Reclamă

Cum să eviți germenii când călătorești cu copiii

Uneori, călătoriile cu copiii pot fi pe cât de amuzante, pe atât de stresante, mai ales că aceștia pun mâinile peste tot și pot fi în pericol să se îmbolnăvească. Acest lucru se întâmplă când stai cu copiii în spații înghesuite, precum cabinele de avion, sau când aceștia pun mâinile peste tot, fie că este vorba despre scaunele din aeroport sau covorul din camera de hotel. Evident că nimeni nu-și dorește să-și petreacă vacanța având copiii bolnavi, de aceea, este important să înveți cum să eviți germenii când călătorești.

Familie, compusă din tată, care ține de mână un băiețel și în cealaltă mână ține un troller galben și mama, care ține în mână un troller rubiniu și o fetiță în brațe, toți se îndreaptă spre aeroport, ilustrând cum să eviți germenii când călătorești cu copiii
Dacă cineva de lângă tine nu își acoperă gura când tușește sau strănută, roagă-l să o facă, chiar dacă te simți stânjenit să-i ceri asta / Shutterstock

Așadar, experții spun că nu ar fi rău să iei câteva măsuri de precauție. De exemplu, spălatul frecvent al mâinilor cu apă caldă și săpun, sunt esențiale pentru a împiedica germenii să îmbolnăvească copiii în timpul călătoriilor. Dar, ia în considerare și faptul că unii copii sunt pur și simplu mai predispuși la îmbolnăviri atunci când călătoresc decât alții.

Cum să eviți germenii când călătorești în 3 pași

Dacă intenționezi să călătorești cu un nou-născut sau cu un copil, care are imunitatea scăzută, cel mai bine ar fi să discuți cu medicul despre precauții speciale. În plus, trebuie să fii atentă la două aspecte care duc la apariția bolilor: copiii duc mâinile sau obiectele la gură și nu sunt atenți la igiena mâinilor. Iată câteva strategii pe care le poți folosi pentru a ține bolile la distanță atunci când călătorești cu copiii

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
Reclamă

1. Asigură-te că cei mici sunt la zi cu vaccinările atunci când călătoresc

Verifică dacă le-au făcut pe cele de rutină, conform calendarului de vaccinare. De asemenea, verifică-le și pe cele opționale, precum cel împotriva rujeolei, tusei convulsive și alte boli grave. De asemenea, ai putea lua în considerare și vaccinul antigripal anual. Acesta este de recomandat de la vârsta de șase luni în sus. Acesta protejează copilul și ajută la reducerea nivelului general de transmitere a gripei.

2. Practică o bună igienă a mâinilor

Spălarea mâinilor des, în special înainte de mese, este modul numărul unu de a preveni îmbolnăvirea. Acest lucru se aplică atât acasă, cât și în timpul călătoriilor. Desigur, ar trebui să-i ajuți pe copiii mici să se spele pe mâini și să-i înveți pe cei mai mari cum să o facă singuri. Folosește apă caldă și săpun și freacă mâinile timp de 20 de secunde, apoi clătește și uscă. În timp ce faci acest lucru, încurajează-ți copiii să nu pună mâinile pe obiecte sau să le ducă în gură. 

3. Ia cu tine un dezinfectant de mâini pe bază de alcool

Copiii ar trebui să se spele pe mâini cu apă și săpun atunci când pot. Însă ar trebui să ai la dispoziție un gel dezinfectant sau șervețele cu alcool, atunci când apa și săpunul nu sunt disponibile. Acest lucru este deosebit de important în locurile în care poate fi dificil să ajungeți la o toaletă, cum ar fi în parcurile de distracții sau chiar în avioane.

Asigură-te că cei mici își freacă mâinile cu dezinfectant, până se usucă. Dacă poți vedea murdărie pe mâinile lor, dezinfectantul de mâini nu va fi suficient. Dezinfectanții de mâini sunt periculoși pentru copii dacă sunt înghițiți. Așa că, depozitează-i într-un loc sigur, departe de copiii mici și supraveghează utilizarea lor.

Descoperă cum să eviți germenii când călătorești cu avionul

Avioanele și-au căpătat reputația de a răspândi răceala și gripa, în timpul călătoriilor. Îngrijorările legate de microbii din avion se concentrează adesea pe calitatea aerului. Dar, potrivit unor experți, o preocupare mai mare o reprezintă suprafețele avioanelor. Dacă ești îngrijorată de germenii din avion, ia în considerare aceste măsuri:

Reclamă
  • Dezinfectează zonele cu grad ridicat de atingere. Germenii persistă mai mult timp pe materialele neporoase, cum ar fi plasticul. Șterge suprafețele, cum ar fi mesele, cotierele scaunelor și mânerele ușilor de la toaletă, cu un șervețel sau gel pe bază de alcool, înainte ca cel mic să le folosească. Având în vedere timpul scurt de curățare dintre zboruri, aceste zone nu sunt întotdeauna igienizate corespunzător.
  • Evită să atingi suprafețele din toalete. Atunci când speli mâinile copilului într-un avion sau într-o toaletă publică, închide robinetul cu un prosop de hârtie. Apoi, folosește un alt prosop de hârtie pentru a usca mâinile și pentru a deschide ușa.
  • Adu-ți propriile pături și perne. Dacă păturile sau pernele din avion nu sunt livrate într-un pachet, sunt șanse ca acestea să fie folosite. 
  • Bea apă îmbuteliată. Apa poate conține bacterii, care te pot îmbolnăvi. De aceea, este de preferat să folosești apă îmbuteliată.
  • Roagă pasagerii bolnavi din apropiere să respecte regulile de etichetă pentru răceală și gripă. Dacă cineva de lângă tine nu își acoperă gura când tușește sau strănută, roagă-l să o facă. În plus, asigură-te că și tu faci același lucru.
  • Pune distanță între copilul tău și pasagerii bolnavi. Întreabă însoțitorul de zbor dacă tu și copilul tău puteți să vă mutați pe un alt rând. Dacă acest lucru nu este posibil, ia locul de lângă persoana bolnavă, în loc să-ți așezi copilul acolo.

Alte sfaturi de călătorie pentru combaterea germenilor

Mai sunt câteva lucruri de care ar trebui să ții cont pentru a ține cât mai departe germenii.

Hoteluri. Un studiu a constatat că, atunci când persoanele răcite au rămas peste noapte în camere de hotel, multe suprafețe au rămas contaminate cu rinovirus, timp de cel puțin o zi. Experții în sănătate subliniază că majoritatea camerelor de hotel sunt mai bine curățate decât majoritatea locuințelor. Cu toate acestea, aceștia sugerează să ștergi telecomenzile, întrerupătoarele de lumină, telefoanele, mânerele ușilor, mânerele scaunelor de toaletă, mânerele robinetelor și alte zone de mare atingere, ca măsură de precauție atunci când călătorești cu copii.

Parcuri de distracții. Ai grijă ce mâncați. Evită alimentele care ar fi putut sta afară, pentru o perioadă lungă de timp. Deoarece nu poți șterge suprafețele pline de germeni din parcurile de distracții, igiena mâinilor este deosebit de importantă.

Piscine și parcuri acvatice. Pune copiii să se clătească înainte și după ce intră în piscină și se joacă în parcurile acvatice. În plus, învață-i să evite înghițirea apei din aceste locuri. Acestea pot fi locuri de reproducere a conjunctivitei, a virusurilor de piele și a Cryptosporidium (care provoacă diaree apoasă) și Giardia. Din păcate, clorul nu ucide toate bacteriile. 

Te-ar mai putea interesa și
Femeie care se vaccinează
Vaccinul HPV e la fel de eficient și pentru fete și pentru băieți. De ce este atât de importantă imunizarea lor
Vaccinul HPV e la fel de eficient și pentru fete și pentru băieți. De ce este atât de importantă imunizarea lor
Mămică, care stă așezată, cu bluza gri ridicată în timp ce alăptează bebelușul, ținându-i capul cu mâna și este acoperită pe picioare cu o pătură gri cu motive florale negre, ilustrând dezvoltarea sistemului imunitar al bebelușilor
Dezvoltarea sistemului imunitar al bebelușilor și cum să contribui la stimularea lui 
Dezvoltarea sistemului imunitar al bebelușilor și cum să contribui la stimularea lui 
Bebeluș care stă dezbrăcat și se uită la o seringă galbenă, care i se apropie de braț, pentru a primi unul dintre vaccinurile din schema națională de vaccinare a copiilor
Schema națională de vaccinare a copiilor
Schema națională de vaccinare a copiilor
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Copil își roade unghiile
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
Te-ai întrebat vreodată ce face diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii la copii? De multe ori, e greu să le diferențiezi, dar înțelegerea acestora poate face o mare diferență în abordarea corectă și în......
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
6
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
7
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Parteneri
Cele mai noi
O fetiță care joacă cărți
8 mai, 09:50
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Carucioare practice: O mamă își plimbă copilul în cărucior.
28 aprilie, 18:58
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală
17 aprilie, 17:44
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
Fetiță este încântată de porția de paste cu legume
7 aprilie, 16:22
Rețete de mâncăruri vegetariene pentru copii
Rețete de mâncăruri vegetariene pentru copii
Un tată care îi dă mâncare copilului
2 aprilie, 06:53
Fraze comune pe care tații le spun copiilor lor și care, de fapt, sunt forme de manipulare, potrivit specialiștilor
Fraze comune pe care tații le spun copiilor lor și care, de fapt, sunt forme de manipulare, potrivit specialiștilor
Un copil care face teme cu mama sa
1 aprilie, 07:06
De ce copiii gifted se simt nemotivați sau se levenesc
De ce copiii gifted se simt nemotivați sau se levenesc
Închide