Avortul spontan este pierderea spontană a unei sarcini în primele 20 de săptămâni. Potrivit Colegiului American de Obstetricieni și Ginecologi, aproximativ 10% dintre sarcinile detectate se termină cu avort spontan. 80% dintre avorturile spontane apar în primul trimestru. Cu toate acestea, experții cred că ratele reale de avort spontan sunt de fapt mai mari.
„Estimăm că aproximativ 30 până la 40% din toate concepțiile au ca rezultat o pierdere a sarcinii”, spune Helain Landy, profesor și președinte al Departamentului de Obstetrică și Ginecologie de la Spitalul Universitar Georgetown. Ea spune că asta se întâmplă din cauza faptului că multe femei suferă un avort înainte de a afla că sunt însărcinate.
În ciuda faptul că avortul spontan este comun, pierderea sarcinii a fost multă vreme un subiect tabu. Din păcate, acest lucru înseamnă că multe gravide nu au informații despre cum se manifestă avortul spontan.
Cele mai frecvente semne de avort spontan
Zev Williams, director al Centrului de Fertilitate al Universității Columbia, explică că nu există „un singur mod” în care avortul spontan se manifestă.
În funcție de situația medicală, procesul fizic de pierdere a sarcinii poate varia de la o persoană la alta.
Unul dintre cele mai frecvente tipuri de avort spontan este un avort spontan ratat, care este momentul în care activitatea cardiacă fetală se oprește, dar femeia gravidă încă nu se confruntă cu alte semne de pierdere a sarcinii.
Deși nu toate avorturile spontane au simptome vizibile înainte de a fi diagnosticate, există câteva semne comune de avort spontan care merită menționate.
Crampe uterine
Crampele cu spotting sunt principalul semn al unui avort spontan. Crampele de avort spontan apar deoarece contracțiile uterine sunt cele care expulzează conținutul uterului. Crampele de avort spontan sunt, în general, mai intense decât crampele din timpul menstruației și încetează de obicei într-o zi.
Sângerare vaginală
Sângerarea vaginală este un alt semn comun de avort spontan și ar trebui să fie întotdeauna adusă în atenția unui medic.
Nu toate sângerările din timpul sarcinii înseamnă avort spontan. În general, cu cât sângerarea este mai abundentă, cu atât ea reprezintă mai mult un motiv de îngrijorare. În mod similar, unele persoane se vor confrunta cu scurgeri (mucus alb-roz), țesut sau material asemănător cheagurilor în timp ce au un avort spontan.
Sângerarea din timpul unui avort spontan este mai abundentă decât o sângerare de menstruație. În cazul unui avort spontan, cea mai mare parte a țesutului va trece în două până la patru ore. Spottingul poate dura până la șase săptămâni.
Durere
Durerea poate fi un alt semn de avort spontan. Această durere poate fi localizată în abdomen, zona pelviană sau partea inferioară a spatelui și poate varia de la durere surdă și până la crampe asemănătoare menstruației. Poate fi dificil să distingi durerea de avort spontan de durerile normale ale sarcinii, de aceea e indicat să te adresezi medicului care îți monitorizează sarcina dacă ele persistă.
Scăderea mișcării fetale
În cazul avorturilor spontane târzii care apar în al doilea trimestru (aproximativ 14 până la 20 de săptămâni de sarcină), scăderea mișcării fetale poate fi, de asemenea, un semn de avort spontan.
Ce să faci dacă crezi că ai avort spontan
Cele mai frecvente simptome ale unui avort spontan sunt sângerarea sau crampele. Cu toate acestea, nu toate cazurile de sângerare vaginală sau crampe abdominale înseamnă avort spontan. Și nu toate avorturile spontane vor începe cu sângerare sau crampe.
Specialiștii spun că primul lucru pe care ar trebui să-l faci dacă crezi că ai putea avea un avort spontan este să anunți medicul.
„Este mult mai bine să suni și să ți se spună că nu ai de ce să-ți faci griji decât să nu suni și să ratezi ceva important”, spune dr. Williams. Sângerarea sau durerea de la începutul unei sarcini sunt ambele motive bune pentru a suna și a merge la un control.
Un ginecolg este cel mai în măsură să îți spună ce ai de făcut. Acesta îți poate cere să te prezinți la cabinet pentru o ecografie. Poate cere un test de sânge pentru a măsura nivelurile de hCG sau te poate îndruma către sistemul medical de urgență.
Ce va dori să știe doctorul de la tine
Când suni un medic, acesta îți va adresa o serie de întrebări despre simptomele tale pentru a determina ce se întâmplă și ce să faci în continuare. E important să fii pregătit să oferi informațiile de care are nevoie.
Un medic va dori să știe răspunsurile la întrebări precum următoarele:
- Sângerezi? Dacă da, ce culoare are sângerarea și care este cantitatea ei?
- Te doare?
- Te simți amețită?
- Respiri greu?
- Ai febră sau scurgeri vaginale urât mirositoare?
- Când a fost prima zi a ultimei menstruații?
- Care este grupa ta de sânge?
- Ai mai avut un avort spontan?
Simptomul principal pe care îl va căuta medicul este sângerarea. De asemenea, probabil că va dori să știe de cât timp sângerezi și cât de mult sângerezi. Pierderea unei cantități mari de sânge poate însemna o vizită medicală de urgență.
În cele din urmă, singura modalitate prin care poți afla dacă ai avut un avort spontan este printr-o ecografie pentru a examina uterul. Relevant este și un set de analize de sânge pentru a evalua nivelurile de hCG. Scăderea rapidă a nivelurilor de hCG indică, în general, un avort spontan complet.
Cea mai frecventă cauză a avortului spontan în primul trimestru este dată de anomaliile cromozomiale ale embrionului sau fătului care opresc dezvoltarea. În majoritatea cazurilor de avort spontan precoce, totuși, cauza rămâne necunoscută.
În cazul unui avort spontan care apare mai târziu în timpul sarcinii sau un avort spontan recurent (adică două sau mai multe avorturi spontane consecutive), un medic poate recomanda o evaluare și testare suplimentară pentru a încerca să determine cauza.
Indiferent dacă alegi să încerci să concepi din nou sau nu, este important să-ți lași spațiu și timp să te vindeci.