Reclamă

Săptămâna 19 de sarcină. Principalele caracteristici

Săptămâna 19 de sarcină vine cu noi progrese ale bebelușului. Și, pentru că a crescut destul de mult, ai putea deja să te gândești la un nume și poate chiar să faci pregătiri pentru a organiza o petrecere Baby Shower, care să celebreze venirea pe lume a bebelușului. Poți organiza petrecerea începând cu luna 7 de sarcină, când vei fi încă în formă. În plus, poți fi sigură că nu ratezi momentul, în cazul în care bebelușul vrea să vină mai devreme pe lume.

Bebeluș în curs de dezvoltare, cu cordon ombilical, cu o mână la obra, genunchii flexați, în săptămâna 19 de sarcină
În acest stadiu de dezvoltare, amprentele sunt deja formate, atât pe degetele de la mâini, cât și pe cele de la picioare / Shutterstock

Tot începând cu săptămâna 19 de sarcină vei merge să faci morfologia de trimestrul 2, care este foarte importantă. Atunci, se va face o analiza detaliată a tuturor structurilor și organelor bebelușului. Nu uita să o programezi din timp.

În câte luni ești însărcinată

În acest moment ești în luna 5 de sarcină. Luna 5 de sarcină (cuprinde săptămânile 18-22 de sarcină) face parte din trimestrul 2 de sarcină (cuprinde lunile 4-6 de sarcină). Sarcina durează aproximativ 280 de zile, adică 40 de săptămâni și 3 trimestre.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cum se dezvoltă bebelușul în săptămâna 19 de sarcină

Bebelușul a crescut și a ajuns la dimensiunea unei roșii mari, are aproximativ 24 de cm. Acum, i se dezvoltă partea senzorială a creierului, care are legătură cu văzul, mirosul, gustul și atingerea. 

În acest stadiu de dezvoltare, amprentele sunt deja formate, atât pe degetele de la mâini, cât și pe cele de la picioare. Din acest moment, ele sunt unice și permanente, spune babycenter.com

Pielea delicată a bebelușului este acoperită de vernix caseosa, un strat albicios, care acoperă pielea, oferindu-i hidratare și protejând-o împotriva bacteriilor dăunătoare. 

Ce vei simți în săptămâna 19 de sarcină

Să nu te mire că, după ce ai avut o zi obositoare și vrei să te relaxezi, brusc, apar crampele. Probabil, sunt ultimele la care te-ai fi gândit că îți vor face probleme. Nu te îngrijora, sunt specifice trimestrului 2 și 3 de sarcină. Din păcate, te poți confrunta cu ele atât ziua, cât și noaptea. O explicație ar putea fi greutatea sarcinii care apasă pe mușchii picioarelor. Ar mai putea fi vorba și despre faptul că vasele care transportă sângele sunt comprimate, spune whattoexpect.com.

Poți observa și schimbări la nivelul pielii. Pe lângă melasma (pete de culoare închisă, în special pe față), ți s-ar putea înroși și palmele de la nivelul crescut de estrogen. Poți minimiza riscul apariției petelor folosind o cremă cu factor ridicat de protecție. În plus, s-ar putea să îți apară o linie verticală pe burtă, numită linea nigra. În mod normal, ea se întinde de la buric spre osul pubian (uneori poate urca și peste buric).

Reclamă

E posibil să resimți dureri de spate. Acestea apar din cauza creșterii uterului, care pune presiune pe această zonă. Încearcă să nu cari lucruri grele, sau dacă trebuie să ridici ceva, oricât de mic, neapărat flexează genunchii.

Din cauza excesului de secreții vaginale cauzate de nivelul ridicat de estrogen ești mult mai predispusă să faci candidoză. Pentru că e destul de greu să o controlezi în această perioadă, discută cu medicul pentru a-ți oferi un tratament corect. 

Ce să bifezi în săptămâna 19 de sarcină

Încearcă să profiți de aceste momente ale sarcinii și mergi cu partenerul la film, la un restaurant sau într-o vacanță. Este perioada ideală să petreceți timp de calitate împreună, făcând planuri care implică alegerea numeleui, nașterea sau petrecerea de botez.

Sunt persoane care nu pot sta acasă cu copilul pentru mult timp și iau deja în considerare găsirea unei creșe sau grădinițe. De obicei, părinții merg și vorbesc cu directorii, iar unii dintre aceștia se pun pe liste de așteptare. De asemenea, poți vorbi cu părinții din zona unde stai sau să faci cercetări pe forumuri.

Îmbunătățește-ți calitatea somnului achiziționându-ți o pernă specială pentru femei însărcinate. Și nu uita să stai pe o parte pentru a permite fluxului sangvin să circule și să ducă oxigen și nutrienți către uter și bebeluș.

Toate săptămânile
2 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 1 și 2 de sarcină. Principalele caracteristici
3 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 3 de sarcină. Principalele caracteristici
4 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 4 de sarcină. Principalele caracteristici
5 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 5 de sarcină. Principalele caracteristici
6 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 6 de sarcină. Principalele caracteristici
7 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 7 de sarcină. Principalele caracteristici
8 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 8 de sarcină. Principalele caracteristici
9 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 9 de sarcină. Principalele caracteristici
10 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 10 de sarcină. Principalele caracteristici
11 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 11 de sarcină. Principalele caracteristici
12 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 12 de sarcină. Principalele caracteristici
13 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 13 de sarcină. Principalele caracteristici
14 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 14 de sarcină. Principalele caracteristici
15 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 15 de sarcină. Principalele caracteristici
16 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 16 de sarcină. Principalele caracteristici
17 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 17 de sarcină. Principalele caracteristici
18 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 18 de sarcină. Principalele caracteristici
19 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 19 de sarcină. Principalele caracteristici
20 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 20 de sarcină. Principalele caracteristici
21 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 21 de sarcină. Principalele caracteristici
22 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 22 de sarcină. Principalele caracteristici
23 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 23 de sarcină. Principalele caracteristici
24 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 24 de sarcină. Principalele caracteristici
25 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 25 de sarcină. Principalele caracteristici
26 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 26 de sarcină. Principalele caracteristici
27 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 27 de sarcină. Principalele caracteristici
28 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 28 de sarcină. Principalele caracteristici
29 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 29 de sarcină. Principalele caracteristici
30 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 30 de sarcină. Principalele caracteristici
31 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 31 de sarcină. Principalele caracteristici
32 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 32 de sarcină. Principalele caracteristici
33 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 33 de sarcină. Principalele caracteristici
34 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 34 de sarcină. Principalele caracteristici
35 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 35 de sarcină. Principalele caracteristici
36 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 36 de sarcină. Principalele caracteristici
37 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 37 de sarcină. Principalele caracteristici
38 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 38 de sarcină. Principalele caracteristici
39 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 39 de sarcină. Principalele caracteristici
40 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 40 de sarcină. Principalele caracteristici
41 Săptămâni de sarcină
Săptămâna 41 de sarcină. Principalele caracteristici
Te-ar mai putea interesa și
mână de femeie și mână de bărbat pe un fundal deschis la culoare cu un test de sarcină
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Femeie pe patul doctorului pentru un control ginecologic
Când are loc concepția unui copil. Cât timp durează să rămâi însărcinată
Când are loc concepția unui copil. Cât timp durează să rămâi însărcinată
Femeie însărcinată stă pe canapea și are grețuri, se ține cu mâna de burtă
Greața după primul trimestru de sarcină. Ce este de făcut
Greața după primul trimestru de sarcină. Ce este de făcut
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Copil își roade unghiile
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
Te-ai întrebat vreodată ce face diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii la copii? De multe ori, e greu să le diferențiezi, dar înțelegerea acestora poate face o mare diferență în abordarea corectă și în......
Diferența dintre tulburarea obsesiv-compulsivă și ticuri la copii
6
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
7
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Parteneri
Cele mai noi
Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței
12 mai, 15:10
(P) Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței: de la bebeluș la adolescent în câțiva pași. 
(P) Cum amenajezi camera copilului tău în funcție de vârstă și tipul locuinței: de la bebeluș la adolescent în câțiva pași. 
mână de femeie și mână de bărbat pe un fundal deschis la culoare cu un test de sarcină
12 mai, 09:40
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
O fetiță care joacă cărți
8 mai, 09:50
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Carucioare practice: O mamă își plimbă copilul în cărucior.
28 aprilie, 18:58
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
(P) Primii pași în rolul de mamă: ce ai cu adevărat nevoie și ce poți lăsa deoparte
Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală
17 aprilie, 17:44
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
(P) Cum să echipezi un copil pentru orele de sport de la școală?
Fetiță este încântată de porția de paste cu legume
7 aprilie, 16:22
Rețete de mâncăruri vegetariene pentru copii
Rețete de mâncăruri vegetariene pentru copii
Închide