțămintea pentru sezonul cald. Vezi care sunt avantajele purtării sandalelor pentru copii
10 iunie, 15:17
Care sunt avantajele purtării sandalelor pentru copii?
Care sunt avantajele purtării sandalelor pentru copii?
Bebeluș care zâmbește și i se văd dinții de lapte din față, de sus și jos, și este îmbrăcat cu un maiou alb și salopetă gri
9 iunie, 10:03
Îngrijirea dinților de lapte: sfaturi pentru o igienă corectă
Îngrijirea dinților de lapte: sfaturi pentru o igienă corectă
Un tată care se joacă cu cei doi copii ai săi și le sporește fericirea
5 iunie, 10:03
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic
Un bol plin cu piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă
2 iunie, 09:56
Piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă
Piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă
Închide