Calculator de sarcină Sarcina pe săptămâni

Sarcină

Bebeluși

Copii

Familie

Sănătate

Noutăți Cele mai recente DePărinți

Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de vârstă, conform OMS

Doar 10% dintre copii consumă legume la fiecare masă, ceea ce-i predispune la diabet, colesterol ridicat și chiar obezitate. Preparatele preferate de copii sunt cele bogate în calorii, precum pastele cu sos alb, mezelurile, brânzeturile, pizza sau hamburgerii. Află câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de vârstă.

Surplusul de kilograme la o vârstă fragedă are un impact major asupra dezvoltării copilului și asupra speranței de viață / Shutterstock

Legumele sunt consumate de obicei în supe, ciorbe sau ghiveciuri. Pentru hidratare, majoritatea preferă sucurile îndulcite în locul apei. Cei mai mulți dintre noi nu mâncăm suficiente fructe și legume, iar din păcate transmitem acest obicei și copiilor noștri.

Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de vârstă

Pentru adulți, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă consumul a cel puțin 400 g de fructe și legume și 25 de grame de fibre alimentare naturale pe zi. Doar așa ne putem bucura de proprietățile acestora pentru sănătate.

Surplusul de kilograme la o vârstă fragedă are un impact major asupra dezvoltării copilului și asupra speranței de viață. Un studiu recent prezentat la Congresul European de Obezitate a arătat că un copil diagnosticat cu obezitate la vârsta de 4 ani ar putea avea o speranță de viață redusă la doar 39 de ani.

Reclamă

Aproximativ 55% dintre copiii obezi devin obezi în adolescență. Aproximativ 80% dintre adolescenții obezi vor fi în continuare obezi la vârsta adultă. Aproximativ 70% vor fi obezi la vârsta de peste 30 de ani, conform unui studiu publicat in National Library of Medicine. Asta subliniază importanța intervenției timpurii și a educației în privința unei alimentații sănătoase.

Majoritatea copiilor consumă meniuri dezechilibrate nutrițional

Clinica Smart Nutrition a realizat o analiză cu privire la obiceiurile alimentare și stilul de viață al copiilor cu probleme de greutate. Analiza a fost realizată în perioada ianuarie - septembrie, pe un eșantion de 98 de pacienți cu vârste între 3 și 18 ani. 58% dintre ei a fost supraponderali sau obezi, 37% normoponderali, iar 5% subponderali.

Concluziile au reieșit în urma analizei jurnalelor alimentare ale copiilor cu ajutorul unui soft care conține date amănunțite despre alimente. Conform acestora și declarațiilor părinților, doar 10% dintre copii consumă legume la fiecare masă. 30% la o masă din două, 40% doar ocazional, iar 20% le evită complet.

În consecință, niciun copil nu își atinge necesarul zilnic de fibre, vitamine și minerale esențiale creșterii și dezvoltării optime. Preparatele preferate sunt în special cele bogate în calorii, precum paste cu sos alb, brânzeturi, pizza, hamburgeri sau supe de pui cu tăiței. Chiar și atunci când includ legume în alimentație, majoritatea copiilor le preferă gătite sub formă de supe, ciorbe sau ghiveciuri, dar deseori acestea rămân în farfurie.

Reclamă

Dacă ar alege totuși o legumă, ar opta pentru cartof, care oferă însă mai mult carbohidrați și mai puțin vitamine. Pentru hidratare, mulți copii aleg băuturile cu zahăr în loc de apă, adăugând astfel un surplus considerabil de zahăr în dieta lor zilnică. O mare parte dintre copii își iau masa în fața ecranelor – fie televizor, tabletă sau telefon, obicei care poate influența atenția la mâncare, ducând uneori la consum excesiv.

Obezitatea trebuie privită ca o afecțiune

Obezitatea nu este doar o problemă de aspect fizic, ci o boală cronică, cu care copilul, și mai târziu adultul, ar putea lupta toată viața. Aceasta se asociază cu peste 200 de afecțiuni, printre care diabetul zaharat, prediabetul, colesterolul crescut, ficatul gras metabolic, problemele respiratorii și deficitul de vitamina D. Sfatul meu pentru părinții care au un copil ‘plinuț’ este să nu aștepte ca acesta să slăbească pe măsură ce crește. Părintele se poate adresa fie medicului de familie, pediatrului, endocrinologului, fie medicului specialist în nutriție și diabet pentru o consultație”, afirmă dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice la clinica Smart Nutrition, doctor în medicină, certificată SCOPE.

Lipsa mișcării nu ajută împotriva efectelor alimentației nesănătoase

Majoritatea copiilor fac mișcare doar o dată sau de două ori pe săptămână de obicei în cadrul orelor de activitate fizică din timpul programului școlar. Nu este suficient pentru a contrabalansa efectele unui stil de viață nesănătos.

Deși mulți copii preșcolari și de școală primară participă la antrenamente de fotbal, gimnastică sau înot, aceștia sunt recompensați cu alimente bogate în calorii, cum ar fi dulciurile, care depășesc energia consumată. De asemenea, copiii care ies în parc tind să petreacă mai mult timp pe bancă decât făcând mișcare. Elevii de gimnaziu petrec prea multe ore pe scaun în fața calculatoarelor sau sunt prinși cu pregătirile suplimentare la diverse materii și nu mai găsesc timp pentru activitate fizică. La liceu, mulți adolescenți frecventează sălile de fitness. Cu toate acestea, ei primesc sfaturi de nutriție nepotrivite de la antrenori, care nu au expertiza unui medic nutriționist.

Impactul psihologic al supraponderabilității

Pe lângă complicațiile asupra sănătății, supraponderalitatea are și un impact major asupra stării psihice.

„Copiii supraponderali se confruntă cu multiple dificultăți care le pot afecta formarea identității, încrederea în sine și relațiile sociale. Aceștia pot dezvolta probleme de comportament, precum impulsivitate, agresivitate, sau adicții ca reacție la stresul emoțional și presiunea socială. De asemenea, stigmatizarea asociată cu greutatea crește riscul de anxietate și depresie, care pot evolua în frică de a participa la activități sociale sau școlare de teama criticilor sau a ridiculizării”, afirmă psihoterapeutul Anca Nicoiu-Șuteu.

Construirea unui stil de viață sănătos și schimbarea obiceiurilor alimentare ale copiilor pentru o alimentație corectă începe din interiorul familiei.

Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii

Din iulie 2023 OMS oferă o nouă recomandare. Potrivit ei, aportul de carbohidrați pentru toată lumea cu vârsta de peste 2 ani ar trebui să provină în principal din cereale integrale, legume, fructe și leguminoase*.

La adulți se recomandă un aport de minim 400 g de legume și fructe pe zi. De asemenea, se recomandă și un aport de cel puțin 25 g pe zi de fibre alimentare naturale.

La copii și adolescenți, OMS sugerează următoarele aporturi de legume și fructe:

  • 2–5 ani, cel puțin 250 g pe zi
  • 6–9 ani, cel puțin 350 g pe zi
  • Începând de la 10 ani, cel puțin 400 g pe zi.

La copii și adolescenți, OMS sugerează următoarele aporturi de fibre alimentare naturale, așa cum sunt consumate din alimente:

  • 2–5 ani, cel puțin 15 g pe zi
  • 6–9 ani, cel puțin 21 g pe zi
  • De la 10 ani, cel puțin 25 g pe zi.
Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Cum poți îmbunătăți sănătatea intestinală a copilului. Sfaturi simple, de la experți
Cum poți îmbunătăți sănătatea intestinală a copilului. Sfaturi simple, de la experți
Alimente nesigure pentru copii, în funcție de vârstă
Alimente nesigure pentru copii, în funcție de vârstă
Cele mai bune fructe de sezon pentru copii
Cele mai bune fructe de sezon pentru copii
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Banii de buzunar oferiți copiilor: cât e suficient și de la ce vârstă poți începe
A da bani de buzunar copiilor ar putea să nu fie ceva potrivit pentru toate familiile, dar subiectul este unul de interes pentru părinți. Specialiștii susțin că banii de buzunar oferiți copiilor, reprezintă o modalitate utilă de a-i ajuta......
Banii de buzunar oferiți copiilor: cât e suficient și de la ce vârstă poți începe
2
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
În era tehnologiei, ecranele fac parte din viața noastră de zi cu zi. Telefoanele, tabletele, televizoarele, consolele de jocuri și laptopurile sunt mereu la îndemână. Totuși, atunci când vine vorba de cei mici, timpul petrecut de copii în......
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
3
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria de nepoți
Relația dintre bunici și nepoți este una benefică atât pentru cei implicați, dar și pentru părinți. Conectarea dintre bunici și nepoți, o relație sănătoasă, vine cu multe satisfacții la pachet. Află cum să devii cea mai bună......
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria de nepoți
4
Înțepăturile vaginale în sarcină. Care sunt cauzele acestora și când să discuți cu un medic
Atunci când te apropii de sfârșitul sarcinii, te poți confrunta cu diferite tipuri de simptome, mai mult sau mai puțin ciudate. De exemplu, la un moment dat, poți simți o înțepătură fulgerătoare în vagin, care durează mai puțin de un......
Înțepăturile vaginale în sarcină. Care sunt cauzele acestora și când să discuți cu un medic
5
Turtă dulce baby friendly. Rețeta unui desert fără zahăr
Rețeta de turtă dulce baby friendly este simplă și rapidă. Experții în parenting recomandă această opțiune deoarece nu conține zahăr. Vei putea să-ți surprinzi copiii cu un desert simplu, rapid și gustos. Una dintre cele mai......
Turtă dulce baby friendly. Rețeta unui desert fără zahăr
Parteneri
Cele mai noi
25 noiembrie, 06:27
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii recomandă aceste alimente pentru cei mici
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii recomandă aceste alimente pentru cei mici
22 noiembrie, 07:36
Cum poți stimula creierul copilului încă de la o vârstă fragedă: recomandări pentru părinți
Cum poți stimula creierul copilului încă de la o vârstă fragedă: recomandări pentru părinți
22 noiembrie, 07:24
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți cu posibilități reduse vor primi câte 500 de lei
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți cu posibilități reduse vor primi câte 500 de lei
21 noiembrie, 06:12
Cum să eviți constipația la copii: alimentele care te pot ajuta să le reglezi tranzitul
Cum să eviți constipația la copii: alimentele care te pot ajuta să le reglezi tranzitul
21 noiembrie, 05:36
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
20 noiembrie, 07:38
Înscrierea la clasa pregătitoare 2025 – 2026. Ce condiții impune Ministerul Educației pentru copiii care nu au mers la grădiniță
Înscrierea la clasa pregătitoare 2025 – 2026. Ce condiții impune Ministerul Educației pentru copiii care nu au mers la grădiniță