Bineînțeles că, în calitate de părinți, ne dorim ce este mai bun pentru copiii noștri. Dar, din dorința de a-i face fericiți, cedăm tentației de a le spune nu, iar asta se răsfrânge asupra comportamentului aceastora. Pe termene lung, răsfățul constant poate fi dăunător, conducând la adulți egoiști, nefericiți și veșnic nemulțumiți.
Cele mai frecvente semne că ai un copil răsfățat
Sunt mai multe moduri în care îți poți da seama dacă un copil este răsfățat, dar este important să recunoști principalele semne:
- Nu acceptă să i se spună "nu" și se așteaptă să obțină ceea ce își dorește, de fiecare dată. Mai mult, el îți spune „nu“ la solicitări, ori de câte ori are ocazia.
- Copilul răsfățat nu apreciază ceea ce faci pentru el. Crede că totul i se cuvine.
- Nu are răbdare și și vrea să i se îndeplinească dorințele cât mai rapid, neinteresându-l că poate deranja cu solicitările lui.
- Se supără când alți copii sunt lăudați sau recompensați, considerând că el merită mai mult.
- Niciodată nu este mulțumit cu ceea ce are. Pare că oricât ai încerca să-i oferi, nu consideră că este suficient și vrea din ce în ce mai mult.
Cum să corectezi comportamentul unui copil răsfățat
Copiilor răsfățați le este greu să urmeze regulile, dar așa cum anumite comportamente se învață, la fel pot fi și corectate. La început, probail va opune rezistență, dar nu trebuie să cedezi ușor. Iată câteva sfaturi pe care le poți lua în considerare:
Învață să spui „nu“, fără să te simți vinovată
Cercetările au aratat că atunci când părinții sunt mai puțin permisivi, copiii au o mai mare stimă de sine și simt mai multă empatie față de ceilalți. Atunci când spui „nu“, oferă și o explicație scurtă, pentru a înțelege de ce primește un refuz. Îi poți spune: „nu te joci astăzi cu prietenii tăi, pentru că tușești și îi poți îmbolnăvi“.
În plus, nu trebuie să ai remușcări pentru că nu ai putut să îi cumperi ceva ce își dorea mult. Empatizează cu el, ca să-i arăți că îi înțelegi dezamăgirea, dar nu insista asupra situației care a provocat-o. „Să ajuți un copil să accepte că nu va primi tot ceea ce își dorește este o lecție de viață importantă“, spune Karen Ruskin, Psy.D., terapeut de familie în Sharon, Massachusetts, conform parents.com.
Apreciază-l fără să exagerezi
Încearcă să nu exgerezi cu laudele. În plus, încearcă să-l apreciezi atunci când face ceva pentru o altă persoană sau împreună cu o persoană. Este un mod bun de a învăța ce este grija. „A fost foarte frumos din partea ta să donezi setul tău vechi de Lego. Ești un copil bun."
„Dacă un copil va primi recompense pentru fiecare mică realizare, va începe să își piardă dorința de a excela în anumite lucruri“, spune Amy McCready, autoarea cărții If I Have to Tell You One More Time…. În schimb, o laudă specifică îi va stimula motivația și va ajuta la creșterea stimei de sine. Îi poți spune: „ai lucrat din greu la pasele tale, iar acest lucru a dat roade la meciul de astăzi".
Învață-l să fie recunoscător
Practicarea recunoștinței îi ajută pe copii să se simtă mai fericiți, să facă față mai bine față situațiilor dificile și să se simtă mai satisfăcuți.
Pe cei mici îi poți încuraja să deseneze, iar pe copiii mai mari îi poți ruga să scrie aprecierile într-un jurnal. Puteți discuta despre asta la masă sau puteți face un jurnal comun.
Învață-l să aștepte
Cercetările arată că abilitatea de a face pauze, de a aștepta și de a amâna au fost corelate cu succesul academic și viitorul financiar.
Dacă vorbești la telefon și copilul te întrerupe, fă-i un semn și spune-i că vorbiți mai târziu. Sau dacă vrea să cumpere ceva și nu are banii din alocație, amână și spune-i că-și va lua data viitoare.
Spune-i când nu se poartă adecvat
Ori de câte ori copilul se poartă urât cu ceilalți, ajută-l să ia în considerare sentimentele celeilalte persoane. Dacă a luat o bomboană din mâna unui prieten, fără să-l întrebe, îi poți întreba ce crede despre sentimentele pe care le-a avut prietenului. Apoi, discută despre cum este corect să procedeze, ca să știe cum să acționeze data viitoare. Întrebările potrivite îi pot ajuta pe copii să învețe empatia și să recunoască de ce acțiunile lor sunt nepotrivite și cum îi pot afecta pe ceilalți.
Ajută-l să se focuseze pe a oferi
Încearcă să găsiți împreună oportunități de a face lucruri pentru alții. Ați putea să coaceți prăjituri pentru un vecin bolnav sau să oferiți ceva de mâncare unui om al străzii. De asemenea, puteți să donați jucării, cu care el nu se mai joacă. Mergeți la un spital pentru copii sau oferiți-le unor copii dintr-o familie nevoiașă.
În plus, dacă el primește ceva, învață-l să mulțumească de fiecare dată și să-și exprime recunoștința, indiferent de cadoul primit.
Când vine vorba despre a primi, stabilește limite pentru obiectele materiale și respectă-le. Învăță-ți copilul cum să accepte cadourile, repetând răspunsurile politicoase înainte de eveniment: "Mulțumesc. Apreciez foarte mult".