Reclamă

Săptămâna 20 de sarcină. Principalele caracteristici

Felicitări! Mai mult sau mai puțin, ai ajuns la jumătatea minunatei călătorii a sarcinii. Cel mai probabil, în acest moment bebelușul își face simțită prezența făcând tot felul de mișcări. Aceste mișcări pot fi văzute și la ecografie dacă ai programat în săptămâna 20 de sarcină morfologia fetală de trimestrul 2. În plus, pe lângă măsurători amănunțite, vei putea afla și sexul copilului pentru că acum se vede cu acuratețe.

Bebeluș în curs de dezvoltare, cu cordon ombilical și placentă, cu degetul la gură și genunchii flexați, în săptămâna 20 de sarcină
Bebelușul tău are papile gustative care pot transmite creierului semnale legate de gust / Shutterstock

După săptămâni cu stări de greață, în care nu ai putut mânca așa cum ți-ai dorit, a venit momentul să te bucuri din nou de acest privilegiu. Pentru a nu avea arsuri sau alte probleme de digestie, este bine să păstrezi mesele dese și nu foarte bogate.

În câte luni ești însărcinată

În acest moment ești în luna 5 de sarcină. Luna 5 de sarcină (cuprinde săptămânile 18-22 de sarcină) face parte din trimestrul 2 de sarcină (cuprinde lunile 4-6 de sarcină). Sarcina durează aproximativ 280 de zile, adică 40 de săptămâni și 3 trimestre.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cum se dezvoltă bebelușul în săptămâna 20 de sarcină

Bebelușul tău are cum aproximativ 26 cm și este de dimensiunea unei banane. Pentru că începe să sughită, ar putea să te facă să resimiți acest lucru ca niște mișcări ciudate, ritmice.

Dacă vei avea fetiță, uterul se formează complet în acestă săptămână. Conform whattoexpect.com, în cazul în care este vorba despre un băiețel, până la dezvoltarea completă a scrotului, testiculele rămân în abdomen. Ele încep să coboare începând cu această săptămână.

Bebelușul tău are papile gustative care pot transmite creierului semnale legate de gust. Practic, acesta poate înghiți molecule din alimentele pe care tu le mănânci. Ele trec din sânge în lichidul amniotic, dezvăluie babycenter.com. Totuși, ține cont că nu este confirmată 100% această teorie. Studiile spun că bebelușul ar putea fi influențat în alegerile sale alimentare după nașterea de ceea ce mânânci tu pe timpul sarcinii.

Ce vei simți în săptămâna 20 de sarcină

Părul și unghiile cresc mult mai rapid în această perioadă. Acest lucru se întâmplă datorită hormonilor care aduc nutrienți importanți și în această direcție. Din păcate, tot părul care nu va mai cădea în timpul sarcinii se va pierde abia la cinci luni după ce ai născut, spune babycenter.com. În ceea ce privește unghiile, anumite femei însărcinate au parte de unghii puternice. Altele, din păcate, se confruntă cu situația în care se sunt subțiri și se rup ușor.

Pe parcursul sarcinii vei putea simți și dureri de spate. Se întâmplă asta din cauza măririi dimensiunii uterului, care pune presiune pe această zonă. O altă explicație ar fi legată de greutatea în plus. Aceasta face ca mușchii să lucreze mai mult. În plus, hormonii fac ca articulațiile și ligamentele să nu mai fie la fel de stabile. Poți încerca să le combați cu ajutorul exercițiilor prenatale sau înot.

Reclamă

Dacă te foiești în pat până adormi încercând să găsești o poziție cât mai confortabilă, este indicat să stai pe o parte. Astfel, te asiguri că oxigenul și cei mai importanți nutrienți ajung la bebelușul tău. Pentru a-ți asigura o susținere mai bună, poți achiziționa o pernă specială pentru femei însărcinate.

Problema constipației poate fi resimțită pe parcursul întregii sarcini, din cauza schimbărilor hormonale și a creșterii uterului. Din păcate, se poate asocia și cu apariția hemoroizilor, care înseamnă umflarea venelor din zona anală și cea a rectului. Aceștia pot fi destul de dureroși. Pentru a evita formarea hemoroizilor, evită să te constipi, bea multă apă, mănâncă alimente bogate în fibre. Nu uita să faci sport regulat și ai grijă că și fierul în cantitate mare poate duce la apariția constipației. Dacă este necesar, vorbește cu medicul să îți schimbe vitaminele.

Ce să bifezi în săptămâna 20 de sarcină

Dacă mergi să faci morfologia de trimestrul 2, mai ales dacă nu ai programare dimineața, este indicat să bei puțină cafea sau un pahar cu o băutură carbogazoasă, care conține cofeină. Acest lucru te poate asigura că bebelușul tău nu doarme și poate fi măsurat din diferite poziții. Discută cu medicul despre această tehnică.

Este un moment bun să te răsfați. Poți să mergi să îți cumperi un obiect vestimentar sau un accesoriu drăguț, o carte sau să îți faci programare la un masaj special pentru femei însărcinate.

După ce se naște bebelușul, vei avea nevoie de un pediatru. Este important să găsești unul în care să ai încredere și să poată să îți răspundă, la nevoie, și în afara orelor de program.

Toate săptămânile
2 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 1 și 2 de sarcină. Principalele caracteristici
3 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 3 de sarcină. Principalele caracteristici
4 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 4 de sarcină. Principalele caracteristici
5 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 5 de sarcină. Principalele caracteristici
6 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 6 de sarcină. Principalele caracteristici
7 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 7 de sarcină. Principalele caracteristici
8 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 8 de sarcină. Principalele caracteristici
9 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 9 de sarcină. Principalele caracteristici
10 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 10 de sarcină. Principalele caracteristici
11 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 11 de sarcină. Principalele caracteristici
12 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 12 de sarcină. Principalele caracteristici
13 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 13 de sarcină. Principalele caracteristici
14 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 14 de sarcină. Principalele caracteristici
15 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 15 de sarcină. Principalele caracteristici
16 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 16 de sarcină. Principalele caracteristici
17 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 17 de sarcină. Principalele caracteristici
18 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 18 de sarcină. Principalele caracteristici
19 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 19 de sarcină. Principalele caracteristici
20 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 20 de sarcină. Principalele caracteristici
21 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 21 de sarcină. Principalele caracteristici
22 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 22 de sarcină. Principalele caracteristici
23 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 23 de sarcină. Principalele caracteristici
24 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 24 de sarcină. Principalele caracteristici
25 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 25 de sarcină. Principalele caracteristici
26 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 26 de sarcină. Principalele caracteristici
27 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 27 de sarcină. Principalele caracteristici
28 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 28 de sarcină. Principalele caracteristici
29 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 29 de sarcină. Principalele caracteristici
30 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 30 de sarcină. Principalele caracteristici
31 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 31 de sarcină. Principalele caracteristici
32 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 32 de sarcină. Principalele caracteristici
33 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 33 de sarcină. Principalele caracteristici
34 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 34 de sarcină. Principalele caracteristici
35 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 35 de sarcină. Principalele caracteristici
36 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 36 de sarcină. Principalele caracteristici
37 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 37 de sarcină. Principalele caracteristici
38 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 38 de sarcină. Principalele caracteristici
39 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 39 de sarcină. Principalele caracteristici
40 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 40 de sarcină. Principalele caracteristici
41 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 41 de sarcină. Principalele caracteristici
Te-ar mai putea interesa și
mână de femeie și mână de bărbat pe un fundal deschis la culoare cu un test de sarcină
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Femeie pe patul doctorului pentru un control ginecologic
Când are loc concepția unui copil. Cât timp durează să rămâi însărcinată
Când are loc concepția unui copil. Cât timp durează să rămâi însărcinată
Femeie însărcinată stă pe canapea și are grețuri, se ține cu mâna de burtă
Greața după primul trimestru de sarcină. Ce este de făcut
Greața după primul trimestru de sarcină. Ce este de făcut
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
6
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
7
O fetiță care joacă cărți
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Crazy Eights este un joc clasic de cărți, potrivit pentru toate vârstele. Află cum se joacă Crazy Eights și descoperă sfaturi utile care îi vor ajuta pe cei mici să joace și să câștige. Dacă vrei un joc de cărți ușor de învățat,......
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Cele mai noi
femeie care are un calendar în mână și își ține mâna la burtă
12 iunie, 14:53
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii
Sandalele sunt dintre cele mai bune alegeri pentru încălțămintea pentru sezonul cald. Vezi care sunt avantajele purtării sandalelor pentru copii
10 iunie, 15:17
Care sunt avantajele purtării sandalelor pentru copii?
Care sunt avantajele purtării sandalelor pentru copii?
Bebeluș care zâmbește și i se văd dinții de lapte din față, de sus și jos, și este îmbrăcat cu un maiou alb și salopetă gri
9 iunie, 10:03
Îngrijirea dinților de lapte: sfaturi pentru o igienă corectă
Îngrijirea dinților de lapte: sfaturi pentru o igienă corectă
Un tată care se joacă cu cei doi copii ai săi și le sporește fericirea
5 iunie, 10:03
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic
Un bol plin cu piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă
2 iunie, 09:56
Piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă
Piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă
Sport în ritmul tău: cum să transformi mişcarea într-o parte a vieţii tale
30 mai, 12:59
(P) Sport în ritmul tău: cum să transformi mişcarea într-o parte a vieţii tale
(P) Sport în ritmul tău: cum să transformi mişcarea într-o parte a vieţii tale
Închide