Există două tipuri de sarcină molară: sarcina molară completă și sarcina molară parțială. În cazul sarcinii molare complete, țesutul placentar se umflă și pare să formeze niște chisturi pline cu lichid. Sarcina molară parțială, poate conține placentă cu țesut regulat, cât și neregulat și embrion, care nu poate supraviețui.
Tot ce trebuie să știi despre sarcina molară
La început, o sarcină molară poate părea o sarcină obișnuită. Aceasta poate fi descoperită în timpul primei ecografii de sarcină. De cele mai multe ori, sarcina molară cauzează simptome care pot include:
ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
- Sângerări de culoare maro închis până la roșu aprins, în primele trei luni de sarcină.
- Greață și vărsături severe.
- Uneori, chisturi asemănătoare cu niște grefe care trec din vagin.
- Presiune sau durere pelviană.
Datorită modalităților îmbunătățite de detectare a unei sarcini molare, majoritatea sunt descoperite în primul trimestru. Dacă nu este găsită în primele trei luni, simptomele unei sarcini molare ar putea include:
Reclamă
- Un uter care crește rapid și este prea mare la începutul sarcinii.
- Preeclampsie, o afecțiune care provoacă tensiune arterială ridicată și proteine în urină, înainte de 20 de săptămâni de sarcină.
- Chisturi ovariene.
- Tiroida hiperactivă, cunoscută și sub numele de hipertiroidism.
Citește și
Infecțiile cu candida în sarcină: simptome, cauze și tratament
Reclamă
Sarcina molară: posibile efecte adverse
În cazuri foarte rare, femeile care au avut sarcini molare vor putea dezvolta două probleme grave: o „mola“ invazivă sau coriocarcinom. Aceste afecțiuni sunt mai susceptibile să apară după sarcini molare complete, decât după sarcini molare parțiale.
„Molele“ invazive sunt mai frecvente decât coriocarcinomul și apar atunci când acestea cresc în stratul muscular al uterului. Riscul de a dezvolta „mola“ invazive crește cu cât sarcina continuă mai mult timp fără tratament și se poate dezvolta înainte sau după tratamentul chirurgical. „Molele“ invazive apar în principal după sarcini molare, dar ocazional se vor dezvolta după avort spontan sau naștere la termen.
Coriocarcinomul este un tip de cancer care se poate dezvolta la nivelul placentei și se poate răspândi în organism. Tumorile cresc din celule care în mod normal s-ar dezvolta în placentă. Deși este grav, acest cancer cu creștere rapidă este aproape întotdeauna tratabil prin chimioterapie.
Factorii de risc
O sarcină molară anterioară și vârsta maternă avansată pot crește șansele de a avea o sarcină molară. Însă poate apărea și fără a avea vreun factor de risc.
Iată câțiva dintre cei mai cunoscuți factori de risc pentru sarcina molară:
- Vârsta maternă mai mică de 20 de ani sau mai mare de 35 de ani.
- Alimentația deficitară (mai exact, consumul scăzut de caroten alimentar, care se găsește în fructele și legumele portocalii, cum ar fi morcovii, caisele și cartofii dulci, și grăsimi animale).
- O sarcină molară anterioară.
- Avort spontan anterior.
Sarcina molară: diagnostic
Cele mai multe sarcini molare sunt diagnosticate în primul trimestru, atunci când bătăile inimii nu devin detectabile. Același lucru poate fi valabil și în cazul unor avorturi spontane ratate.
De obicei, diagnosticul este confirmat la ecografie, care dezvăluie absența unui embrion sănătos și o placentă anormală, care arată ca un ciorchine de struguri.
Cauzele sarcinii molare
Sarcina molară este cauzată de anomalii cromozomiale ale ovulului și/sau ale spermatozoizilor și, respectiv ale embrionului rezultat, care perturbă modul în care acesta se dezvoltă. Într-o sarcină molară, materialul genetic este imperfect sau lipsește, ceea ce face ca o tumoare să crească în uter în locul unui embrion și al unei placente sănătoase.
Cum se tratează sarcina molară
Unele sarcini molare se vor pierde fără intervenție, dar dacă sunt depistate printr-o ecografie, medicii recomandă, de obicei, chiuretajul sau medicația pentru a reduce riscul de complicații ulterioare. De obicei, prin chiuretaj se pot elimina atât sarcina molară completă, cât și sarcina molară parțială.
Cu toate acestea, în aproximativ 20% dintre cazuri, o parte din țesutul anormal poate rămâne, ceea ce poate cauza boala trofoblastică gestațională.
Chimioterapia poate fi utilizată pentru a micșora creșterea țesutului, însă țesutul anormal crește prin peretele uterin, pot apărea sângerări severe, uneori amenințătoare de viață. Rareori, sarcinile molare ar putea apărea în sarcinile gemelare cu o „mola“ hidatiformă alături de o sarcină viabilă. În aceste cazuri, continuarea sarcinii poate prezenta riscuri grave pentru sănătatea mamei. De fapt, există un risc semnificativ de apariție a bolii trofoblastice gestaționale, iar mulți aleg să întrerupă sarcina.
Dacă este lăsată netratată, sarcina molară poate avea efecte adverse materne grave, inclusiv ruptura uterului. Cu toate acestea, majoritatea sarcinilor molare sunt depistate și tratate suficient de devreme în timpul sarcinii pentru a evita complicațiile periculoase.
Monitorizarea medicală
Din cauza riscului de a dezvolta o „mola“ invazivă sau un coriocarcinom, medicii recomandă ca femeile care au avut sarcini molare să fie monitorizate timp de câteva luni. Tratamentul include, de obicei, teste de sânge hCG săptămânale sau lunare.
Monitorizarea durează, de obicei, de la șase luni la un an. Dacă femeia are trei teste de sânge hCG consecutive negative, cel mai probabil se află în afara zonei de pericol. Unii medici sunt mai puțin agresivi în ceea ce privește monitorizarea femeilor care au avut sarcini molare parțiale, deoarece șansele de complicații sunt mai mici.
Citește și
Boala obrajilor pălmuiți: cauze, manifestări, diagnostic
