Bogdan Pascu poate fi găsit pe endocrinologiepediatrica.ro, la spital de stat, dar și la o clinică privată. Cu toate acestea, invitatul Laurei Cosoi spune că părinții sunt primii care ar trebui să observe schimbările la corpul copilului lor și să nu se îngrijoreze din prima în ceea ce privește dezvoltarea celor mici.
Bogdan Pascu a vorbit despre tulburările de creștere la copii la DePărinți.ro
Cum obezitatea pediatrică a crescut mult în ultimii ani, medicii endocrinologi sunt cei care trag un semnal de alarmă. Specialiștii le oferă părinților reperele de care au nevoie pentru a-și da seama când ceva nu este normal la corpul copilului lor. Medicii sunt cei care sunt în măsură să pună un diagnostic corect și nu comparația cu alți copii sau aproximările de greutate ori înălțime.
-De unde știu când e important să duc copilul la un consult de prevenție?
-În primul rând nu e necesară o prevenție reală. Prevenția reală o face părintele acasă împreună cu medicul pediatru și medicul de familie. Prevenția în cazul copiilor înseamnă monitorizarea lor pe curbele de creștere. Acestea sunt unealta cea mai importantă pe care o are un părinte, monitorizând înălțimea și greutatea și văzând evoluția copilului în timp. Așa putem să ne dăm seama dacă avem o problemă din punct de vedere endocrinologic.
-Care este perioada în care trebuie să urmărim copilul ca să ne dăm seama că există modificări?
-Depinde foarte mult de vârstă. Dacă vorbim de primul an de viață, automat copilul este măsurat și cântărit excesiv de toți părinții. După primul an de viață, ar trebui monitorizați din 6 în 6 luni pentru că înălțimea nu variază atât de rapid. Cântăritul se face mult mai des și se poziționează copilul strict pe curbele de creștere ale greutății.
-Când ne îngrijorăm?
-Dacă vobim de înălțime, faptul că unul dintre părinți este cu statură mai joasă, nu înseamnă că și copilul trebuie să fie așa. Iar dacă unul dintre părinți este cu statură mai joasă și nu a fost diagnosticat, nu înseamnă că în 2024 nu poți schimba lucrurile acestea. Mă îngrijorez atunci când un copil nu ia suficienți centrimetri în înălțime. Dacă viteza lui de creștere este mai joasă de anumiți parametrii, 5 cm pe an, atunci mă îngrijorez. E un motiv important să fac o evaluare specializată.
Evaluarea se face abia după un an de zile de monitorizare pentru că un copil poate crește diferit în anotimpurile anului.
Ce spune Bogdan Pascu despre obezitatea pediatrică
Dacă un copil crește în greutate 10 kilograme pe an, dacă face mici depozite de țesut adipos gras, nu trebuie așteptată soluția salvatoare din partea unui medic endocrinolog. Părinții sunt primii care ar trebui să intervină. Primii pași sunt legați de adaptarea alimentație și de implicarea celor mici în activități fizice.
-Când ne îngrijorăm că a luat copilul în greutate?
-Copiii cresc și în înălțime și în greutate. Și atunci, nu e oportun să folosesc indicele de masă corporală ca la un adult. Trebuie să poziționez acel indice de masă corporală pe curbele de creștere, astfel încât să-l pot compara cu restul copiilor de vârsta și de sexul lui.
-Ce faci dacă copilul nu crește în înălțime, dar crește în greutate?
-Există o legătură între cele două. De cele mai multe ori, slaba creștere în înălțime este asociată unei greutăți scăzute. Majoritatea cazurilor de statură joasă sunt asociate unei greutăți joase. În momentul în care am un copil cu creștere în greutate și văd că nu crește în înălțime, e un semnal de alarmă foarte important. Este anormal ca un copil să crească în greutate și să nu crească în înălțime.
Ai aici toate edițiile sezonului 2 DePărinți.ro | Parenting 2.0, emisiune disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.
Pubertatea precoce, o îngrijorare pentru majoritatea părinților
În zilele noastre, trendul este ca cei mici să aibă o creștere mult mai mare în greutate decât în înălțime. Creșterea obezității în rândul populației pediatrice este foarte mare. Vestea bună e că organismul nostru e foarte inteligent. Dacă trupul se lățește și greutatea crește, înălțimea crește și ea pentru că organismul vrea ca trupul să se subțieze, să-l apere de greutatea excesivă.
Problema apare atunci când cei mici ajung la pubertate. În această perioadă a vieții, copiii cu greutate crescută au un salt mai mic de creștere.
-Când apare pubertatea precoce, care e vârsta la care apare?
-Pubertatea precoce, ca definiție în carte, este un debut al pubertății mai devreme de vârsta de 8 ani la fete și 9 ani la băieți. Acest debut înseamnă creșterea sânilor la fete, nu neapărat pilozitatea sau transpirația, și dezvoltarea testiculelor la băieți. Sub 8 ani este mult prea devreme, după vârsta asta există o zonă de tranziție, de trecere către noul normal.
-Când e ceva grav și copilul are nevoie de tratament pentru a opri nivelul de estrogen?
-Este ceva grav în momentul în care în spatele pubertății precoce nu este stric natura lucrurilor, ci o formațiune tumorală și se poate întâmpla asta. Este grav în momentul în care debutul este în jurul vârstei de 5 - 6 ani și statura viitoare a copilului este mult afectată. Începerea pubertății la 5 - 6 ani se traduce în finalul pubertății la 8 - 9 ani.
-La ce vârstă se dezvoltă maximum un copil? Sportul ajută sau încurcă creșterea?
-99% din fete își ating talia finală la vârsta de 14 ani, 14 ani și jumătate vârstă osoasă. E o diferență între vârsta cronologică și vârsta osoasă. 99% dintre băieți își ating talia finală la vârsta osoasă de 16 ani, 16 ani și jumătate. Vârsta osoasă se aproximează printr-o radiografie de pumn. Endocrinologii și radiologul compară cu anumite atlase și stabilesc vârsta oaselor. În momentul în care cartilajele de creștere s-au închis, considerăm oprită creșterea în înălțime.
Tratamentul pentru stoparea pubertății precoce este gratuit în România
Alimentația influențează enorm declanșarea pubertății precoce. Creșterea incidenței de obezitate a determinat avalanșa de cazuri de pubertate precoce. Soia, anumite ceaiuri, lavanda, pot determina apariția acestui tip de pubertate la o vârstă fragedă. Recomandarea este ca varietatea să existe în farfurie și în toate aspectele vieții.
-Există tratament pentru a stopa pubertatea precoce?
-Da. Pubertate înseamnă o declanșare a axei hormonale. Ea este blocată mai mult timp, se dezinhibă și încep hormonii să curgă și se duc spre ovare sau testicule. Există un protocol național în baza căruia se tratează copiii cu pubertate precoce. Tratamentul este asigurat și este gratuit pentru toți copiii care se încadrează în acest protocol. În momentul în care tratezi, pubertatea se oprește.
Nu există efecte adverse la acest tratament, doar stresul copilului față de tratament pentru că acesta este unul injectabil. Injecția se face lunar, dar există și o injecție care se face la trei luni. Reacțiile pot fi doar cele locale.
Ce teste se pot face în cabinetul medicului endocrinolog
Statura joasă este o formă de impact pshilogic enorm pentru copii. Comparația cu ceilalți poate fi dăunătoare pentru sănătatea mintală a celor mici. De aceea e foarte important ca părinții să știe cum să gestioneze aceste situații și să le explice celor mici schimbările din organismul lor.
Părinții trebuie să mai știe că un medic endocrinolog va lucra mereu în echipă cu un medic psiholog. Cei doi pot ajuta copilul să înțeleagă și să treacă mai ușor peste această dezvoltare precoce.
-Se poate ca un copil care nu ajunge la o statură medie pentru România să fie sănătos?
-Da. Dacă au statură joasă, nu înseamnă că și indentific o problemă la toți. Există foarte mulți cu statură joasă constituțională sau statură joasă familială. Dar pentru a mă asigura că nu există ceva în spate, întotdeauna trebuie să verific.
-Ce teste se pot face în cabinetul medicului endocrinolog?
-De cele mai multe ori radiografia de pumn este partea consultului plus analize de sânge, hormonale, pentru a vedea echilibrul hormonilor care sunt implicați în creștere, evaluarea greutății.
-Ce este saltul de creștere și cât de dureros este?
-Majoritatea băieților îl experimentează. Durerile acelea sunt comune în contextul saltului. E foarte greu să formezi matricea osoasă atât de repede. Ce se întâmplă atunci e complet diferit de orice altă etapă a vieții noastre și a creșterii.
-La ce vârstă poți discuta cu copilul despre pubertate?
-După noul normal, 8 ani, 8 ani și jumătate ar trebui să discuți. De cele mai multe ori, dacă pubertatea precoce începe mai devreme, mama poate observa și discuțiile ar trebui să înceapă. E foarte important ca copilul să știe la ce să se aștepte, care sunt schimbările care pot apărea.