Reclamă

Iubirea condiționată a părinților: 5 semne că ai avut parte de ea

Iubirea părinților este fundamentală în viața fiecărui copil. Cu toate acestea, uneori, ea se poate transforma. Iubirea condiționată a părinților poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării emoționale și relaționale a copilului.

Mamă care își îmbrățișează fiica pe canapea
În cartea sa, ”Parenting necondiționat”, Alfie Kohn îi avertizează pe părinți cu privire la efectele nocive ale parentingului prin iubire condiționată / Shutterstock

În cartea sa, ”Parenting necondiționat”, Alfie Kohn îi avertizează pe părinți cu privire la efectele nocive ale parentingului prin iubire condiționată pe care le are asupra copiilor. Acesta poate duce la sentimente de nesiguranță, anxietate, depresie și probleme în relațiile ulterioare. De aceea, este important să conștientizăm aceste semne și să le ”tratăm”.

Iubirea condiționată a părinților: 5 semne că ai avut parte de ea

Iubirea condiționată este atunci când cineva așteaptă perfecțiune în orice moment, iar dacă dai greș, este extrem de dezamăgit. Ei tratează eșecul ca pe un defect de caracter și le este greu să accepte greșelile. Ei nu te văd cu adevărat. Rareori te ridică, în schimb, te dărâmă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Iubirea condiționată a părinților este unul dintre motivele pentru care mulți oameni simt că nu vor fi niciodată suficient de buni.

Reclamă

Îți este greu să-ți exprimi părerea și nu vrei să fii în dezacord cu ceilalți

Dacă ai dificultăți în a-ți susține propriile păreri, cel mai probabil te confrunți cu un comportament anxios. Acesta este o consecință a felului în care ai fost crescut. Dacă în copilărie punctul tău de vedere nu coincidea cu cea a părinților tăi, probabil ai fost pedepsit. Cel mai probabil, nici nu erai lăsat să-l expui. De aici și teama de a te exprima sau de a te impune. Iată de ce, psihologii consideră că acest tip de comportament este o consecință a iubirii condiționate a părinților.

Încerci mereu să mulțumești pe toată lumea

Atunci când erai copil, poate că simțeai că trebuie să-i faci pe părinții tăi să se simtă mai bine cu ei înșiși. Acum, ca adult, ai  tendința de a face același lucru pentru ceilalți. Mai mult, ajungi chiar să te neglijezi pe tine însuți în detrimentul bunăstării celorlalți. De asemenea, ai tendința de a considera că este mai important să fie bine cei din jur decât să fii tu. S-ar putea să te confrunți și cu teama de a-i supăra sau de a-i dezamăgi pe ceilalți în detrimentul propriei bunăstări. Și acesta este unul din semnele că ai avut parte de iubirea condiționată a părinților.

Nu te simți suficient de bun

De faci parte din categoria celor care au mereu tendința de a demonstra că sunt buni, înseamnă că ai avut părinți care te-au iubit condiționat. Altfel spus, aceștia și-au dorit cu orice preț să ai succes, în principiu,  pentru a-și consolida propria imagine în ochii altora. Dacă un copil acționează conform dorințelor și așteptărilor părinților, poate câștiga dragostea părinților, care este condiționată de rezultate. Însă, el poate rămâne prins într-un cerc vicios, încercând constant să nu-i dezamăgească pe părinți. Consecința este faptul că un astfel de copil nu se consideră niciodată suficient de bun. Mai mult, dacă părinții au criticat mereu copilul, sentimentul de insuficiență îl urmează inclusiv în viața de adult.

Ai tendința de a intra în relații toxice

Specialiștii susțin că în momentul în care căutăm un partener, avem tendința de a-I alege pe cel care seamănă cu părintele de sex opus. Așa că dacă ai avut parte de iubirea condiționată a părinților, iar ei au avut tendința de a te controla, cel mai probabil vei căuta același tipar. Vei ”cerși” iubirea și vei deveni dependent, chiar dacă relația este una toxică.

Reclamă

Ești mult mai atent cu cei din jur și mai empatic

O persoană care a crescut cu iubirea condiționată a părinților înțelege mai ușor cum e să fii singur, rănit și respins de cei apropiați. De asemenea, știe cum e să nu ai pe nimeni care să te consoleze în momentele grele. Tocmai de aceea, ca adult poți simți nevoia de a-i proteja excesiv pe cei din jurul tău.

Emoțiile asociate cu iubirea condiționată a părinților sunt similare cu sentimentele pe care le poate experimenta cineva în timpul unei pierderi. Amorțeala, furia, tristețea și singurătatea sunt prezente atunci încerci să te schimbi și să lucrezi la acceptare.

Te-ar mai putea interesa și
O mamă care își poartă fetița în spate și râd împreună
Ce este parenting-ul necondiționat, conceptul care a devenit din ce în ce mai popular în ultimul timp
Ce este parenting-ul necondiționat, conceptul care a devenit din ce în ce mai popular în ultimul timp
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Copil își roade unghiile
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
Te-ai întrebat vreodată ce face diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii la copii? De multe ori, e greu să le diferențiezi, dar înțelegerea acestora poate face o mare diferență în abordarea corectă și în......
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
6
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
7
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Parteneri
Cele mai noi
O fetiță care joacă cărți
8 mai, 09:50
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Carucioare practice: O mamă își plimbă copilul în cărucior.
28 aprilie, 18:58
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală
17 aprilie, 17:44
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
Fetiță este încântată de porția de paste cu legume
7 aprilie, 16:22
Rețete de mâncăruri vegetariene pentru copii
Rețete de mâncăruri vegetariene pentru copii
Un tată care îi dă mâncare copilului
2 aprilie, 06:53
Fraze comune pe care tații le spun copiilor lor și care, de fapt, sunt forme de manipulare, potrivit specialiștilor
Fraze comune pe care tații le spun copiilor lor și care, de fapt, sunt forme de manipulare, potrivit specialiștilor
Un copil care face teme cu mama sa
1 aprilie, 07:06
De ce copiii gifted se simt nemotivați sau se levenesc
De ce copiii gifted se simt nemotivați sau se levenesc
Închide