Unii părinți le detestă. Unii le acceptă, iar alții le iubesc. Indiferent din care categorie faci parte, există o șansă ca adolescentul tău să vrea să își facă un tatuaj. De altfel, statisticile arată că 4 din 10 mileniali, au deja tatuaje. Așadar, dacă și al tău copil, devenit acum adolescent, se gândește și ți-a împărtășit această dorință, află că ele sunt relativ sigure. Mai ales dacă te informezi din timp și cauți un studio sigur din punct de vedere al igienei și al experienței artistului.
Ce sunt tatuajele
Tatuajul este un semn sau un desen permanent făcut pe piele cu ajutorul unor pigmenți, cunoscuți și sub numele de cerneală. "Culoarea" poate varia de la negru sau alb la orice nuanță. Ea este ”bătută” prin înțepături în stratul superior al pielii. Acest lucru se face de către un artist specializat în tatuaje, cu un aparat.
Există diferite tipuri de tatuaje. Acestea variază de la desene tribale, cuvinte, ilustrații sau forme geometrice, la adevărate picturi. Mai mult, în ultimul timp au apărut chiar și tatuajele de machiaj permanent care imită aspectul unor eyelinerulului sau al conturului de buze.
La ce vârstă își poate face adolescentul tatuaj
În România, legea spune că tatuajele se pot efectua doar de la 16 ani, numai cu acordul părinților. Și de la 18 ani, fără acordul părinților. Așadar, ar fi indicat să vorbești cu copilul despre aceste aspecte și, eventual, să-l convingi să aștepte până împlinește vârsta majoratului.
Academia Americană de Pediatrie susține că până la 18 ani corpul și pielea se află în plin proces de dezvoltare. Asta înseamnă că un tatuaj făcut până la această vârstă s-ar putea să-și piardă din frumusețe și din aspect la 30 de ani. Cu toate acestea, dacă este hotărât să își facă un tatuaj acum, la 16 ani cel mai bun lucru pe care-l poți face pentru el este să îl ajuți să găsească un artist și studio sigur.
Cum găsești un artist și un studio sigur
În primul rând, caută cât mai multe informații despre cât mai multe studiouri. Cel mai bine ar fi să mergi împreună cu adolescentul să le vizitezi. Astfel vei putea observa curățenia, modul în care lucrează artistul sau artiștii, dar și ce fel de tatuaje fac.
De asemenea, cere recomandări de la cunoscuți. Eventual poți cere chiar și părerea unui medic dermatolog. Pe lângă sfaturi legate de un posibil studio de tatuaje, acesta îi poate da adolescentului mai multe informații și despre avantajele și dezavantajele unui tatuaj.
Ce trebuie să facă adolescentul după ce și-a făcut un tatuaj
Rutina de îngrijire a tatuajului imediat după ce și l-a făcut este extrem de importantă. Trebuie să păstreze zona bandajată timp de 24 de ore, după care să o spele cu apă și săpun. De asemenea, specialistul care a făcut tatuajul îi poate recomanda un unguent cu antibiotic cu care să se dea de două ori pe zi.
Nu are voie să folosească nicio altă cremă, spirt sanitar sau alți dezinfectanți. Timp de două săptămâni nu va avea voie să se expună la soare, să intre în piscină, mare sau râuri.
Ce riscuri implică efectuarea unui tatuaj
Deși tatuajul este relativ sigur, există și riscuri cu care vine o astfel de procedură. Conform unui studiu din octombrie 2017 al Academiei Americane de Pediatrie, complicațiile rezultate din metodele de modificare corporală nu sunt frecvente, însă ele vin cu riscuri inerente. Unele dintre cele mai frecvente riscuri includ:
-infecții. Ori de câte ori ai o rană deschisă, ești expus riscului de infecție. Bacteriile sau virusurile pot pătrunde în pielea ”bătută” după o ședință de tatuaj", spune cei de la Medical News Today. Aceștia pot pătrunde în sânge fie prin echipamentul de tatuaj nesterilizat corespunzător, fie prin acele care nu au fost de unică folosință.
-alergii. Cercetările sugerează că anumiți pigmenți roșii pot provoca o reacție alergică. Însă, alergiile pot apărea și de alte culori.
-cicatrici cheloide. Un cheloid este o cicatrice mărită care seamănă cu o umflătură pe piele. Acestea sunt formate țesut cicatricial suplimentar și pot apărea în urma unor traume pe piele.