Potrivit unui studiu care a întrebat copiii, adolescenții și tinerii adulți când cred că este cea mai bună vârstă pentru a avea un prim telefon, se pare că cei mai mulți au fost de acord cu vârsta de 12 ani. Cu toate acestea, doar pentru că al tău copil crede că este momentul potrivit pentru un telefon, nu înseamnă că este și adevărat. Până să faci o astfel de investiție, ar trebuie să ții cont de câteva aspecte.
De fapt, un alt studiu sugerează că amânarea cumpărării unui telefon pentru copil este o variantă mai bună și mai sănătoasă. Iar asta, deoarece utilizarea telefonului mobil poate avea un impact asupra rezultatelor școlare.
5 aspecte de luat în considerare înainte de a cumpăra un telefon copilului
Cei de la parents.com au stat de vorbă cu câțiva specialiști. Aceștia au făcut câteva recomandări de care să ții cont înainte de a-i cumpăra copilului telefon.
Ține cont de maturitatea și nevoile copilului
Primul lucru pe care trebuie să-l iei în considerare este maturitatea și nevoile individuale ale copilului tău. Un adolescent poate fi mai pregătit să aibă un telefon decât un copil mai mic. Este important să discuți cu copilul. Și să vezi dacă este pregătit să aibă propriul telefon și să gestioneze responsabil utilizarea acestuia.
Gândește-te să instalezi un program de control parental
Înainte de a cumpăra un telefon pentru copilul tău, este esențial să iei în considerare opțiunile de control parental și setările de securitate disponibile. Majoritatea telefoanelor moderne vin cu funcții de control parental care îți permit să restricționezi accesul la anumite aplicații sau la un anumit conținut. De asemenea, poți stabili limite de timp de ecran și poți monitoriza activitatea online a copilului.
Analizează costurile implicate
Cumpărarea unui telefon nu presupune doar o investiție inițială. Este și un angajament pe termen lung în ceea ce privește costurile. Trebuie să iei în considerare nu doar prețul telefonului în sine, ci și costurile lunare ale unui abonament la rețea. Dar și eventualele cheltuieli suplimentare pentru accesorii sau reparații.
Asigură-te că al tău copil are informații despre riscurile internetului
Un alt aspect important pe care să le iei în considerare înainte de a-i cumpăra telefon copilului este educația și comunicarea cu copilul în ceea ce privește utilizarea responsabilă a telefonului. Este important să-l înveți pe copii despre potențialele pericolele ale internetului. Povestește-i despre hărțuirea online, expunerea la conținut inadecvat sau contactul cu străinii. Stabilește reguli clare privind utilizarea telefonului și discută deschis despre experiențele online ale copilului.
Gândește câteva variante alternative
Înainte de a cumpăra un telefon pentru copilul, ar trebui să iei în considerare și alte alternative. Spre exemplu, poți încerca să-i dai telefonul tău vechi sau să-l lași să se joace pe al tău. Aceste variante îți pot oferi un control mai mare asupra costurilor și utilizării.
În concluzie, achiziționarea unui telefon pentru copil poate fi o decizie importantă și nu ar trebui luată înainte de a evalua toate aspectele implicate.