Reclamă

Lasă copilul să preia inițiativa: iată ce spune un studiu despre acest fapt

Cu toții ne dorim să ne protejăm cât mai mult copiii și să le facem toate poftele. Cu toate acestea, cel mai recent studiu arată că există momente când este mai bine să lași copilul să preia inițiativa. Și să-și gestioneze cum știe mai bine propriile activități. Cercetarea condusă de Jelena Obradović, profesor asociat la Stanford Graduate School of Education, scoate în evidență importanța găsirii unui echilibru între îndrumare și autonomie în creșterea și educația copiilor.

Mama și fetița gătesc împreună
Studiile arată că micuții care au fost lăsați să preia inițiativa sunt mai independenți și mai curajoși / Shutterstock

Cercetarea condusă de Jelena Obradović aduce în discuție importanța implicării echilibrate a părinților în activitățile copiilor lor. Sugerând că un exces de îndrumare poate submina dezvoltarea acestora. Studiul, realizat de către Obradović și echipa sa, a fost publicat recent în Journal of Family Psychology. El oferă o perspectivă nouă asupra modului în care părinții pot influența comportamentul și evoluția copiilor lor.

Lasă copilul să preia inițiativa

Cercetarea se concentrează pe comportamentul părinților în timpul activităților în care copiii sunt activ implicați. S-au aplecat asupra activităților de joacă, curățarea jucăriilor sau rezolvarea unor probleme. Rezultatele au arătat faptul că părinții care intervin excesiv, oferind instrucțiuni, corecții sau sugestii chiar și atunci când copiii sunt deja ocupați cu o activitate, pot avea un impact negativ asupra capacității copiilor de a-și regla comportamentul și emoțiile în alte momente.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Studiul a implicat observația comportamentului a 102 de copii cu vârste între 4 și 6 ani. Dar și a părinților lor, într-un mediu de laborator. Prin analizarea detaliată a interacțiunilor dintre părinți și copii, cercetătorii au identificat schimbări subtile în modul în care părinții se implică în activitățile copiilor lor.

Reclamă

De asemenea, studiul a arătat că o implicare prea mare din partea părinților în timpul activităților copiilor poate avea consecințe neașteptate. Chiar și atunci când copiii sunt implicați activ în jocuri sau alte activități, intervenția excesivă a părinților poate submina capacitatea lor de a-și regla comportamentul și emoțiile în alte situații. De asemenea, această intervenție excesivă poate afecta abilitățile executive ale copiilor. Spre exemplu, le poate afecta capacitatea de a-și gestiona atenția și impulsurile.

De ce este important să găsești un echilibru

Deși implicarea părinților este esențială pentru dezvoltarea abilităților cognitive și emoționale ale copiilor, excesul poate fi dăunător. Obradović subliniază importanța găsirii unui echilibru în interacțiunea cu copiii, permițându-le acestora să preia inițiativa și să-și dezvolte independența.

Totodată, studiul are relevanță și în contextul tranziției copiilor către școala primară. Acolo unde aceștia trebuie să își dezvolte abilitățile de autoreglare și independență fără ajutorul direct al părinților. Găsirea unui echilibru în interacțiunile cu copiii este esențială pentru pregătirea lor pentru această etapă crucială.

În plus, acest studiu este relevant nu doar în cadrul familiei. Ci chiar și în contextul educației și creșterii copiilor în instituțiile de învățământ. Într-o societate care valorizează adesea performanța și conformitatea, este important să se acorde atenție și să se încurajeze inițiativa și creativitatea copiilor în procesul lor de învățare.

Reclamă

În concluzie, studiul condus de Jelena Obradović subliniază importanța implicării echilibrate a părinților în activitățile copiilor lor. Dar și necesitatea găsirii unui echilibru între îndrumare și libertatea de inițiativă a copiilor. Această abordare poate contribui la dezvoltarea armonioasă și autonomă a copiilor în diferite etape ale vieții lor.

Te-ar mai putea interesa și
O bunică cu nepoțelul bebeluș în brațe
Țara în care bunicii pot fi plătiți pentru a avea grijă de nepoți. Legea a intrat în vigoare pe 1 iulie 2024
Țara în care bunicii pot fi plătiți pentru a avea grijă de nepoți. Legea a intrat în vigoare pe 1 iulie 2024
Mama o ține pe fiica ei de mâini și îi explică ceva
Cum îl determini pe copil să coopereze
Cum îl determini pe copil să coopereze
Femeie stă pe podea și privește tristă pe geam
5 semne că ai fost crescută de un părinte reactiv
5 semne că ai fost crescută de un părinte reactiv
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
6
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
7
O fetiță care joacă cărți
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Crazy Eights este un joc clasic de cărți, potrivit pentru toate vârstele. Află cum se joacă Crazy Eights și descoperă sfaturi utile care îi vor ajuta pe cei mici să joace și să câștige. Dacă vrei un joc de cărți ușor de învățat,......
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Parteneri
Drob de pui mozaic, pentru masa de Paște
Rețete Fel De Fel
Drob de pui mozaic, pentru masa de Paște
Drob de pui mozaic este una dintre acele rețete care adună în ea gustul meselor de sărbătoare, dar și simplitatea bucătăriei de acasă. Spre deosebire de drobul clasic de miel, această variantă este mai ușoară, mai fină și mai potrivită pentru toate gusturile, inclusiv pentru cei care preferă preparatele mai delicate. Aspectul mozaic nu este doar un detaliu vizual, ci și o expresie a echilibrului dintre ingrediente: bucăți de ficat de pui, ouă fierte, verdeață proaspătă și compoziția legată cu ou crud, toate îmbinate într-o textură care rămâne fragedă și suculentă. În bucătăria tradițională românească, drobul are un loc bine definit, mai ales în perioada sărbătorilor pascale. În multe gospodării, fiecare familie are propria variantă, transmisă din generație în generație, cu mici ajustări în funcție de preferințe. Varianta de pui a apărut tocmai din dorința de a păstra tradiția, dar într-o formă mai accesibilă și mai ușor de pregătit. Ceea ce face acest drob deosebit este felul în care ingredientele nu sunt complet mărunțite, ci lăsate în bucăți vizibile. Astfel, fiecare felie spune o poveste: gălbenușul galben intens, albușul alb, ficatul fraged și verdeața care aduce prospețime. Este un preparat care arată bine fără eforturi de decor complicate și care impresionează prin naturalețe. Prepararea nu este dificilă, dar cere atenție la detalii, mai ales la proporția dintre ingrediente și la coacere. Dacă este făcut corect, drobul rămâne suculent, nu se sfărâmă și se taie frumos în felii. Se servește de obicei rece, ceea ce îl face ideal pentru mesele întinse, unde fiecare preparat trebuie să reziste bine în timp. Descoperă și o rețetă de drob de pui în aluat foietaj. Iar mai jos îți oferim lista de ingrediente și modul de preparare pentru drob de pui mozaic. Ingrediente 750 g ficat de pui 6 ouă fierte tari 3 ouă crude 2 legături ceapă verde 1 legătură mărar 1 legătură pătrunjel 1 ceapă mică uscată 2 linguri ulei 1 felie de pâine înmuiată în lapte și bine stoarsă 1 linguriță sare ½ linguriță piper 1 praf de boia dulce Drob de pui mozaic – Mod de preparare Spală bine ficatul de pui și curăță-l de eventualele pielițe sau urme de sânge. Fierbe-l câteva minute în apă cu puțină sare, apoi scurge-l și lasă-l să se răcească. Taie ficatul în bucăți mici, nu le toca foarte fin. Pentru aspectul mozaicat este important să rămână bucăți vizibile. Toacă mărunt ceapa uscată și călește-o ușor în ulei până devine sticloasă. Las-o să se răcească. Taie ceapa verde, mărarul și pătrunjelul fin. Adaugă-le peste carne și ficat. Încorporează pâinea stoarsă, ouăle crude, sarea, piperul și boiaua. Amestecă bine până obții o compoziție legată, dar nu foarte densă. Taie ouăle fierte în bucăți mai mari sau rondele, astfel încât să se vadă clar în secțiune. Tapetează o tavă de chec cu hârtie de copt sau unge-o cu ulei. Pune jumătate din compoziție, așază ouăle fierte uniform, apoi acoperă cu restul compoziției și nivelează ușor. Coace drobul în cuptorul preîncălzit la 180°C timp de aproximativ 40–45 de minute, până când este bine închegat și ușor rumenit deasupra. Scoate tava din cuptor și lasă drobul să se răcească complet înainte de a-l tăia. Acest pas este esențial pentru a obține felii frumoase, bine legate. Descoperă și rețeta de drob de ciuperci cu leurdă și spanac. Servire și observații pentru drob de pui mozaic Servește drobul rece sau la temperatura camerei, tăiat felii, alături de ceapă verde, ridichi sau muștar. Gustul este echilibrat, ușor și foarte plăcut, iar textura rămâne fragedă chiar și după câteva ore. Dacă vrei un drob mai suculent, poți adăuga puțin unt topit în compoziție. Pentru o aromă mai intensă, poți folosi și puțin usturoi verde. Important este să nu mărunțești excesiv ingredientele — tocmai acest aspect neuniform dă farmecul și identitatea drobului mozaic. Urmărește și rețeta în imagini.
Cele mai noi
Bebeluș se târăște pe podea
08:30
Când începe bebelușul să se târască?
Când începe bebelușul să se târască?
Mama supraveghează bebelușul care merge în patru labe să exploreze locul
2 aprilie, 08:26
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți
Gravidă stă pe marginea patului și are grețuri matinale
30 martie, 08:52
Remedii împotriva grețurilor matinale care funcționează
Remedii împotriva grețurilor matinale care funcționează
Mama și fiica stau pe covor și discută despre întâlnirile la adolescenți
26 martie, 08:42
Întâlnirile la adolescenți: Cum să vorbești cu adolescentul despre întâlniri
Întâlnirile la adolescenți: Cum să vorbești cu adolescentul despre întâlniri
Gravidă se dă cu cremă pe burtă
23 martie, 08:29
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament
Secretul discret al unei coafuri impecabile
20 martie, 12:56
(P) Secretul discret al unei coafuri impecabile
(P) Secretul discret al unei coafuri impecabile
Închide